poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-04-02 | |
Îl simțeam tot mai rece in tâmpla mea. Nenorocitul îl apăsa tot mai tare, de parcă aș mai fi simțit vreo durere în afară de aceea că nu pot să-mi îmbrățișez măcar rudele, dacă nu și prietenii pentru ultima oară, înainte să treacă prin capul meu glonțul care abia aștepta să iasă din pistol. Era exact așa cum auzisem din povești pe care nu le credeam deloc importante: atunci când ești pe cale să-ți iei adio de la zile, toată viața ta, rezumată la un filmuleț, îti trece prin fața ochilor, ca și un fulger. Flash-uri – flash-uri. De la campionate de tenis cu piciorul în fața blocului până la amănunte din prima de școală. Nu te încearcă nici un sentiment plăcut ori vreo bucurie. După o viață-ntreagă, ai rămas cu un film și cu un rânjet scârbos pe fața celui care va avea plăcerea nebună să te execute.
Dar cele 2-3 minute de când mă amenință și ține pistolul spre mine m-au făcut să mă obișnuiesc cu ideea că va urma să mor. În alte 2 minute, cu siguranță o să fiu doar un cadavru ce va putrezi pe caldarâm. Toți murim. Eu – imediat, alții peste câțiva ani, dar, până la urmă, e același lucru stupid. Că Mircea, Alin, George sau oricare alt prieten de-al meu va mânca 100 sau 1000 de pâini în plus, e chiar problema sa. Dar pentru pâinile alea va merge la serviciu în fiecare dimineață sute sau mii de zile la rând. Asa, scap mai ieftin, îmi zic. - Trage, nenorocitule, trage acum!!! urlu eu, ca o gravidă la naștere Bostanul cu ochi nici nu se sinchisea. Continua să mă amenințe și să-mi răspundă tot prin cuvinte care foloseau o grămadă de decibeli. - Mă piș pe fața ta, grăsan împuțit! Omoară-mă odată! Tot spectacolul monstruos avea să se termine cu lacrimi în ochii prietenului și vecinului meu, Mihăiță, băiatul dolofan care încerca să se bucure de noul său pistol cu apă. Mama lui, tanti Ina îl chema în casă. Avea și dreptate. Era întuneric.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate