Detectivul Antonescu a plecat iar Carmen a rămas în tăcere. Așezată pe un fotoliu, privea în gol. Era atât de descurajată. Oare cine ar putea să-i facă toate aceste lucruri ciudate și de ce? De ce rămâne mereu în umbră?
Deja se înserase. A rămas acolo multă vreme, tăcută, pierdută în gânduri. Într-un târziu s-a dus în dormitor și s-a așezat în pat. Ar fi dorit să doarmă dar era atât de stresată că nu putea să închidă un ochi. Știa că afară e cineva care o păzește dar nu putea să adoarmă. A lăsat veioza ei verzuie să-i lumineze încăperea și privea afară la cerul înstelat.
'Nu o să se întâmple nimic rău, totul o să fie bine'. Își repeta mereu în gând aceste cuvinte, încercând să doarmă.
Era târziu, poate trecut de zece, sau poate chiar mai târziu, poate că ea adormise sau poate era doar istovită, la capătul puterilor. Auzea iar muzica. La început credea că e un vis, un coșmar, apoi a tresărit. Nu putea fi în casa ei. Nici nu mai avea nici un CD player. Dar muzica se auzea tot mai tare. Iarăși e acolo. Aceeași melodie. Carmen s-a ridicat privind în jur apoi privindu-se în oglindă. Oare e nebună? S-a dus în salon... CD player, un nou aparat era la locul lui, exact ca și cele vechi. Carmen a început să țipe. Ușa s-a deschis forțat. A apărut detectivul care o păzea, a început să caute prin casă dar în zadar. Parcă ar fi o fantomă. Apare și dispare fără ca cineva să simtă sau să vadă ceva. Până și geamurile erau toate închise. Carmen l-a sunat pe Antonescu și în scurt timp a ajuns și el. polițiști au plecat. Detectivul care o păzea, și-a preluat locul și au rămas doar Carmen și Antonescu în casă.
Detectivul, cu noul CD în mână, căuta un răspuns. Până și el părea descurajat și pierdut.
-(Dacă nu aș fi văzut cu ochii mei celălalt aparat distrus, aș fi crezut că e nebună sau că vrea să se joace... dar dacă e chiar nebună și chiar face toate acestea singură? )
Detectivul gândea în sinea lui, nu spunea nimic, privea doar în jur, analizând fiecare colț al casei. Carmen mergea în urma lui, încercând să afle ce crede acesta din privirea lui.
Privind atent la CD, a spus:
'Trebiue să fie vreun psihopat și are și bani. Sau poate că toate aceste lucruri sunt furate...'
'La ce te tot uiți la acel CD?'
'Mă întreb de ce nu e nici o etichetă, aș vrea să știu de unde vin toate aceste CD-uri.'
'Ar fi mai bine să rămâi aici până dimineață, mi-e și frică să mai dorm', a spus dintr-odată Carmen.
'Cred că acel infractor are chei de la casă și cine știe, poate fi chiar aici și noi nu știm', a continuat Carmen.
'Poate că ai dreptate,nu mai e mult până dimineață. Dar se pot întâmpla multe. Dacă vrei să dormi, poți să mergi, eu o să rămân aici.'
'Dacă vrei să te odihnești...'
'Voi sta aici, dacă cineve se mai apropie de acest aparat voi fi aici'
Carmen s-a așezat în pat, de data aceasta hotărâtă să doarmă. Nu avea de ce să se îngrijoreze. A închis ochii dar gândurile nu-i dădeau pace. Încerca să le ignore dar se întorcea iar la ele. Dintr-o dată s-a ridicat fiindu-i teamă până și de gândurile ei. S-a dus în salon unde l-a găsit pe Toni, așezat pe canapea. S-a uitat întrebător la ea.
'Nu pot să dorm', a răspuns Carmen.
'Vrei o cafea?'
'E cam târziu pentru cafea dar un ceai e binevenit', a spus Toni încercând să se relaxeze.
Atmosfera era încărcată și cuvintele spuse erau rostite parcă forțate.
După câteva minute, Carmen a intrat cu două ceaiuri și s-a așezat pe canapea lângă Toni. Au rămas o vreme tăcuți, apoi Carmen a început să vorbescă despre nimicuri și lucruri lipsite de importanță. În câteva minute cei doi au început să se simtă mai relaxați și încet s-au cufundat în discuții. Au început să-și destăinue fiecare visurile, speranțele lor, amintirile copilăriei, nemulțumirile și bucuriile vieții.
Noaptea părea mai liniștită, totul era atât de diferit. Carmen s-a lăsat pe canapea și a adormit. Toni a privit-o zâmbind. S-a gândit să o trezească să se ducă în dormitor să doarmă dar s-a răzgândit. A adus o pătură, a învelit-o, s-a întins și el pe un fotoliu și a adormit și el.