Și da, în timp, m-a convins. M-a convins întâi să-l sărut (virtual, la ce te gândești?), apoi să îmi imaginez cum ar fi să… și apoi să accept și alte gesturi. Să accept să spun deschis ce-mi doresc. Să accept să mă mângâie. Să accept să mă țină în brațe și să mă sărute pe gât. Să accept să mă atingă, să mă dezbrace, să mă privească. Virtual. Dacă nu îți poți imagina cum e, pot să îți arăt.

el: ce faci?
eu: tocmai am venit
el: mi-a fost dor de tine
eu: pai nici nu m-ai vazut azi
el: si ce?
eu: cum spui tu
el: ce-ai? esti suparata?
eu: :))
eu: cum dracu te prinzi?
el: eh
el: cum a fost aseara? de aia esti asa?
eu : a fost ok, o seara placuta
el: te-ai ...:)
eu: dar...
eu: de ce esti nesi?
el: nu sunt, sunt...vreau sa te sarut
el: mult de tot
el: sa te tin aproape si sa te ating
el: peste tot
el: iar taci
eu: pai ce naiba vrei sa-ti spun?
el: ma lasi?
eu: ?
el: sa te sarut
el: vreau sa-ti ating gatul
el: la ceafa, unde e moale
el: pot?
el: te rog
eu: ok, fie
el: si sa te sarut pe gat
el: te rog
el: te rog, pot?
eu: cam sari calul
el: te rog, esti asa de frumoasa
el: nu am nicio vina, nu ma pot abtine
eu: nici macar nu ma vezi
el: ba da
el: stiu ca ai sanii grei
el: si ca pielea ta e calda
el: si vreau sa te ating


Acum înțelegi? Și toate astea atât de reale. Ca și cum ar fi fost acolo. Ca și cum ne-am fi văzut, ne-am fi uitat unul în ochii celuilalt. Aceleași bătăi de inimă ca în realitate, aceeași dorință trezită în mine, același gust al râsului...
Am hotărât să ne întâlnim. Cu riscurile de rigoare. Cu toate opreliștile. Să ne întâlnim "pe viu". Pentru că, a zis Ștefan, lui nu îi ajung astea. El vrea să mă țină în brațe de-adevăratelea, vrea să vadă cum sunt, vrea să mă vadă când roșesc.
Așa că ne-am întâlnit. Într-o seară, am plecat împreună. Am fost la Pitești. La un hotel din acela care îți spune, după aspect, că e făcut pentru "intimitate". Nu m-am mirat prea mult. Mi-am imaginat că nu e prima dată când face așa ceva. Mi-am dat seama că probabil sunt una dintr-un șir mai lung și că... o să calc peste alte urme. Într-un fel, m-a revoltat asta. Îmi imaginam aceeași cameră (camera lui preferată), cine știe, poate același fel de mâncare sau băutură la restaurant, aceleași gesturile lui, hainele scoase în aceeași ordine.
Treziți singuri, față în față, nu găseam ce să ne spunem. Glumeam, dar glumele acelea de copii, fără substanță. El, cel care cerea mereu pe mess, cel care avea mereu inițiativa, acum aștepta. Nu înțelegeam ce. M-am apropiat. M-a privit lung, surâzând amuzat. Ne-am sărutat. Scurt și fără încărcătură. De fapt, ne-am pupat. Cum ai face cu mama sau copilul tău. A zis "hai să mergem să mâncăm,e jos un restaurant mișto, au papanași foarte buni".
Într-adevăr un restaurant deosebit. Și mâncare bună, da. Ce ironie! Îi povestisem recent de ceva izbitor de la fel. Și spusese că el e altfel. Nu neg, toate erau bine rânduite. S-a purtat frumos, ca un gentleman, cu ridicat de pe scaun și tot tacâmul. Și totuși...
Undeva ceva lipsea. Era un gol. Au fost doi bărbați care l-au recunoscut, l-au salutat și au venit la masă. Atmosfera s-a însuflețit brusc. Au început să discute, să râdă împreună, să-și facă planuri. Era mult mai relaxat, mai vesel, ca și cum prezența mea, până atunci, l-ar fi apăsat. La plecarea lor, a redevenit foarte tăcut. A plătit fără să clipească și am urcat.
Ajunși acolo, mi-a dat cadoul pe care mi-l pregătise: un parfum scump, luat din străinătate (care mi se potrivea) și un set de lenjerie intimă roșie. Am mulțumit, nu foarte entuziastă. M-a rugat să îmbrac setul. Deși nu aveam chef, am făcut-o. Când am ieșit din baie, îmbrăcată cu el, mi-a spus să mă apropii. Mă simțeam bizar. Ceva nu era în regulă. Dar am făcut ce a spus. A repetat să vin mai aproape. M-am executat, din nou. Atunci, a început să mă sărute și să mă atingă, dar foarte bizar. Sărutările erau de fapt mușcături, mă strivea cu dinții, îmi rupea carnea, dur, ciupituri, frământări. Am încercat să mă apăr cu mâinile. I-am zis că mă doare. A zâmbit. A continuat ceea ce făcea, imperturbabil. Am simțit că îmi cade tavanul în cap. Și-atunci mi-am zis "Dacă am venit până aici cu el, e evident că de aia am venit. Nu am ieșire. Dacă îi spun că nu vreau, o pățesc mai rău. Și totuși, nu așa, pentru Dumnezeu! nu așa! Trebuie să fac ceva".