poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-07-04 | |
Șapte căței tăvăliți prin culori alb și negru, stau în vârful curții. Ei nu înțeleg de ce mă grăbesc de la unul la altul cu funde roșii. Desprinse de Maria cu foarfeca din mâneca unei rochii de seară, atârnă de fiecare lătrat gonind deochiul. Cu fiecare buclă făcută, înțelegeam că îmi lipsește bucuria oamenilor de a trăi. Bunica uitase să mai iasă din cameră și moliile parcă i-au mâncat strălucirea. De data asta mă privea nostalgic imaginându-și părul auriu tresărind pe umerii fiecărui bal unde a fost invitată. Se scutura usor, în urma ei pereții plăngeau, toate plângeau, mai puțin pisicile mustăciosului. Lumea lor se întâmpla între un pervaz și o pernă peste salam. Atât. Se bucurau degeaba răsucind cozile, cu fiecare felie primită în plus. Roșul ăla nu era și pentru ele.
A doua zi am căutat șapte nume și le-am împărțit după lătrat, mărime, culoare și uneori pe fugă între mese. Diana știa că respir de șapte ori, de șapte ori iubesc, de șapte ori mă culc, de șapte ori mă trezesc, că sunt de șapte ori mai mult și încă o dată pentru ea. Ochii ei se închideau altfel și rămâneau închiși preț de o liniște între sufletele noastre. Ea mi-a înțeles cautarea, iar eu i-am înțeles tăcerea. Din când în când mă primea în blana ei. Îmi plăcea să-i simt dungile printre degete și adormeam tolăniți departe de stradă, departe de grijile oamenilor. După o vreme, câte un lătrat mic îmi intra în ureche. Uitasem să mă joc. Șireturile îmi erau roase, se înnodau printre mustăți și mușcături. Păream un Guliver printre pitici. Încă mai râdeam spre cer și-mi creșteau aripi din joacă. Toată curtea era o hărmalaie de copil și șapte căței. Până și casele aveau o altă lumina când ne încurcam în poalele lor. În tot acest timp cineva veghea bucuria noastră, era singura care avea timp să clipească încet, de parcă știa până unde ne este viața. Doar unul, unul singur se străduia să privească pe sub poartă în stradă. Nu se juca niciodată. Pesemne cineva i-a schimbat timpul și tânjea după el. De multe ori mă întreb dacă și timpul ăsta e al meu, sau sunt doar din întâmplare.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate