O confesiune este o înghețată pe băț cu recomandare de toping. Topingul îl alegi tu cum vrei, unde vrei și mai ales, pe ce căpită cu înghețată vrei.

Este vară. Niște ghete de armată tocmai fac sex cu astfaltul, se împreunează și vorbesc într-o negraleză neaoșă și eu habar nu am ce să fac. De fapt mai este atât de mult. Timpul abia a început să curgă cum curgea acum 20 de ani când prindeam bondari în pungi autoadezive dintr-un spirit de contrarevoluție și compasiune pentru albinele muncitoare. Între timp.

Am măsurat de mai multe ori voltajul, amperajul, sunetul, gustul, culoarea, frecvența și dilatarea aceleiași zile pe care o trăiesc neîncetat de cum intru în stand by Alice via Þara Minunilor, cu vise, revoluții neuronale, pachete de gânduri etc. Poate nu vă vine să credeți dar eu mi-am iubit viața de la a doua vedere și asta se întâmpla în oglinda retrovizorie. La acea vreme eu eram de câteva ore monumentale în decapotabilă și viața gonea pe contrasens teribil de fragmentar iar eu îi arătam tablouri gen Picasso, tematice mâzgăleli din zile de eclipsă cu explozii de lumină.

Și cine nu doarme dezlânat vara este un mincinos. Parcă nu se mai poate visa nicicum pe caldura asta, adică ceva concludent, o idee de afaceri,o schemă complexă de realizare a hârtiei de muște imbatabile, neonul care consumă sub 1 watt, hârtia igienică autoreciclabilă, minciunile care se șterg singure din memoria BIOS, poezia fără cuvinte, doar orgasm. Nimic nu putem reinventa prin vis, vara. Căci crema cremelor și înghețata toridelor fecioare se topeste iar despre corăbii și insule mai avem de scris vreo câteva tratate de economie.