Ciocoismul prezentului, prin consecințele sale - mai ales prin bulversarea valorilor și stratificarea artificială și nejustificată a societății - ne umilește la fel de mult, dacă nu cumva chiar mai mult decât inechitățile din vremurile comunismului. Discrepanțele dintre bogați și săraci sunt infinit mai mari, chiar dacă îmbogățiții de acum beneficiază adesea în ochii noștri, a celor mulți și nedescurcăreți, de prezumția invidioasă a unor calități specifice și indispensabile economiei de piață. Numai că tot noi vedem cu ochiul liber cum s-au îmbogățit cu nerușinare inși a căror singura calitate a fost aceea de-a nu avea scrupule în a parveni, în a fura (în a ne fura, mai exact spus) și în a profita de toate așa-zisele oportunități, în fapt, de funcțiile pe care le-au avut sau le au, politice sau administrative. La modurile astea nerușinate de îmbogățire le spune generic, corupție. E bine că le spune atât de rușinos dar, pe cine deranjează ? Desigur tot pe amărâții de noi, fiindcă ciocoii corup în continuare, reușind cu destulă ușurință să scape de brațul slab înarmat al unei justiții oarbe, insensibile la cultul dreptății, dar nu și la cel al șpăgii.
Așa că, să trăiți bine!(Scrie pe o pe o cruce din cimitirul vesel de la Săpânța.) Bine, bine, dar nu prea mult, fiindcă și așa suntem supărător de mulți pensionari, iar medicamentele costă și nici n-am avut prevederea de-a duce o viață cumpătată, care să ne ferească de boli. Deci, așa ne trebuie ! La produsele cu soia strâmbam din nas. Și ce-am ajuns să le prețuim acum! Ca să vedeți ce înseamnă libertatea de-a alege, în cunoștință de cauză. Evitam a mânca salam cu soia și încercam să ne procurăm mezeluri din cât mai multă carne. Nu credeam nimic din ceea ce se spunea despre alimentația rațională și sănătoasă. Nu credeam mai ales fiindcă aceste informații veneau din partea oficialităților și le percepeam a fi exclusiv o formă de propagandă care să justifice economisirea cărnii, ce trebuia exportată pentru a ne plăti datoriile externe, chiar dacă aceste informații aveau girul unor reputați specialiști. Câți dintre aceștia, adesea, nu s-au pus la dispoziția autorităților comuniste pentru a ne dezinforma sau chiar intoxica?! Și n-am știut că aveam doar pe jumătate dreptate. Azi, când avem posibilitatea să alegem cu adevărat, căutăm produse alimentare mai sănătoase, făcute chiar din mult hulita soie. Dar, degeaba, că și astea au devenit prea scumpe pentru noi. Să nu vorbim de cele ecologice care sunt de-a dreptul prohibite.
Nefiind prea credincios, în compensație, probabil, sunt suficient de credul și mi-am pus speranțele în aproape toți politicienii ultimilor ani, iar primul dintre ei a fost Ion Iliescu. Am zis că, și dacă nu o fi el, omul ideal, e cel puțin un rău necesar. Ce s-ar întâmpla dacă nu ar fi un factor de echilibru social, în momentele tulburi de după revoluție?! Acum văd că era doar un rău, fără necesar. A ajuns dependent de putere, precum omul pe care l-a urât cel mai mult. Noroc c-a avut prevederea de-a scoate din Codul penal pedeapsa capitală, evitând astfel un destin identic. Fără Iliescu, poate Ceaușescu ar mai fi trăit câțiva ani să vadă și să înțeleagă ce-a făcut, sau măcar să vedem și să înțelegem noi ce a fost în decembrie 1989; fără el poate nu erau mineriadele; fără el poate nu apărea sloganul păgubos: „nu ne vindem țara”, care ne-a împins cu aproape un deceniu în urmă, față de vecinii noștri; fără el poate P.S.D.-ul n-ar fi devenit partidul-stat; fără oblăduirea lui poate n-ar fi apărut „baronii”, promotori ai corupției generalizate și câte altele poate nu s-ar fi întâmplat dacă … Dar n-am uitat încă poezioara din copilărie: „Poate și cu Dacă s-au dus să înoate, dacă Poate nu era, poate Dacă se-îneca”.
Apoi am sperat că Emil Constantinescu v-a face ceva, dar a făcut altceva, decât am sperat: a compromis alternanța la guvernare și, implicit, democrația și i-a readus pe pesediști la putere. Asta a reușit, în principal, să facă și să se facă de râs...
Astfel, în istoria noastră recentă i-am reîncarnat pe marii conducători ai neamului, sau așa am crezut: Ștefan Cel Mare și Sfânt (N.Ceaușescu cu sinistra și „epoca lui de aur”),Tudor Vladimirescu („haiducul revoluționar”al celor aproape săraci și cinstiți, Ion Iliescu), Alexandru Ioan Cuza ( „omul providențial”, Emil Constantinescu), îl avem la cârmă pe Vlad Þepeș, zis Dracul ( dar despre cei de la putere, numai de bine) și pentru ca panoplia personalităților noastre istorice să fie completă ne mai trebuie doar un Mihai Viteazul(alias, Gigi Becali, patron unificator de terenuri, bogat și cinstit, dacă scapă de P.N.A.) Dar, cum istoria adesea se repetă, s-ar putea, să scape și în curând să avem și ce ne lipsește, deoarece fiecare națiune își are conducătorii pe care îi merită, cum zicea cineva, fără să știe că se referă, înainte de toate, la noi, românii și la ai noștri lideri regionali, mult prea mari pentru o țărișoară atât de mică.