in felia de tort mucegait numita pana nu demult CAMERA MEA stau si privesc rasaritul unui colt de paine uscata... carnati striviti de talpi nespalate de student isi varsa supararea pe bucatarese durdulii... miros de mancare comunista imi slujeste drept confident in lupta mea cu inegalabilul TIMP...
in acest festin ideologoico-filozofioco-psihedelico-somni-feros stau si contemplu rasaritul unui colt de paine uscata... oare cat e ceasul se intreba un graunte de porumb tanjind dupa mana batatorita care l-a nascut...NU stiu ii raspund in soapta pentru ca nu cumva sa trezesc pate-ul de ficat de porc preambalat si probabil prefabricat in ardeal... daca ma concentrez imi simt mirosul propriei uri care se dilueaza in colaci de matze goale...
in ziua de azi sa contempli rasaritul unui colt de paine uscata este poate cel mai mare deliciu pe care ti-l poate oferi VIATA... crezi ca daca te pishi in sticle rezolvi ceva? se intreba pana nu demult un intrerupator de veioza... eu nu ii raspundeam si bine faceam... sticlele erau oricum goale...
intr-un colt de paine uscata am gasit fericirea absoluta... rau i-a mai parut pieptenelui cel fara de dinti... nu era singurul... intre haine am gasit bucati zglobii de sapun ce ridicau incantatii catre masina de ras...atunci am inteles TOTUL: mi se pregatea o cursa... o cursa de cai care avea sa schimbe cursul existentei mele camerale...
si TOTUSI UNDE-I COLTUL ÃLA DE PAINE?