Asa dupa cum stim, istoria Craciunului a inceput cu mult inainte de implinirea vremii. Este greu de povestit in cuvinte omenesti pentru ca este o poveste despre designul Divin conceput de mintea lui Dumnezeu, pe care intelectul omenesc nu-L poate imagina sau intelege.
Chiar incercarea de a pune in cuvinte aceasta istorie sugereaza ca insasi esenta lui Dumnezeu trebuie sa fie condensata in ceva mai putin decat este El, pentru ca noi sa fim in stare sa pricepem adevaratul inteles al Craciunului.
Pluralitatea lui Dumnezeu a existat dintodeauna. Noi nu putem concepe existenta Sa in Trei Persoane. El se autodescrie (pentru beneficiul nostru) ca Tatal, Fiul si Duhul Sfant. Acestia sunt termeni pe care ii putem intelege. Dar nu putem realiza cum Dumnezeu exista atat individual, cat si colectiv.
Exista dovezi ample care demonstreaza ca Dumnezeu este un Creator prolific. Creativitatea si puterea Sa artistica nu sunt restrictionate doar la planeta Pamant. Cerul abunda in diverse forme de viata pe care omul nu le-a vazut si nici nu si le poate imagina. Dumnezeu este inconjurat de o frumusete de neimaginat: chintesenta creatiei in forma sa originala si necorupta.
Cu mult inainte de crearea omului, Dumnezeu a creat alte fiinte pe care noi le numim ingeri. Ca si toate celelalte fiinte create de Dumnezeu, aceste maiestuoase forme de viata au libertate de vointa si libertatea alegerii – pentru ca Dumnezeu doresta ca toate fiintele create de El sa-L iubesca de buna voie si cu toata inima.
Din nefericire nu toti acesti ingeri minunati au ales sa-I serveasca. In inima celui mai slavit dintre ingeri, cel numit Lucifer, s-a nascut samanta mandriei si geloziei care a crescut in totala razvratire fata de Dumnezeul Creator. O treime din ingeri a simpatizat cu Lucifer – si desi profund indurerat - Dumnezeu a alungat acesti ingeri din caminul desavarsit pe care il aveau in ceruri.
Ar fi putut sa-I distruga imediat - dar procedand astfel, ingerii ramasi in ceruri I-ar fi servit de frica si nu din dragoste. Astfel a inceput marea lupta dintre bine si rau - poate milioane de ani in urma. Nu putem intelege in totalitate regulile angajarii in aceasta lupta dintre Dumnezeu si Satana. Dar stim bine ca Dumnezeu doreste sa dovedeasca inaintea intregului univers - tuturor fintelor pe care le-a creat - ca El este drept si nu capricios.
Desi ingerii sunt fiinte absolut splendide, Dumnezeu a dorit sa creeze o forma de viata unica, careia sa-i dea capacitatea de procreere. Acestei forme de viata, i-a daruit cateva din propriile Sale trasaturi si calitati. Dumnezeu a zis Fiului Sau: “Sa facem om dupa Chipul nostru si dupa asemanarea Noastra”. Nu putem intelege aceasta interferenta pentru ca nu stim imaginea divina a lui Dumnezeu ori asemanarea Sa. Dar stim ca in vastul Sau univers, cu viata din belsug, noi suntem o creatiune unica.
In atotstiinta Sa, Dumnezeu stia bine riscul pe care il implica crearea fiintelor omenesti - agenti liberi din punct de vedere moral facuti dupa asemanarea Sa. El cunostea viitorul de la inceput. Pe cand pamantul era inca pustiu si gol, El stia ca omul isi va exersa libertatea de vointa. Ar fi putut renunta la acest plan – dar desi stia ca omul va pacatui, stia de asemenea cat de profund va iubi aceste fiinte ce urmau sa fie cunoscute sub numele de oameni.
Pamantul era creatiunea speciala a Fiului Sau. El a adus la existenta toate lucrurile de pe pamant prin puterea vorbirii Sale. “Caci El zice si se face”, spune psalmistul. Dar El a format omul din tarana pamantului si a suflat asupra lui suflare de viata. Ar fi putut aduce omul la existenta prin puterea gurii Lui – asa cum a creat soarele, luna si stelele… Asa cum a facut plantele si animalele. In schimb, El a suflat omului suflarea de viata, intr-un act incredibil de o intimitate fara precedent.
Consecinta pacatului este moartea. Dumnezeu in perfectiunea caracterului Sau nu poate coexista cu imperfectiunea. Focul consumator al prezentei Sale distruge tot ce nu este imaculat. Pacatuirea Ii este atat de opusa precum materia fata de anitmaterie. Inainte de pacatuire El Se plimba prin gradina Edenului cu Adam si Eva. Dupa cadere, le-a spus: "Nimeni nu poate vedea pe Dumnezeu si sa traiasca”.
Omul a devenit incompatibil cu Dumnezeu- pana la nivel intracelular. Inainte de pacatuire, Adam si Eva nu aveau nevoie de haine. Corpurile lor erau imbracate cu o lumina plina de slava. Dupa cadere au descoperit ca sunt goi si s-au ascuns de rusine. Lumina disparuse.
Dar, Dumnezeu n-a putut suporta gandul despartirii vesnice de fiintele create dupa propria Sa imagine. Atunci a inceput cu adevarat istoria Craciunului, in ceruri - cu milioane de ani in urma, cand pamantul era doar un vis nazuit de cele trei Persoane al Dumnezeirii, un vis atat de puternic, atat de plin de imaginatie si atat de inspirat de dragoste si bunavointa incat au conceput un plan detaliat al acestei planete, destinat nu doar sa sustina viata, ci sa umple fiintele omenesti cu dragoste si placere peste masura.
Visul Dumnezeirii includea un plan de rascumparare - un plan care sa restaureze relatia stricata dintre Dumnezeu si om. Acest plan minunat si misterios, avea sa schimbe una din Persoanele Dumnezeirii pentru vesnicie. Aceasta Persoana trebuia sa renunte pentru o vreme la divinitatea Sa. El urma sa se amestece cu rasa umana, intr-un act ireversibil lipsit de egoism, incat sa poarte pentru vesnicie asemenarea si chipul fiintelor pe care El Insusi le crease. El urma sa traiasca ca om si astfel sa demonstreze intregului univers- incluzand ingerii Sai preaiubiti - ca pacatul nu este o alegere inevitabila, murind astfel pentru cei care alesesera sa pacatuiasca.
Istoria Craciunului vorbeste despre rascumparare. Despre un Dumnezeu care tanjeste sa fie reunit cu oamenii pe care i-a creat, care tanjeste sa ii refaca la starea necazuta - pana la nivel intracelular - astfel incat lumina prezentei Sale sa-i imbrace in slava si sa nu-i consume cu foc sfant. Caci El nu doreste sa-i distruga ci sa mearga din nou impreuna cu ei. El vrea sa le descopere tainele Sale si sa le arate minunile universului. El tanjeste sa vada uimirea pe fetele lor, sa se bucure de descoperirile lor, sa-I vada fericiti in prezenta Lui.
Daca am fost creati dupa chipul si asemanarea Sa, inseamna ca avem ceva, ceva inexplicabil, in comun cu El. Poate ca de aceea in fiecare suflet exista un gol – pe care numai Dumnezeu il poate umple. Iar in inima lui Dumnezeu, cea mare, infinita exista un loc foarte special pentru noi.