Ochii ți-o iau razna pe draperii franjurate și răsucesc până la epuizare un fir rebel deșirat de vreo molie.

Stai picior peste picior ca Miss Stone, ce-ți pasă ție de ce-mi trece prin cap, parcă ai poza pentru aNDY wARHOL, mă seci, mă enervezi, de ce te-ai apucat să vorbești, nu puteai să taci, prostule, zici supărată și-apoi taci din nou, maree rebelă înșirată adânc printre scoici golite de orice urmă de materialism dialectic. Eu imi râd în pumni, îmi râd în barbă, îmi râd în urmele degetelor tale pe umărul stâng, de parcă n-ai ști că știu că știi că glumesc, fir-ar a dracului cu glumele tale cu tot, altă zi nu ți-ai găsit de glumit, azi te-a apucat, și iar te bosumfli și taci ca madona încruntată, o fi vreo madonă încruntată în vreo biserică pe lumea asta, te întreb inocent, m-ai pocni da' mi-s de două ori cât tine, așa că mă iei în brațe și mă întrebi mai în glumă mai în serios: de ce te iubesc?

Habar n-am.

Și de altfel ce mai contează, pisica mă miaună de pe pervaz, o fi mirosind pervazul a motan, rânjesc eu de pe fotoliu, hai România, iar i-am bătut, pe cine, ce mai contează, de fapt pe mine nici nu mă interesează fotbalul și cine ești tu? Oglinzile mint printre dinți ca niște tractoriști obidiți, mă rog, te rogi? și cui, mă rog, te rogi? religia nu mi s-a potrivit niciodată, de parca n-ai ști că acum douăzeci de ani mi-am scris pe o hârtie sensul vieții si mi-am jurat că n-am să o citesc până nu ies la pensie, iar râzi, ți-ai vopsit părul, și de ce nu m-aș ruga ție, doar ritualuri avem destule, ce zici iubito, dacă îți fac micul dejun o să iasă soarele? Eu tac, tu taci, el sau ea tace, tăcem, tăceți, tăcere, prin toți porii de calciu ordinar pe zidurile sufrageriei, taci, ce tot miorlăi ca proasta, mă reped la dihanie, da' las-o în pace, ce știe ea de meditație transcendentala și ce-ți mai coace ție creierul la ora asta, băiete, ești deraiat, du-te de te caută și cin' te-a pus să bei ca apucatul?

O las, de ce să n-o las, și n-am băut nimic interesant, parfumul tău e îmbătător, lasă gargara, crezi că îți merge așa la infinit? păi nu știu, ajută-mă si tu cu ceva hinturi, sugestii, înjurături, ce ai la îndemână, știi că nu-s pretențios și nici nu mă îmbăt așa din orice, păi nu? păi da! că nu a fermentat încă sticla aia de whisky să mă bage sub masă, și de fapt

dacă mă mai săruți în timp ce vorbesc o să te scot din minți, din sărite, din papuci si din ușa de la bucătărie, o sa te mușc, o sa te macin, o să te sorb dintr-o înghițitură, o să

...secunde încremenite...

Copila de ieri îmi zâmbește azi cu ochi de femeie.




Rotterdam, 24 noiembrie 2004