Intr-o zi m-am manifestat fata de cativa prieteni revoltator de inversunat impotriva armatei; inapoiat in camera mea, ceva mai tarziu mi-am dat seama ca simplul fapt de a spune cu obraznicie lucruri care l-ar fi dat gata pe tata nu inseamna ca nu mai ma aflu sub influenta lui. Adevarul este ca cinismul meu venea din revolta, nefiindu-mi in fire. Scapasem de ceea ce respingeam si pretindeam ca nimic nu ma poate atinge pentru ca inca nu descoperisem ceva care sa ma atraga.
..................
cred ca pentru varsta mea, avusesem destul de multe relatii. Fetele, o anumita categorie se dadeau in vant dupa mine.
Nu eram urat si cel mai important lucru : eram "un singur".
Orice smecher stie ca a fi "un singur" este o arma ucigatoare in relatiile cu fetele. Tehnica mea era de a ma comporta inconstant, cinic si indiferent. Apoi, ca un prestidigitator in loc de iepure alb scoteam la iveala o inima singuratica. Nu faceam colectie de victime, si totusi zdrobisem inimile multor fete. Ma delectam cu jocul erotic si sentimentul dragostei efemere. Ca atunci cand esti bun la fotbal sau golf, dar dispretuiesti jocul in sine, totul mergea bine, fie ca jucam , fie ca nu. Majoritatea combinatiilor le aveam in vacanta,departe de casa, pentru ca la inceputul anului sau al semestrului sa abandonez locul crimei. Mai urmau cateva saptamani plicticoase de e-mailuri, dar rezolvam facand sa dispara inima singuratica " asumandu-mi pe de-a-ntregul toata responsabilitatea" schimband jocul si masca.
Devenisem abil in inceperea jocului, cat si in terminarea lui.
Stiu ca asta parea si era, de fapt, un calcul venind nu din raceala, ci de la un Narcis ce zacea in mine si care nu credea ca stilul conteaza in viata omului.
Confundam sentimentul de eliberare, atunci cand terminam o relatie, cu nevoia de libertate. Un argument in favoarea mea era ca minteam foarte putin, avand grija sa-mi previn victima, inainte de a se deschide, implica, dezbraca, de diferenta intre a face sex si a te casatori.

........
Am coborat deci, cand am auzit ca venisera si altii. Uratele - ele vin printre primele - speram sa aiba parteneri.
Cautam cu privirea in incaperea aglomerata pe una dintre cele doua fete pe care le cunosteam.
Nu era genul meu de petrecere si aveam de gand sa dispar in cateva clipe. A mai intrat cineva...o persoana care s-a postat pe hol in spatele meu.
Era o fata cam de varsta mea cu un rucsac mic in spate. Purta o haina de ploaie albicioasa, sifonata, ca si cum ar fi venit dintr-o calatorie. Era bronzata ca dupa saptamani de soare torid. Parul lung, decolorat, aproape blond, era neobisnuit, acum cand fetele se tundeau ca baietii. Arata ca o nemtoaica sau ca o daneza, cu un aer de copil abandonat si in acelasi timp pervers, imoral.

..................

Durerea fizica din prima luna se atenuase, uneori eram constient ca o doream si ca as fi dat orice sa o am alaturi de mine in pat. Acelea erau insa clipe de frustrare ale trupului, nu nostalgia unei iubiri.

........................

Stiam ca-mi ascunde anumite lucruri. Prea simpla viata ei, prea nu exista nici un barbat pentru ca sa fie asa ! Ultima ei scrisoare nu m-a gasit nepregatit. Nu m-am asteptat sa ma simt atat de tradat si amarit. Nu era gelozia fizica a barbatului, cat mai curand furie. Zile de-a randul mi s-au perindat in memorie clipele de intimitate in doi cand simteam ca unul singur, imi apareau ca secventele unui film ieftin, romantic, de care-mi aminteam fara sa vreau. Citeam si reciteam scrisoarea refuzand ideea ca totu se poate sfarsi prin intermediul a doua sute de vorbe desuete si ofilite.
Pritre ultimele randuri am vazut si :" Pentru mine tu o sa fii intotdeauna altceva"

Am scris o scrisoare in care-i spuneam ca poate sa se considere absolut libera. Am rupt-o. Daca ceva o putea face sa sufere, aceea era tacerea, si vroiam sa sufere.
...........................

De gandit nu ma gandeam la Ea, dar imi lipsea fizic; am incercat sa fac abstractie de ea, insa nu am reusit. Aveam zile cand credeam ca voi putea sa raman celibatar pentru tot restul vietii , alteori tanjeam dupa o fata cu care sa am ceva in comun.

............
Cunoasterea nu m-a facut fericit, m-a cuprins o furie surda impotriva legii evolutiei, care acceptase ca in una si aceeasi minte sa existe atata sensibilitate si atata stangacie totodata. In mine se revolta propriul eu ca un iepure in capcana. Am luat toate poeziile pe care le scrisesem pana atunci si incet, pagina cu pagina, le-am rupt in bucatele cat mai mici, pana am simtit ca ma dor degetele.

...............
Mie imi era mai rau decat EI, Ea ura viata, eu ma uram pe mine.
Nu produsesem nimic, apartineam unui vid, neantului, simteam ca nu puteam sa mai produc decat propria mea moarte si chiar in acel moment credeam ca aceasta ar fi avut sensul unei acuzatii aduse tuturor celor care m-au cunoscut, mi-ar fi justificat cinismul, egoismul solitar si ar fi ramas ca o ultima victorie macabra.

.........
Aveam tot timpul senzatia ca sunt urmarit, ca nu eram singur, ca jucam o scena in fatza cuiva, ca gestul se putea face numai daca era spontan, pur si moral. Caci pe buna masura ce se lasa noaptea racoroasa, intelegeam mai bine ca ceea ce incercam eu sa comit era nu o fapta morala, ci na fundamental estetica, urma sa-mi curm viata senzational, cu semnificatie, cu insistenta. Eu cautam sa realizez moartea lui Mercutio, nu o moarte adevarata. O moarte memorabila, nu moartea printr-un adevarat suicid care face totul sa dispara.
..
Si vocea, si lumina, si cerul.
...
Ma judecam, ma vedeam un individ demn de dispret de acum incolo.
Fusesem si ramasesem profund deprimat, dar fusesem in acelasi timp, si asa stiam ca voi ramane, un om fals: in termeni existentiali, un om lipsit de autenticitate. Stiam ca nu ma voi omori niciodata, stiam ca voi dori sa traiesc, oricat de pustiit sau bolnav aveam sa fiu.
..
Am ridicat pusca si am tras un foc in sus la intamplare. Impuscatura m-a zguduit. A urmat un ecou si cateva craci s-au desprins din copac. Apoi izvorul greu al tacerii.
- Ai impuscat ceva ? intreba batranul la intoarcere.
- Am tras o data, i-am raspuns, - Si am ratat.

....................................
I-am spus ca ii scrisesem o scrisoare.
- Si daca nu raspunde ?
Am ridicat din umeri.
- Nu raspunde.
- Te gandesti la ea, vrei sa o vezi, atunci mai scrie-i. Energia lui m-a facut sa zambesc. Lasi totul in voia intamplarii. Nu avem voie sa lasam totul la voia intamplarii, asa cum nu avem voie sa ne innecam. Ma scutura de umeri. Inoata !
- Nu este vorba de a innota. E vorba sa stii in ce directie.
- In directia fetei. Ea vede prin tine, asa spui, te intelege. Asta este bine.

.................................
Aveam sentimentul ca fata ma hipnotizase, insa subtil.
Sincer si nu din cinism, crezusem pana atunci ca un barbat si o femeie stiau din primele zece minute daca vor sau nu sa faca dragoste impreuna si ca timpul care se scurgea pana la implinire nu era decat o taxa pe care o plateau pentru a fi multumiti si care in noua cazuri din zece erau exagerata.
....
Ma fascina rolul de barbat pe care trebuia sa-l joc in aceasta noua situatie, avea farmecul pe care ti-l ofera o casa veche dupa ce ai locuit intr-un apartament ultramodern. Dupa atatea experiente in care m-am complacut sa doresc femeia fizic, acum gaseam foarte placuta dorinta de a iubi.
.............
Nu stiu daca din furie, din manie, din razbunare m-am hotarat sa plec.
Nu ma gandeam la Ea, simteam nevoia sa stau de vorba cu cineva. Un ultim gest al eului meu dornic de existentialism, cautam libertatea in capriciu.
........
Acum trebuia sa o intalnesc, nu aveam nici un chef de Ea si nici sa-i povestesc despre ce s-a intamplat. Nu mai stiam de ce am venit. Imi venea sa ma intorc inapoi. Nu vroiam sa o necajesc, dar nici sa-i spun adevarul.
Fie din mila, fie in virtutea vechilor sentimente, am ramas pe loc, curios sa aflu ce a mai facut.Era un gen de provocare, care sa verifice sentimentele si indoielile cu privire la EA.
Ea reprezenta realitatea trecuta si prezenta din lumea exterioara si acum, nestiut de nimeni, o aduceam in lumea aventurii mele interioare.
Noaptea pe drum ma gandisem insa sa o rezolv cu Ea asa incat sa nu trebuiasca sa fac dragoste si in acelasi timp sa ma compatimeasca.
........
- Inca o luna nu am voie sa am relatii fizice, nici sa sarut. Nu am stiut ce sa fac. Nu trebuia sa-ti fi scris. Nu trebuia sa ne fi intalnit.
S-a desprins de mine si s-a indepartat asezandu-se pe pat. De fapt ma bagasem intr-alta incurcatura; era multimita sa creada ca acesta era motivul ezitarii mele. Ea zambea bland.
- Pot sa-ti vorbesc de P
- Sigur ca da.
Eram doar pe jumatate atent, imi placea sa fiu din nou cu Ea, nu cu Ea in mod special, imi placea faptul ca ma aflam in camera de hotel, ca auzeam multimea forfotind la ora inserarii, ca simteam mirosul marii obosite. Pentru Ea nu simteam nici atractie, nici tandrete, nu ma interesa sa stiu cum s-a despartit de mitocanul ei, P, traiam doar melancolia, complicata si ambigua a camerei invadate de intuneric. Lumina disparuse de pe cer, amurgul se lasa grabit. Toate tradarile amorului modern erau frumoase acum, iar marele meu secret se afla inchis in siguranta.
A urmat o tacere indelungata dupa care a intrebat.
- Noi unde ne aflam ?
- Cum adica ?
Statea sprijinita intr-un cot, fixandu-ma si facandu-ma sa-i evit privirea.
- Acum, bineinteles, asta este, si ridica din umeri. Oricum, nu am venit in calitate de prieten din copilarie.
M-am apucat cu mainile de cap.
- A., mi-e sila de femei, de dragoste, de iubire, de tot. Nu mai stiu ce vreau. Nu trebuia sa te fi chemat. Ea cu privirea in pamant , parca taci, consimtea. Stia, cred ca in momentul asta aveam nostalgia unei surori. Daca nu te intereseaza, este dreptul tau, eu te inteleg.
- De acord. A ridicat privirea. Dar, "draga mea surioara", intr-o zi te vei face bine.
- Nu mai stiu, zau ca nu mai stiu. Suna a disperare. Asculta, pleaca, injura-ma, fa ce vrei,in momentul asta eu sunt un om mort. M-am apropiat de fereastra. Este vina mea. Nu pot sa-ti cer sa iti petreci trei zile cu un mort.
- Un mort pe care candva l-am iubit.
Se asternuse tacerea de mult. S-a ridicat vioaie de pe pat, a aprins lumina si a inceput sa se fardeze. Ma gandeam la faptul ca EA nu se farda, la cat era de distanta, la cat era de distanta, la eleganta EI, la misterul pe care il degaja. Mi se parea minunat sa nu doresc o femeie doar pentru ca eram capabil de fidelitate fatza de alta.

......

Tacerea era greu de suportat, cel putin pentru mine; era o incercare a rezistentei, sa vedem care din noi cedeaza primul. Isi pusese patura intre noi doi; nu trebuia decat sa o intind si eu pe a mea ca sa o ating. Simteam ca exploatase momentul pe de-a-ntregul, manevrase totul ca sa ma prinda, tacerea pe care Ea o domina, nu EU, caci era sigur ca o doream, nu pe Ea, pe Ea ca femeie, ca pe orice femeie care s-ar fi aflat in acea clipa langa mine.
La un moment dat am simtit-o ca se misca. Am deschis ochii. Era goala alaturi de mine cu patura data in laturi.
- A. Nu.
- Bietul meu baiat.
Mi-a desfacut nasturii de la camasa, a scos-o de mine. Am inchis ochii si am lasat-o sa faca ce vroia.
-Nu este drept pt tine.
-Ce bronzat esti.
Mainile Ei alunecau peste trupul meu, pe umeri, pe gat, peste buze, se juca cu mine, ma cerceta ca un copil care are o jucarie noua. In genunchi, ma saruta pe gat si ii simteam mangaierea sanilor.
I-am spus:
-Nu mi-as ierta daca...
-Nu mai spune nimic. Stai linistit.
M-a dezbracat, apoi mi-a asezat mainile pe trupul Ei, sa-i aflu din nou pielea catifelata, rotunjimile micute, finetea, nuditatea Ei vesnic naturala. Mainile Ei. In timp ce ma mangaia ma gandeam ca seamana cu orice alta femeie, totul era numai placere fizica si m-am lasat placerii pe care mi-o oferea. Si-a asezat capul pe pieptul meu. Era o liniste absoluta. Am mangaiat-o pe spate, pe cap, pe gatul micut, in voia senzatiilor mele. Imi imaginam cum ar fi fost daca in locul Ei s-ar fi aflat EA si stiam ca ar fi fost nespus mai tulburator si mai pasional; nu atat de casnic, nu as fi simtit durerile oboselii, caldura, umezeala trupului, lascivitatea putin vulgara, ar fi fost o pasiune calda si curata, misterioasa, deplina.
Ea soptea, aluneca, ma musca, se lagana. Ea, amanta mea, sclava mea.
Mi-amintesc ca ne-am aruncat pe pat, salteaua grosolana, paturile aspre, imbratisarea Ei, sarutul pe gura inainte de a avea timp sa o indepartez, forma sanilor umezi, deasupra carora imi tinea mainile, pantecul mic, drept, mirosul parului Ei spalat de ploaie si apoi in cateva clpe de care parca nici nu mi-am dat seama, somnul.
M-am trezit la un moment dat in noapte si m-am dus sa beau apa.
Impinsese patura si in lumina taciunilor pielea Ei avea reflexe rosiatice, un san descoperit putin lasat, gura pe jumatate deschisa, sforaia usor. Tanara si batrana, inocenta si perversa ca orice femeie, femeie pe de-a-ntregul.
Ma aplecasem deasupra Ei aproape atingand-o, gata sa trag patura de pe Ea, gata sa ma cuprind in Ea, gata sa fac dragoste cu Ea, asa cum isi dorea, si totusi nu. Am acoperit-o cu grija, am luat cateva paturi si m-am dus in pasul de alaturi.
........
Ii priveam suvitele de par rasfirate pe piatra la cativa centimetri de mine si incercam sa ma fac sa-i povestesc adevarul, dar nu puteam, asa cum nu puteam sa calc in picioare o floare atunci cand aveam loc sa calc alaturi.
....
A tacut si eu mi-am luat portia de repros. In ciuda independentei ei de suprafata, simtea o nevoie esentiala de a se atasa. Toata viata a incercat sa demonstreze contrariul, dovedind-o de fapt. Era ca o anemona de mare care se lipeste la prima atingere.



*****************
A fost odata un print tinar care credea in toate lucrurile in afara de trei. Nu credea in printese, nu credea in insule, nu credea in Dumnezeu. Imparatul, tatal sau, ii spusese ca aceste lucruri nu exista. Si cum nu erau nici printese, nici insule si nici vreun semn al existentei lui Dumnezeu in imparatia tatalui sau, tinarul print ii dadu crezare.
Dar intr-o zi, printul fugi din palat si ajunse in imparatia vecina. Aici, spre uimirea sa, vazu insule in largul coastelor si pe aceste insule niste fapturi stranii si tulburatoare carora nu indrazni sa le dea nume. In timp ce cauta o barca pe mal, un barbat imbracat in haine de seara se apropie de el.
-Insulele de colo sint adevarate? intreba tinarul print.
-Bineinteles ca sint insule adevarate, raspunse barbatul in haine de seara.
-Si fapturile acelea stranii si tulburatoare?
-Sint toate printese adevarate si autentice.
-Atunci trebuie sa existe si Dumnezeu! striga printul.
-Eu sint Dumnezeu, raspunse omul in haine de seara, inclinindu-se usor.
Tinarul print se intoarse acasa cit putu mai repede.
-Iata-te inapoi deci, ii zise imparatul.
-Am vazut insule, am vazut printese, l-am vazut pe Dumnezeu, ii raspunse printul, cu repros in glas.
Imparatul ramase impasibil.
-Nu exista nici insule adevarate, nici printese adevarate si nici Dumnezeu adevarat nu exista.
-Dar am vazut cu ochii mei!
-Ia spune-mi cum era imbracat Dumnezeu.
-Dumnezeu era in haine de seara.
-Avea minecile hainei suflecate?
Printul isi aduse aminte ca asa erau. Imparatul zimbi.
-E un costum de magician. Ai fost pacalit.
Auzind acestea, printul pleca din nou in imparatia vecina si se duse pe acelasi mal unde ii iesi din nou in cale omul in haine de seara.
-Imparatul, tatal meu, mi-a spus cine esti, zise printul indignat. Data trecuta m-ai pacalit, dar nu se va mai intimpla. Acum stiu ca insulele nu sint reale si nici printesele nu sint reale, pentru ca tu nu esti decit un magician.
Omul in tinuta de seara zimbi.
-Nu eu te pacalesc, baiete. In imparatia tatalui tau exista multe insule si multe printese, dar tatal tau te tine sub vraja lui si nu le poti vedea.
Printul se intoarse acasa ginditor. Cind il vazu pe imparat, se uita drept in ochii lui.
-Tata, e adevarat ca nu esti imparat ci doar un magician?
Imparatul zimbi si isi sufleca minecile.
-Da, fiule, sint magician.
-Atunci barbatul de pe mal era Dumnezeu.
-Barbatul de pe mal era doar un alt magician.
-Trebuie sa cunosc adevarul adevarat, adevarul de dincolo de magie.
-Nu exista adevar dincolo de magie, raspunse imparatul.
Printul fu cuprins de tristete si zise:
-Am sa ma omor.
Prin farmecele sale, imparatul chema moartea sa vina. Moartea aparu in usa si ii facu semn printului sa vina cu ea. Printul se infiora. Isi aminti de insulele frumoase, frumoase dar ireale si de printesele ireale, ireale dar frumoase.
-Prea bine, zise. Voi putea indura totul.
-Vezi, fiule, zise imparatul, acum esti si tu magician.