- Vorbesc cu colegul, vei pleca, îți fac eu injecțiile, mai ai una de fapt, în seara asta.
Atât îmbrăcarea hainelor, cît mai ales mutarea din pat în cărucior, au necesitat prezența unui brancardier de la ortopedie, care mi-a adus și căruciorul electric lângă pat, luându-mă apoi în brațe și instalându-mă în mașina către casă. I-am salutat cu mulțumiri pe toți pe care i-am găsit în cabinete, intrând în lift, într-o postură mult mai bună decât în urmă cu mai bine de șase ani, oarecum independent.
Aflând de la Mioara de externare, Letiția mă aștepta cu bunătăți aromate și vin fiert, cu restricția că nu pot bea decât cel mult două căni. Povestea aventurii dintre ani, spusă în timpul primei căni de vin, a pus-o pe gânduri, meditație încheiată cu angajamentul rostit cu buzele și cu ochii ei paralizanți: - cât mai trăiesc și tu ești aici, nu te mai las niciodată singur, nu ești făcut pentru singurătate, după prima zi ești pierdut, vom merge sau vom rămâne, mereu împreună.
Când a apărut Mioara, se înserase, eram întinși în patul meu, cu perne mari sub cap, moțăind la televizor, înainte de orice s-a spălat pe mâini în baie și mi-a făcut injecția în șold, întorcându-mă pe-o parte, spunându-mi după ce a aruncat resturile serviciului medical:
- Poți să mergi la mijloc, să stau și eu cu voi?
- Te urci singură, sau te ridic cu portalul?
Stăteam pe spate, cu mâinile pe piept, iar cele două femei, așezate lateral, își odihneau mâinile peste ale mele, privindu-mă, sau privindu-se în tăcere, împărțind mângâieri ușoare palmelor și obrajilor mei, fiecare mângâindu-mi obrazul opus, doar sărutările cu atingeri delicate având loc pe obrazul mai apropiat, singurul moment în care buzele lor au trecut dincolo de fiecare obraz fiind cel al sărutului la fel de delicat dintre buzele lor, moment în care și mângâierile s-au transferat încrucișat pe obrajii lor, totul într-o liniște perfectă și un firesc aproape neînțeles. Sărutul lor a coborât apoi pe buzele mele, la fel de firesc și delicat, pasiunea temperată, dar mai ales bucuria stăpânind atingerile noastre, vraja s-a repetat încă o dată, în aceeași ordine, apoi, smulgându-se plăcerii, Letiția ne-a trezit și pe noi invitându-ne la un vin fiert.
Acest scurt moment în trei, de un firesc derutant, chiar a fost o premieră, cel puțin pentru mine, ca de obicei când mi se dezvăluiau aspecte inedite din comportamentul sexual al fetelor, îmi aminteam toate învățămintele lor, mai ales ale Mioarei, spuse și repetate de câteva ori. O tandrețe străvezie ne luase în stăpânire, privirile noastre spunând tot ce cuvintele se sfiau să spună.
Mai mult decât cele câteva săruturi nu s-au mai petrecut între noi trei, nici Mioara nu m-a mai căutat ca înainte, Letiția nemaiplecând în weekenduri, am rămas fiecare pe cont propriu, ne întâlneam în trei destul de des, mereu la noi în casă, dar fără nicio manifestare sexuală. Luam masa, la început în casă, apoi, odată cu venirea primăverii, afară în foișor, din inițiativa Letiției au reînceput îngrijirea trandafirilor, menținând pe lângă flori, doar câteva straturi cu plante aromatice, frunze pentru gătit. Livada și via le-a tăiat un meseriaș plătit, restul, cea mai mare parte, era peluză. Încet-încet, mă vindecam de suferințele mele, mai mult frustrări nerezolvate, sentimentele îmi erau tot mai pline de bunăvoință și mai curate, fără resentimente sau îndoieli. Mioara și Marcel s-au despărțit, au făcut-o în condiții mai mult decât civilizate, ultima vizită a lui Marcel, la noi, s-a petrecut la sărbătorile de Paști, în aprilie, Mioara fiind plecată în Moldova, întâlnirea noastră protocolară n-a depășit foarte mult acest caracter, discuțiile ocolind subiectul divorțului, mergând mai mult către copii, vreme și grădină. La împlinirea a patru ani de la operație, Letiția și-a făcut controlul tot la Cluj, transportul fiind asigurat de Mioara. Totul era bine, Letiția mai pusese pe ea un kg, sau două, Mioara rămânea o uscată. În fiecare seară când vremea era bună, însoțit de Letiția, făceam o plimbare cu mașina electrică, traversând calea ferată pe la barieră și întorcându-ne pe partea cealaltă. Ne schimbam în haine lejere, mâncam ceva ușor, apoi ne cocoțam în patul meu înalt, cu două pungi de semințe și câte-o bere pe noptieră, plus câte un bol pentru coji.
Într-o după amiază toridă de august, întors de la activitățile mele filantropice, am salutat-o pe Letiția, care studia starea trandafirilor în soarele sfârșitului de vară, am urmărit-o un sfert de oră, comentând stadiul unor tufe, ușor trecute, apoi m-am dus în casă, m-am dezbrăcat complet cu ajutorul portalului, m-am transferat în căruciorul pentru baie activându-mi meditația care-mi însoțea, întotdeauna, înmuierea trupului sub jetul de apă caldă.
- Scuză-mă, nu știam că ești aici, mă duc sus, iartă-mă!
- Hei! hei! stai, unde pleci, voiai să te speli, sau să faci pipi?
- Ce contează ce voiam, scuze și ne vedem în foișor.
- Ai dreptate, nu contează, orice-ai vrea, poți să faci.
Și-a spălat mâinile, a făcut pipi, apoi, după ce s-a spălat din nou și s-a șters, mi-a spus cu voce ușor modificată, nenaturală: ridică-te în cablu, te spăl eu.
- Chiar nu-i nevoie, Letiția, mă spăl singur, știi doar.
- Domnule Iona, și când mi-o veni vremea să mă spele cineva, cui să-i cer asta, unde am eu credite adunate? La Mioara? Poate, dar tu vei fi mai aproape, așa că lasă-mă să te-ajut, ne va fi de folos și mie și ție.
Înghițită mai greu, propunerea Letiției avea să redevină un fapt curent, cum era înainte, aducător de zâmbete și armonie. După stabilizarea relației noastre, într-o seară, aparent întâmplător, după duș, șters și transfer în pat, pe când se pregătea să-mi tragă pantalonul pijamalei, s-a răzgândit, lăsând pijamaua pe un scaun, și-a scos halatul urcând în pat, lângă mine, abia atunci refăcându-se viața noastră pe coordonatele de dinainte de Viena, spre folosul și desfătarea ambelor părți.
- La Crăciun vin copiii cu nepoțelul în țară, nu i-am văzut de trei ani.
- Dar ai vorbit cu ei mereu, sunt bine?
- Tocmai de bine ce sunt n-au mai venit, și, în plus, acum doi ani s-a născut și Marcel, dar în primul rând munca lui Bogdan extrem de bine plătită și foarte solicitantă, câștigă acum chiar și zece mii de euro lunar.
- Mihaela muncește?
- Exceptând concediul de maternitate, care-i mai scurt decât la noi, a muncit tot timpul, din salariul ei aproape că trăiesc, iar dintr-al lui grosul se duce la bancă la creditul pentru casă. Nu le e rău, dar... știi ce vreau să-ți spun? Ziceai cândva că ai un cadou pentru ei, nu știu despre ce-i vorba, dar eu îți propun să le dai niște bani, dar nu foarte mulți, spun asta pentru că aș dori să cumperi o mașină mai joasă și mai spațioasă, să-i faci adaptarea pentru conducere manuală, în care să intri direct din cărucior, pe care să-l aduni pachet transportându-l pe bancheta din spate, dacă ești singur, sau în portbagaj, dacă ești cu mine. Mi-aș dori să umblăm prin țară împreună, destinații apropiate în weekenduri, sau mai îndepărtate în concediu, ce zici?
- Douăzeci de mii de euro ajung pentru copii?
- Suficient, e cadoul nostru pentru nepoțel. De-ai ști cât sunt de fericită că e băiețel!
- Vai, vai Letiția dragă, cum poate fi viața asta uneori! Mâine merg să văd ce mașini găsesc, ai vreo preferință?
- Nemțească doar, de care-o fi.