- În Viena când mergi?
- Nu mai merg... - mirarea pe chipul lui - la Viena, îmi fac controlul la Cluj.
- Crezi că e bine? Sau măcar la fel?
- Cu siguranță, e doar un control de rutină, am sunat la clinica din Viena și am vorbit cu profesorul, mi-a spus că-i în regulă, mi-a dat și-un nume la Cluj, este chiar doctorul care m-a operat prima dată. Plecăm dimineața la cinci și seara suntem acasă, pot merge cu Robert cu mașina mea?
- Avion n-avem și oricum e mai bine decât cu trenul... Ai jumătate din firmă, ce întrebare-i asta? Sper că nu-i vreo ironie gratuită, dar de fapt... nu mai contează.
- Nu Iona, nu-i nicio ironie, statutul meu obiectiv s-a schimbat atât de repede că mintea mi-a rămas în urmă, pentru mine tu ești firma și nu știu de se va schimba vreodată acest lucru.
- Se va schimba, după ce mergi la inspectorat și-ți depui demisia vei rămâne singurul decident în firmă și atunci abia îți vei asuma pe deplin situația existentă deja. N-am crezut vreodată să găsesc un director ca tine și nu te mint. Spor la lucru!
- Mulțumesc, să-ți spun drept nici în fanteziile cele mai îndrăznețe nu mi-am imaginat să-mi schimb ocupația la 56 de ani, dar e foarte bine, roagă-te să fiu sănătoasă și vei fi mulțumit!
...- mă rog și chiar mai mult de-atât pentru sănătatea ta, ,,iubește, femeie!” ți-a sugerat doctorul, a trecut un an și tu... cred că ar trebui să te alung de aici, așa poate ai iubi pe cineva, ai face dragoste, eu sunt imposibil de iubit... sau mai bine plec, mă mut, nu știu cum să te rup de rădăcinile tale uscate, pietrificate, iubește pe cineva, ia-ți zborul de lângă mine, uită că exist, scoate-mă din minte, că doar acolo sunt, în mintea ta obosită, în inimă n-am avut loc cu adevărat niciodată, - am și eu sentimente...-, spuneai, dar știu sigur că sentimentele adevărate nu se lasă încătușate, năvălesc peste marginile sufletului nemărginit, ele nu se cer afirmate, se văd oricum, cele care se rușinează cu omul de lângă tine și-l ascund nu sunt sentimente, sunt doar autoamăgiri, lipsă de onestitate, trișări în fața destinului... poate reușesc cu Robert, domnul profesor Robert, colegul tău de la liceu, din CV-ul căruia am dedus că-i atât de scârbit de învățământ, că ar accepta și un post de agent de vânzări, doar să câștige mai bine și atunci l-am și văzut șoferul tău, băiat subțire, iar când l-am văzut și frumos, strategia mea a fost gata, uimirea ta a fost totală, te-am înțeles, dar nu știai nimic, nu bănuiai cum l-am descusut până să aflu că te simpatizează și nici el nu-ți este indiferent, și ce bine s-a potrivit totul cu nevoile tale, esențialele tale nevoi aducătoare de sănătate, de hormoni, de elasticitate vaginală, de creștere dovedită a imunității, de viață până la urmă, și cum i-am smuls promisiunea să nu te neglijeze, dimpotrivă, asigurându-l de discreția mea totală, asigurându-mă și el de-a lui, l-am rugat doar să nu mi te ia din casă definitiv și până acum, în timpul scurt care-a trecut, nu s-a întâmplat nimic, aș fi știut, voi ști când va fi, doar văzându-ți ochii și tare mă voi bucura pentru tine, cu durere mă voi bucura din cale afară, probabil o vreme tăcând mai mult, sau lipsind de acasă mai mult decât de obicei, și nimic rău nu se va fi întâmplat, doar vei fi smuls o fărâmă din timpul cosmic, sporind armonia universului, cu adevărat.

- Bună ziua domnule Iona, care mai e viața dumneavoastră? Întrebarea Mioarei absolut normală, doar prezența ei în grădină după multă vreme fiind surprinzătoare. Ține-te bine să nu cazi din cărucior, mai ai cafea?
- Da, dar nu prea multă, i-am răspuns lăsând cana pe masă, îți fac imediat.
- Nu-i cazul, îmi ajunge, vreau să stau cu tine în grădina asta, altădată minunată, mi-a fost dor de ea, de voi împreună, de noi toți adunați aici în foișor.
- Ea, grădina e tot aici, mult mai neîngrijită, noi... Letiția e plecată de dimineață la control...
- La Cluj, mi-a spus, am vorbit ieri.
- Voi comunicați tot timpul, așa-i?
- Aproape... dar știu tot, chiar dacă nu te-am mai văzut demult, știu totul despre tine, despre voi, chiar despre ei, Letiția și Robert. Poate-i frustrant să afli asta, dar am mai vorbit cândva și ți-am spus și atunci că așa funcționăm noi.
- Nu v-ați certat niciodată de când vă știți?
- Niciodată, de 37 de ani, mânia sau ura... nici nu mai vorbesc, nu ne ating.
- Ce știi despre noi, eu și Letiția?
- Anul trecut, după rezultatele excelente de la Viena și recomandarea tratamentului magic, pe care vi l-ați administrat în prima seară la hotel, a avut loc o ruptură parțială, urmată, împotriva trădării ei, de o generozitate aproape absurdă din partea ta.
- Ea ți-a spus?
- Da, și sunt de acord, cum să-i dai jumătate din casă, jumătate din firmă și toată firma pe mână, după ce ea ți-a aplicat invers regula musulmanilor, lăsându-te cu patru pași în urmă? Și, colac peste pupăză, îi bagi și un bărbat în pat, doar pentru a respecta o indicație medicală, așa ceva n-am auzit de când sunt.
- Asta de unde-o știi? Ai vorbit cu Robert?
- Nu, dar Letiția este extrem de inteligentă și intuitivă, a simțit imediat după ce l-ai angajat, dar a acceptat știind că-i poate face bine, neuitându-și nici diagnosticul, nici istoricul. E hotărâtă să profite total de darul acesta, ai ales foarte inspirat - și deștept, și frumos, și, mai ales divorțat. Și ca să nu rămână datoare, ți-a făcut și ea un dar...
- Te-a trimis pe tine...
- Când ți-ai dat seama?
- Doar în clipa asta, îmi părea ciudată vizita ta la câteva ore după plecarea lor, dar cuvintele tale m-au lămurit.
- Cunoscând experiența noastră de acum câțiva ani, știindu-mi obsesia făcută de atunci, mi-a spus cu toată convingerea să mi-o rezolv, garantându-mi că nu voi regreta, așa că te-ntreb, vrei să-ți fac un duș, să facem de fapt un duș, lăsând lucrurile să-și urmeze cursul firesc? Pentru clarificare îți spun că Marcel nu mai locuiește cu mine de două luni, așa că vinovăția n-ar trebui să te încurce!
...- Doamne iartă-ne, Doamne! Și nu ne pierde, îmi spuneam pornind către dormitor, transfer în pat, dezbrăcarea mea, apoi a ei, transferul în căruciorul de duș, traversarea holului goi pușcă, pornirea dușului și spălarea simultană, a ei mai rapidă, a mea mai înceată, atingeri prelungite, jocul sub jet, primul episod de iubire sub jetul fierbinte, pe scaunul meu, apoi finalizarea dușului, ștergerea parțială în baie și cea completă în dormitor, întins pe pat peste prosopul mare și pufos.
- Sunt în concediu, așa că, dacă mă primești, stau toată ziua cu tine...
- Hai sub pătură!
..- cred că nu m-ar lăsa în urmă, ca Letiția, nu știu de unde senzația asta, în vreme ce mâna ei stângă îmi mângâia corpul, jumătatea mea bună de corp, eu privind grinda transversală a portalului, abandonat privirii ei din lateral, cu capul rezemat pe palma dreaptă.
- De ce te temi, Iona? De bătrânețe? De boală? Mâna ei reluând actul erotic la fel ca în urmă cu câțiva ani. Nu vrei să-mi răspunzi, sau nu știi? Nu te-ai gândit? Cât de disperat sau... îndrăgostit poți să fii, să-i dăruiești celei care te-a umilit, jumătate din tot ce-ai făcut cu mâinile și mintea ta? Ce fel de om ești tu, care răsplătești nerecunoștința cu generozitate dincolo de orice limită? De ce ți-e frică, Iona? De singurătate? De moarte? Nu-ți fie frică de moarte! Toți murim, sunt aici cu tine, Iona, și dacă vrei... nu voi pleca prea departe, doar să mă strigi... poate voi înțelege în cele din urmă...