Într-o poiană plină de flori și vietăți colorate, trăia o mică gărgăriță pe nume Mara. Spre deosebire de suratele ei, care erau roșii cu buline negre, aripioarele Marei erau de un galben-auriu strălucitor, ca razele soarelui la apus.

Deși Mara era blândă și prietenoasă, celelalte gărgărițe o priveau ciudat. Micile vietăți din poiană o evitau, iar unele chiar râdeau de ea.

— Nu ești ca noi! Cum poți fi o gărgăriță fără roșu și negru?

— Poate nici măcar nu ești gărgăriță, șușoteau altele.

Oricât încerca să le explice că și ea era una de-a lor, nimeni nu părea să o asculte. Se simțea singură și tristă. Singurul ei prieten era Doru, un cărăbuș rotofei, care era la fel de marginalizat.

— Mara, nu fi tristă, am o idee! Hai să ne bucurăm de flori și de soare!

Fără să stea pe gânduri, Mara își desfăcu aripile și porni într-un zbor lin prin poiană. Cei doi se jucau printre flori, lăsându-se purtați de vântul blând al dimineții.

— Vezi, Mara? Lumea e atât de frumoasă! Nu trebuie să fii ca toți ceilalți ca să te bucuri de ea! spuse Doru, aterizând pe o petală de margaretă.

Mara zâmbi și se opri pe o floare de mac, privind în zare. Deodată, fața ei deveni serioasă.

— Doru, repede, trebuie să facem ceva! Bulinuța a rămas prinsă într-o pânză de păianjen!

— Să chemăm adulții! strigă cărăbușul speriat.

Dar nu era timp, iar Mara știa asta. Tocmai îl văzuse pe păianjen apropiindu-se grăbit, pregătit să-și savureze prada.

Fără ezitare, Mara își desfăcu aripile aurii și se avântă spre Bulinuța, care se zbătea neputincioasă.

— Ține-te bine! o încurajă Mara, încercând să rupă firele lipicioase cu piciorușele ei fine.

Doru dădea roată pânzei, încercând să găsească o cale de a ajuta.

— Hai, Mara, poți reuși!

Păianjenul se apropia din ce în ce mai mult, întinzându-și picioarele lungi, pregătit de atac.

Atunci, Mara avu o idee! Se ridică în zbor și începu să dea rapid din aripi, lăsând razele soarelui să se reflecte puternic în aripile ei aurii. Lumina orbitoare îl făcu pe păianjen să se oprească în loc, clipind confuz.

— Acum, Doru! Ajută-mă să o tragem afară!

Cărăbușul se grăbi să rupă ultimele fire, iar Bulinuța reuși să se elibereze. Toti trei isi luară rapid zborul, lăsând în urmă pânza tremurândă.

Ajunși în siguranță, Bulinuța se întoarse spre Mara, cu ochii mari de uimire.

— Mi-ai salvat viața! Mulțumesc, Mara!

Celelalte gărgărițe, care urmăreau scena de la distanță, au rămas fără cuvinte. Cea pe care o consideraseră „ciudată” tocmai dovedise un curaj incredibil.

— Mara, ai fost uimitoare! își făcu curaj una dintre ele.

— Ne pare rău că te-am judecat! spuse alta, rușinată.

Mara zâmbi blând, catre Doru.

-Fără prietenul meu de nădejde nu as fi putut ajta pe Bulinuța.

Din acea zi, cei doi au devenit parte din gașca gărgărițelor, si toți au înțeles că a fi diferit înseamnă a fi unic.