Se muncea, din greu, fără preget, la construirea socialismului în Republica Populară Română. Fostele clase exploatatoare cu greu își lăsau puterea din mână. Lupta de clasă se ascuțea pe măsură ce clasa muncitoare obținea victorii. Și obținea! La 11 iunie 1947, sub conducerea înțeleaptă a partidului clasei muncitoare, P.C.R, a avut loc naționalizarea principalelor mijloace de producție, fabricile și uzinele au trecut în mâna clasei muncitoare. O bucurie fără margini a cuprins întregul popor. În Piața Mare a Sibiului s-au adunat nu sute, ci mii de muncitori. Cu pumnul mâinii drepte ridicat mărșăluiau prin fața unei tribune, proaspăt ridicate, în care se aflau membrii conducerii locale a partidului. Din tumultul de glasuri se distingea AnaPauker, Gheorghiu Dej, bagă spaimă în burghezi. Prin fața magazinului „Floașiu” un grup de oameni îmbrăcați în alb, țărani, bărbați și femei, își așteptau rândul să intre în piață pentru a trece și ei prin fața tribunei ca să strige, în semn de mulțumire, Pătru Groza să trăiască, că ne-o dat pământ și casă.
Erau mulțumiți oamenii, de prin orașe care mergeau la filme. Ce interesante erau cele sovietice Bătălia Stalingradului și Căderea Berlinului. Mai ales copiii aplaudau vitejia Armatei Roșii și râdeau, să se prăpădească, la scenele în care era transpusă neghiobia de care dădeau dovadă armata hitleristă, în unele situații. Erau emoționați de vitejia sovieticilor. Ce frumos începea filmul „Povestea unui om adevărat” după romanul lui Boris Polevoi. Apărea o pădure de pini, ninsă, în care se auzeau urletele lupilor. Apoi sunete de motor și un avion care face o aterizare forțată printre conifere. Din carlinga avionului iasă cu greu pilotul. Este căpitanul Alexei Meresiev. Îl descoperă un grup de partizani care îl trec linia frontului. Ajunge la spital unde i se amputează ambele picioare de la genunchi. Apoi i se pun proteze. Visul pilotului era să reia lupta împotriva fasciștilor. De aceia se antrenează. Reușește să meargă fără baston apoi chiar să danseze Kazaciocul, cu figuri grele. Apare în fața unei comisii medicale care vrea să-l lase la vatră. Alexei însă vrea, cu tot dinadinsul, să se întoarcă în aviație și să continue lupta. Comisia se opune. Nimeni, niciodată n-a pilotat un avion având picioarele amputate zice șeful comisiei
- Așa o fi, însă eu sunt om sovietic, răspunde Meresiev
Reușește, până la urmă, să revină în aviație unde face multe fapte de bravură. Povestea lui ajunge până la comandantul suprem, I.V. Stalin care-l propune să primească titlul de erou al Uniunii Sovietice. Mai erau entuziasmați copiii de filmul „Fiul regimentului” după o povestire de V. Kataev. Este fiu al regimentului pentru că a fost adoptat de o unitate militară. I se dă misiuni de observare a inamicului. Urcat într-un copac înalt, vede mișcările trupelor inamice pe care le raportează regimentului său printr-un alfabet morse adaptat la ridicarea unor stegulețe. Se râdea cu poftă la filmul „Toată lumea râde cântă și dansează”. Fetițele ieșeau cu lacrimi în ochi de la filmul-basm „Floarea de piatră” și de la „Învățătoarea din Șatrâi”.
Și o partea operei lui Maxim Gorki a fost ecranizată apoi proiectată și pe la noi. „Copilăria mea” și „Universitățile mele". Pe coperta unei cărți ale sale era imprimată o fotografie în care ședeau la sfat ce doi: Lenin și Gorki. Pe o alta era fotografia lui Lenin care căra pe umăr un stâlp. Părea, conducătorul proletariatului mondial, un simplu muncitor ce punea umărul la îndepărtarea relelor pricinuite de războiul civil din Rusia de după Marea Revoluție Socialistă din Octombrie. Romanul Mama de M. Gorki era trecut în programa analitică a unor clase de liceu. Tot în acea programă a pătruns, destul de timid părți din opera lui Lucian Blaga și Tudor Arghezi