poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2023-10-21 | | N-a crezut în vorbele pe care le-a auzit în mai multe rânduri: „bătrânii uită și ce-au mâncat azi dimineață, dar își aduc aminte de multe lucruri întâmplate în prima copilărie” N-a crezut mult timp că aceste vorbe conțin adevăr în ele. Până într-o zi, ziua în care copiii, nepoții și alte câteva rude s-au adunat să-l sărbătorească cu ocazia împlinirii a mai bine de trei sferturi de veac.Bunicule, se auzi vocea celui mai mic nepot,spune-ne, întâmplări din copilăria ta. Nu i-a răspuns imediat și nici mai târziu. Era ocupat cu umplerea paharelor, cu zâmbetele spre stânga și dreapta ca răspuns la cântecul intonat pe prea multe voci „la mulți ani cu sănătate”. De-abia, după ce au plecat musafirii, fiind în pat, și-a adus aminte de vorbele mezinului.Era poate mai mic decât el când l-a dus pentru prima dată mama la biserică, probabil, la o denie din Postul mare. L-a așezat, în picioare, într-o strană. I-a plăcut ce vedea și ce auzea, îmbrăcămintea preotului, vocea lui și a celor doi cântăreți, mirosul de tămâie, lumânările aprinse. La un moment dat a simțit nevoia să participe și el, cu vocea, la cântările bisericești. A început să mormăie cuvinte doar de el știute, cu o voce destul de ridicată. Cei din jur s-au sesizat și au început a zâmbi, unii copii mai mărișori au început chiar să râdă. „Taci!” îi zise mama cu vocea înceată dar apăsată. Răspunsul veni prompt într-n moment de liniște deplină:„Io tac mamă, da popa nu tace”. A auzit și părintele care și-a scos capul printr-o ușă a altarului, cu zâmbetul pe buze. Își mai aduce aminte bătrânul, tot de atunci din frageda copilărie, și despre ce spuneau sătenii despre popa lor. În perioadele de primăvară, când li se terminau proviziile, trebuiau să se împrumute. Dar de la cine? Că toți erau în aceeași situație. Doar el, domnul părinte, avea provizii și putea să-i împrumute, până la recolta viitoare, când puteau să-și plătească datoria aproape dublu. Conform înțelegerii, pentru o feldără de făină de cucuruz, împrumutată primăvara, trebuiau să-i restituie o felderă și jumătate toamna. Și nu-i era de ajuns popii câștigul astfel realizat. Feldera de lemn, cu care măsura, avea fund mobil, mai ridicat când dădea cu împrumut, și lăsat în jos când era restituit împrumutul. De aceea, enoriașii au început a-i zice Popa Felderă. Își aduc aminte unii bătrâni de o întâmplare ce a avut loc cu mai mulți ani în urmă. Era la puțin timp de când au plecat jendarii, cei cu pene de cocoș, și, de când la școală, copiii nu mai trebuiau să învețe în ungurește, ci numai în limba lor de acasă. Noua stăpânire a început să împartă oamenilor pământul grofului despre care au auzit că a plecat la Buda-Pesta. Da, dar s-au întâmplat câteva nemulțumiri cu ocazia aceasta. Vom merge la București, la Majestatea sa să-i spunem păsul nostru ca să-i pedepsească pe cei vinovați! ziceau oamenii. Vreo șase dintre nemulțumiți, oameni mai cu dare de mână, s-au dus la domn părinte să-i ceară sfatul. Acesta i-a ascultat cu atenție și apoi le-a întocmit, pe două coale mari, un memoriu, în care explica, cu lux de amănunte, nedreptățile făcute de prefect în aplicarea reformei agrare în satul lor. - Oameni buni, le zise părintele, duceți hârtiile astea la București, dar nu la Majestatea Sa, regele, că dumnealui are alte treburi, ci la Ministerul Agriculturii. - Știți ce, domnule părinte, n-ați putea veni cu noi, pe spezele noastre, să ne duceți la minister, că noi, cu toate că sântem înaintați în vârstă, n-am prea ieșit din sat, numai atunci când ne-o luat neamțul cătană de ne-o dus prin Galițâia ori să ne batem cu talienii. - V-aș ajuta cu dragă inimă, da nici eu nu sunt chiar după capul meu. Trebuie să mă sfătui și cu preuteasa. Haidați poimâne tot aici, la crâșmă, și vă voi spune ce-am hotărât. Bine-i așe? - Bine, dom-părinte! N-a trecut nici o săptămână și cei șase coborau din tren în Gara de Nord, din București. Era pe înserat și, desigur, nu vor mai găsi pe nimeni la minister, așa că se vor odihni cum vor putea pe niște bănci lungi din sala de așteptare. La un moment dat preotul le zise: „Măi oamenilor, dacă tot am ajuns noi în capitală, nu-i păcat să stăm aici și să dormim pe niște scânduri ? Capitala îi luminată noaptea, de se vede ca ziua. Haideți să ieșim pe ulițe că vom putea vedea multe. Poate că și palatul în care stă regele.” - Dacă zâci dumneata, om mere dom părinte! - No, haidaț.! Și-au pus oamenii străițile în bâte, că fiecare avea câte una încrustată cu fel de fel de modele lucrate cu tăișul briștii, și au plecat în frunte cu popa lor. Era într-adevăr lumină pe ulițe, dar nu chiar ca ziua. - Ia, stați, o țâră, măi oameni, le zise popa și se opri în fața unui afiș. Apoi, după o vreme, continuă: dacă fiecare pune câte 25 de bani, am putea vede cum trăiesc oamenii din America. - Cum așe părinte? Noi sântem în România, iar America îi departe. Ne-o spus Văsălia lui Papelea că până acolo s-o dus vreo două zâle cu trinu și apăi vo trisăptămâni cu vaporul. - Dacă dați 25 de bani, voi o s-o vedeți mintenaș. -Dacă zâci dumneata, așa o fi. Și fiecare i-a pus în palmă popii banii. Apoi, domn părinte a întrebat pe primul trecător : „Cum am putea ajunge la Cinema Edison”. Sunteți chiar în fața lui, veni răspunsul. Au intrat, cu sfială, într-o sală mare cu multe scaune. În față, pe o bină, o doamnă cu părul galben cânta la un pian. A suit apoi pe aceeași bină un un om cu haine negre. Avea în amândouă mâinile câte o bilă. În fața lui era un coș cu multe altele unele albe, dar și câte una neagră. Arunca în sus o bilă cu dreapta și repede o prindea cu stânga. Se apleca, fulgerător, lua altă bilă și o arunca sus. Pe nesimțite, tot lua la ele bile și le tot arunca cu o mână și le prindea cu cealaltă. În curând, pe sus, până aproape de tavan, erau o puzderie de bile albe și negre, zeci poate sute. Apoi, doamna de la pian și domnul cu bilele s-au înclinat în fața sălii și au părăsit bina. Dintr-o dată, s-a stins lumina. Un întuneric, de să-l tăi cu cuțitul, s-a lăsat peste oameni. Apoi pe pânza din fața lor au apărut niște vorbe scrise. Bătrânii, neînvățați cu cetitul, au început să silabisească unii în gând, alții în surdină nu...mân...c.. Doar popa reuși să citească dintr-o dată totul Nu mâncați semințe că mâncați bătaie. Multe au mai văzut oamenii apoi pe pânza aceea. Un tren, tras de o locomotivă, ceva mai micuță ca cele de pe la ei, era urmărit de o ceată de călăreți, unii pe cai suri, alții pe șargi. Au început, apoi, a trage cu revolverele. Mulți cădeau cu cal cu tot. Se uitau bieții oameni și nu-și dădeau seama de ce erau atât de înverșunați cei de pe pânză. Când s-au mai obișnuit cu ceea ce vedeau, s-a ivit o primejdie care părea mortală. O turmă de bivoli care a ieșit dintr-o pădure fugea, și tot fugea. Ducă-se! își ziceau oamenii. Da, dar, dintr-o dată turma s-a întors și a luat-o spre ei. Bivolii, pe măsură ce se apropiau erau tot mai mari și păreau tot mai periculoși având coarnele îndreptate spre ei. Ca la o comandă, bătrânii s-au ridicat în picioare și-au aruncat bâtele spre bivoli strigând: Fujiți,mă, că vă omoară ghibolii A doua zi, înainte de ora prânzului, copiii care vindeau din fugă „Universul” strigau cât puteau de tare: Cititiți ziarul... țăranii ardeleni se luptă cu bizonii ameicani,....Citiți „Universul În următoarea zi, delegația a fost primită, fără probleme, la Ministerul Agriculturii. Un secretar de stat a scris într-un colț al memoriului lor „Se aprobă cererile”, a semnat și a pus ștampila. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate