poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Apoi reîncepe forfota obișnuită
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2022-11-24 | |
Ea trebuise să fie urâtă, aproape hâdă. Să-și poarte hidoșenia drept carte de identitate. Asemenea unei răni care nu se închide ea vreodată. Lumea să-și dea coate. Nimeni să n-o audă. Unul altuia cleveteala să-și întrețină, contra ei unul pe altul să se asmută. Iar ea, cât se poate de neconvingătoare să se arate! Cu stângăcia unei actrițe de mâna a doua, lipsa de dezastre a interiorului să mimeze, voința tâmpă de a continua în absența frumuseții, a minimei argumentații. Așadar, cu un surâs zălud înstăpânit undeva pe o margine ce tindea să acapareze, se arătase lumii în toată nimicnicia pe care o putea experimenta o femeie. Omul! Persistase: nu se vedea așa cum era?! Se văzuse și, masochistă, continuase? Altcineva anapoda, făr’ de iubire, îi dictase cuvintele actele chipul?! Și atunci numai dracu trebuie că era vinovat! Ceva o tot împinsese. Se îmbrăcase altfel. Și uitătura și-o schimbase. Vocea. Gradul de aderență la realitate. Articulase altfel. Liberă lăsase calea cuvintelor să o descopere, înțelesurile să-i scuipe răsturnate, într-un vertij ce-l punea sub ghilotină pe dumnezeu... Eretică, simulase încântarea în fața înfloririi cireșilor... merilor, bucuria năprasnică a nașterii de fii! Deznădejdea aproapelui! Se făcuse a ști diferența dintre da și nu. Faptul că nimic nu era întâmplător. Mai nimic indiferent. Acolo, în burta oglinzii ce o poseda, alte ordini se instaurau, cineva trăgea o cortină pe deasupra a toate: puzderie de vietăți fluturau sardonic drapelul normalității. Ea persista, deci, multiplicându-și lipsa-de-firesc, într-o nesfârșită istorie a autoflagelării, a răzbunării-pe-sine. Ieșea din femeie. Strângea din dinți-de-hienă; cadru după cadru, adăuga desfășurătorului înfricoșătoarea veșnicie în care... cine-ar fi-ndrăznit să rupă timpul: de aici până aici este duminică! De-aici pân-aici sunt EU!
Când zarurile fuseseră aruncate, în sfârșit au auzit-o! Un big crunch în miniatură i-a cufundat, desființatoare altădată, lumile. A păstrat din ea numai grăuntele acela parfumat din care, într-o noapte cât un travaliu, și-a izvodit pomul vieții, numele.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate