poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2022-05-06 | |
Să nu-ți treacă vreodată prin gând a-l desemna eufemistic! Se știe de când lumea: strategia de căpătâi a vicleanului este de a te convinge că nu există!
Iată-mă aici, cu părul răvășit pe umerii tăi. Înghițindu-ți răsuflarea, când suflul meu de magnolii în tine răsturnat este. Și văd văd secunda următoare, miliardele de clipe, când, fără-de-Dumnezeu, te înfrupți din mine... Păstrându-mă o vreme la piept, adormindu-mă, cumva precum mama un pui, cel mai probabil, vânătorul prada... Stăm undeva... pe o pătură albă în văzul cerului. Pe lemnul unei luntre... Deasupra lacului, deasupra stărilor rămase prizoniere, se perindă libelule. Suflete fosforescente grăbindu-se să existe. Să împlinească! Sunetul vine, se propagă, de dincolo de izvoare..., din prispa smerită a unei biserici, cu ochii Domnului atârnați peste vremuri... din coliba unui pescar, poate, descâlcindu-și năvoadele, așteptând timpul pășirii din nou peste ape... Din pagina încă nescrisă a salahorului literelor, ce-și amână vocația în căutarea certitudinii, a acelui „mai bine”, de ce nu a „perfectului”?! Pielea îmi poartă mireasma nisipului în care, vie, și-au afundat ființa străbunii... Copleșiți estetic de soarele pârjolitor, de umbra salvatoare a unei cămile, în deșertul ce avea el odată și-odată să se facă una cu oaza... Au trecut anii... Mă redescoperi. În felul tău minuscul, incapabil de sinceritate..., de Iubire, udându-ți la rădăcină răul să crească să crească. Femeia musai trebuie să se ție în umbra bărbatului, că de-aia îi rupse lui Adam Domnul o coastă și numa la urmă pe ea o izvodi! Și ochii mei cafenii trec în verde. Privirea îmi este argint-viu șopârliu. Îmi văd corăbiile, postura ta căzută neputând ține pasul cu mine: MĂRUNTULE, NEPOTRIVITULE! Sunt aici cu tine. Îți simt gâfâitul, chiar dacă de afară nu vine decât țipătul dalb al pescărușului, graba lui de a se întâmpla la scară cosmică ...aici în rugul macilor ce se fac roșii parcă prima oară. A înflorit romanița! Iată-mă fetiță, în rochia-mi portocalie traversând Câlniștea, pe partea ei mai puțin lumească... Acolo unde adesea, desprins de trup, sufletul vine vine! Ignorând legea dependenței. Deruta. Și te numesc: URÂTULE! Ce naiba caut eu lângă tine?!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate