Când apa țâșni dintre stânci, Lùn Mès sări printre florile de gura leului să prindă cei zece stropi verzi care asigurau dreptul de a participa la concursul anual de arătare a semnelor. Era un concurs milenar. Câștigătorul dobândea puterea de a crea culoarea pentru apa florilor utilizabilă în următorul an pe toată suprafața planetei, dar și în peșterile asceților, primea cântecul anual al Păsării Trecătoare pe care îl putea păstra în suflet până la Posibila Trecere spre Tărâmul Alb și îl putea folosi în fiecare dimineață, între orele stabilite prin lege pentru culesul polenului florilor.
Se antrenase cu încrâncenare în fiecare zi scursă de la ultimul concurs, iar rezultatul se văzu. Prinse în timp record nouă picături. Pentru a zecea sări, pur și simplu, de la înălțimea parfumului florii de cais direct în umbra frunzei, lucru nerecomandat în toate manualele de antrenament, dar pe care toți purtătorii de semne îl făceau deși știau că un eșec aducea cu sine starea de levitație pentru o săptămână întreagă. Cu gândul la semn sări și simți, instantaneu, cum a zecea picătură de apă îi înverzi cea de-a zecea vertebră, asigurându-i victoria. Umbra frunzei îi trecu milimetric pe lângă fascicolul de privire aruncat de ochiul albastru, iar Lùn Mès se trezi ridicat de gravitația picăturii și reveni imediat printre gânduri. Purta deja în suflet semnul. Curcubeul creat de el acoperi totul, pluti deasupra planetei aducând cântecul Păsării Trecătoare care se auzi pentru prima dată sub Semnul lui Lùn Mès, noul Purtător de Semn al planetei.