Căutam ca un câine turbat, ziua în care am intrat cu frică în ceea ce se numește viață. N-am știut nici o clipă că eu sunt de vină pentru aceasta, că eu am pus totul greșit la cale, spre săvârșirea păcatului suprem, viața. Da, din ziua aceea am știut că este un păcat să greșești, dar mai ales este foarte păcat să nu o faci, pentru că ce este mai dulce ca pedeapsa. Atunci când ți se dă ultima suflare, iar tu pui botul, crezând că așa este, dar de fapt nu este decât o minciună ca toate celelalte pe care le-ai înșirat toată viața. Ce plăcut ar fi să te rezumi doar la a sufla, cum spuneau bunicii mei, dar să o faci cu simț de răspundere, pentru că ești. Nu, tu te opui cu vehemență ca un tiran adevărat pe viața ta și joci în continuare aceeași carte. Abia atunci când cântecul este la pământ, ești deja sigur că totul a fost bine ticluit de un crupier de masă, un dealer de precizie care nu greșește niciodată, te opui vehement, dar cărțile sunt deja făcute, iar tu trebuie să le joci. Totul începe să te înfierbânte, adrenalina vorbește de la sine, nimic nu este mai sigur în mintea ta că vei câștiga, ești pe ultima mână, cântecul este în surdină, nu-l poți opri nicicum, viața se limitează la acesta, totul devine enervant, arunci cu coada ochiului o ultimă privire spre mâna ta, totul devine enervant de labil, cel cu care joci știe să câștige întotdeauna, dar ți-a acordat această șansă pe care nu ai putut să o ratezi, crezând în mintea ta că ai o pasarelă către drumul visat, dar ce păcat, nu-i decât un vis ciudat, ești deja foarte obosit de drumul pe care ai mers, nu mai vrei nimic uitându-te la fața adversarului pe care citești ca pe o carte deschisă că ești terminat, vezi că are mână mai bună, dai să arunci cărțile, dar vezi o mică cută pe tâmpla care până atunci a fost foarte întinsă, oricum ești terminat, singurul tău motor nu poate fi impulsionat decât de un câștig, riști… pentru că altceva mai bun nu ai de făcut, vrei o altă variantă la drumul de până acum, dai cu un pas temător pentru că nu-ți place deloc întunericul, adversarul aruncă tot ce are pe masă, tu nu mai ai decât ultimele secunde, te menții bățos crezând că poți păcăli adversarul, dar el a știut de la început ce îți poate pielea, pui ce a mai rămas din tine, dar mai ales din timpul tău pe masă, cu un șoptit aproape neauzit, ce îl face să zâmbească pe celălalt, spunând sec, cu toate că așa te simțeai de la bun început secat de toate, iei cu ultimele puteri ața și-o înnozi zâmbind, mulțumindu-i crupierului pentru că te-a lăsat și mâna aceasta.