Ecouri de mandolină (3) – Vecinii

Ceața, ploaia și furtuna au ținut mai mult de-o săptămână, zile cumplite pentru localnici, deopotrivă și pentru cei din cazarma franceză din preajma capitalei Liguriei.
Și când nu mai exista speranța de îndreptare a vremii, într-o dimineață, cam spre prânz, norii și ploaia și toate negurile se risipiră ca prin farmec, dispărând dincolo de munți, iar peste întreaga priveliște se așternu o vreme minunată, ca-n basme, cu un cer albastru precum piatra de safir, acoperind protector cu lumina sa caldă toată panorama vastă din golful întins al Genovei, creând imagini de neuitat, ireale aproape. Într-adevăr, marea răspundea cerului cu o culoare parcă și mai intensă, iar tot ce fusese verde pe uscat până nu demult, acum, în plină toamnă, primise culori aurii fascinante. Vântul încetase, doar o foarte ușoară boare mângâia duios orice povârniș împădurit, orice râu sclipitor, orice pâlc de copaci de chiparoși înalți, sau castanele bogate, sau stejarii semeți, de-abia foșnind aproape imperceptibil în liniștea de după furtună îndelungată.
Se simțea o candoare ocrotitoare în natura liniștită luminată de soarele blând, atât de așteptat în timpul zilelor de furtună. Acum totul era calm și mulțumirea se citea în toate; atât păsările din vâlcele și pădure ieșiseră din ascunzișuri și se porniseră pe cântat, dar și alte viețuitoare din pădure răsăriseră în poienile luminate: căprioare, iepuri, veverițe, precum și caii localnicilor, oile de pe izlazurile din deal. Era o reînviere totală a speranței, a dorinței de viață, a voinței locuitorilor de a reîncepe lucrările tradiționale de când lumea, în jurul gospodăriilor.
De bună seamă, localnicii Genovei și ai satelor înconjurătoare n-au așteptat mult văzând o vreme atât de frumoasă. Au ieșit, cu mic cu mare, pe câmpiile din vale, dar și pe colinele dulci ce se așterneau dinspre munți, până spre țărmul golfului cel înțesat de bărci și corăbii. Pe întinsul mării se vedeau zeci, poate sute de ambarcațiuni de tot felul, călătorind nestingherite pe ape și sclipind în depărtări.
*
Antony, ieșind iar pe ghereta de pază a cazărmii, când îi veni rândul să facă de strajă, rămase uimit de transformarea împrejurimilor doar în câteva ceasuri. Unde erau furtunile, ploile și ceața? De unde venise această vreme sclipitoare, blândă și frumoasă? Această mirare îl făcu să uite gândurile întunecate care l-au apăsat atâtea zile. Acum se simțea stăpânit de alte sentimente renăscute, vedea cu alți ochi ceea ce se petrecea în orașul aflat la poalele colinei de pe care își îndeplinea îndatoririle ostășești.
Acum și cortinele munților înzăpeziți din depărtare, spre răsărit, erau pline de farmec, precum paginile unei cărți uriașe, deschise de veacuri localnicilor, spre citire, să descifreze rostul viețuirii lor pe lume. La fel și colinele multicolore, luminate din belșug de soare, împodobite cu aurul culorilor oferite de toamnă, erau în ton cu munții, dar parcă rosteau o nouă poveste, una cu mult mai multe doruri și taine. Nu departe, se auzeau aproape imperceptibil sunete diafane de flaute și mandoline. Aceste sunete părea că vin de undeva din apropiere, din vale, acolo unde se zăreau casele oamenilor. De acolo părea că vin acele acorduri armonioase, dar ele veneau de mai departe, dinspre arenele golfului, reflectate de sonoritatea colinelor înconjurătoare.
Multă vreme nu avusese impresii favorabile asupra locurilor pe care le supraveghea din ghereta garnizoanei, dar, în această zi minunată, toate i se deschiseseră inimii și începu să ierte vechile impresii înnegurate. Clipele de bucurie ale momentului erau mult mai importante, venind ca o răsplată mult așteptată pentru zilele mohorâte, apăsătoare, monotone.
Dacă până acum avusese sentimente contradictorii asupra localnicilor trăitori la poalele colinei, care i se păreau vieți omenești atât de neînsemnate, atât de fără un scop nobil, ca niște banale preocupări domestice și netrebnice, acum îi iertase, văzând cât de voioși ieșiseră cu toții din case, grăbindu-se să ajungă în livezi și vii, să culeagă de zor roadele muncii lor. Scoseseră din case și magazii toate uneltele și vasele pe care le aveau în umilele lor gospodării, plecând cu ele pe câmpul însorit, să culeagă tot ce le-a dăruit Cel de Sus în timpul verii. Păreau bucuroși, fericiți chiar, de atâta har din cer, și lucrau fredonând cântece voioase. Pe unele din aceste cântece Antony parcă le recunoștea vag.
Zarva aceasta prin grădini și podgorii se vedea nu numai în împrejurimile cazărmii, ci și pe multe alte coline îndepărtate; peste tot se vedeau localnici cu haine albind ieșiți la munca câmpului. Prin urmare, își zicea Antony, acesta trebuie să fie rostul cel mare al vieții, să se bucure oamenii pe deplin de simplele, însă generoase daruri ale pământului și cerului.
Chiar nu departe de cazarmă, mai în vale, dar pe același versant al colinei, era așezată o gospodărie de țărani, care, de bună seamă, era locuită de unii din cei mai neaoși italieni. Asta se vedea după limbajul folosit, sonor și ciorovăitor, aruncându-și unii altora fraze scurte, întretăiate, ei fiind mereu în mișcare, cu treburi prin gospodărie. Ieșiseră și în ziua aceea la muncă în podgoria lor, destul de întinsă. Pesemne, venise vremea strângerii recoltei de struguri, care cerea multă sârguință pentru tăierea ciorchinelor, stoarcerea lor și umplerea butoaielor cu must. Se vedea pe chipul acestor italieni că erau veseli, chiar fericiți, pentru roadele viei. Sporovăiau veseli, munceau cu hărnicie și cântau întruna fel de fel de cântece numai de ei înțelese.
Se gândi, ca-ntr-o doară, că poate și lui i-ar fi plăcut să muncească într-o gospodărie ca a localnicilor din acest sat din preajma Genovei. Acesta fusese, doar așa, un gând fugar, nestatornic, căci dacă se gândea mai bine, își dădea seama că el dorea cu totul și cu totul altceva pentru sine, mult mai mult decât o viață liniștită, însă limitată, închisă într-un sătuc ca cel din Liguria.
Ziua luminoasă care-i adusese atâta liniște luă sfârșit, căci venise schimbul spre ghereta lui, iar el fusese eliberat din post și trimis la cazarmă, pentru odihnă și îndeplinirea altor activități de rutină de acolo.

(va urma)