Dimineaţă de vis, aşa cum îi stă bine, atunci când te afli pe una din cele mai frumoase moşii de la marginea Londrei. Maşina de serviciu a lui Stuart, se puse în mişcare. Razele soarelui pătrundeau prin lunetă încălzindu-ne cefele, asfaltul era plin de abur fremătând vesel la contactul cu soarele ce pătrundea printre crengile copacilor mărginaşi, o feerie de care mă despărţeam cu mare greutate, mai ales că ştiam foarte bine diferenţa dintre cei doi stăpâni, dar aveam cuvântul domnului John, că mă pot întoarce oricând, ceea ce îmi dădea mult curaj.
- A...
- O să mă ţin de cuvânt domnule Stuart, o să vedeţi, iar dacă eu nu pot rezolva problema, atunci o să i-o plasăm noului meu patron.
- Am înţeles băiete! Auzi, Căposule, da...
- N-o să-ţi spun, oricum...
- Nici măcar numele mic?
- Nu, oricum vroiam să-mi schimb numele cu unul mai englezesc.
- Care?
- Când o să-l aflu eu, o să fiţi primul căruia o să i-l transmit.
- Domnul John, ştie numele adevărat, băiete?
- Nu.
- Cum te-ai angajat?
- Ca şi dumneata, am dat interviu şi iată-mă în maşina dumitale.
- Auzi Căposule, dar dacă te dădea la una din şcolile noastre, nu trebuia...
- Nu m-a dat...
- Ai dreptate, trebuie să-ţi asumi...
- Păi, nu!
- E trist Căposule, pentru că noi ne-am ataşat de tine, dar în acelaşi timp nu am demonstrat cu nimic aceasta, iată-te pradă unui...
- Aveţi dreptate, doriţi să mă luaţi în spaţiu cumva?
- De ce?
- Mi-aţi fi aflat numele adevărat!
- Bună rău Căposule, mă mulţumesc cu acesta şi sincer... îmi ajunge fata mea ca răspundere, pentru că şi tu... pentru mine eşti şi vei rămâne un copil... bun.
- Aţi stat puţin pe gânduri!
- Da, pentru că ai acceptat prea uşor să lucrezi pentru Fangos, acest tip de oameni sunt foarte periculoşi, cu toate perspectivele pe care ţi le pun pe tavă. Ai văzut cum a cumpărat hotelul domnului John, nici nu a clipit, cât a cerut...
- Hotelul, totuşi... este în centrul Londrei.
- Da, însă... eu ştiu mai multe.
- Probabil că a fost mai ieftin înainte de a veni noi pe aici, dar acum...
- Nu! Eu vorbeam...
- Dar ce a păţit fiica domnului John?
- Nu ştiu. Căposule, mi-e teamă că asta o să fie un mister, ca şi numele tău.
- Ha, ha, ha! Frumoasă comparaţie!
- Fac şi eu ce pot.
Clădirea Hotelului, era la fel cum am lăsat-o, precum toate clădirile din Londra, pline de mister, pe afară. În interior, prea mare lucru nu se schimbase, dispăruse doar tejgheaua recepţionerului şi locul devenise un salon luxos, cu acelaşi mobilier frumos, bineînţeles că nu lipsea muzica orientală, aproape că te simţeai într-o familie ţigănească de la noi din ţară.
- Domnul! Mă luă în primire o namilă ce stătea în picioare pe acolo, făcând lumina să tresalte pe cutele costumului său.
- Sunt Căposul.
- A, imediat! Aşteptaţi doar o clipă, domnul Fangos, soseşte imediat.
- Mulţumesc.
- Căposule, mă strigă vesel Fangos, scoţând capul pe una din uşile ce dădeau într-un hol de ramificaţie.
- Bună ziua!
- Vino, vino, te rog!
Am păşit parcă cu frică, traversând holul acela, care altădată mi se părea un loc atât de blând, iar acum parcă nu se mai termina, speram să fie doar un vis, uşa ce dădea spre hol se închise, muzica ce acum se auzea în surdină nu mă mai presa, eram pierdut.
- Ai emoţii?
- Recunosc că da, tot ce faceţi dumneavoastră parcă... nu ştiu... capătă alte...
- Lumea se schimbă, Căposule. Suntem altfel de oameni, mai avizi către nou, asta explică faptul că ai acceptat locul acesta de muncă.
- Ştiţi foarte bine... de ce am acceptat locul... acesta... domnule Fangos.
- Poţi foarte bine să o iei de la zero, la fel ca în prima zi, chinezoaica nu s-a mutat de acolo, dar...
- Aveţi dreptate, este în natura omului să fie altfel... vroiam să spun calic, dar greşeam, pentru că aşa cum aţi spus-o tot dumneavoastră mai demult, omul se poate schimba în ceva pe care nici el nu mai poate recunoaşte uitându-se în urmă.
- Nu am spus-o cu aceleaşi cuvinte... mă simt mişcat că ai reţinut ideea. Să trecem peste asta. De obicei partea din faţă a hotelului este pentru familie, puţin mai zgomotoasă, după cum ai văzut, aripa din spate, care dă în grădina interioară este pentru angajaţi. Acolo am stabilit un spaţiu pentru lucru şi unul pentru odihnă, dar atenţie, cazarea nu este obligatorie şi pentru tine este gratuită.
- Vă mulţumesc, domnule Fangos.
- Nu-mi mulţumi, pentru că nu am terminat. Nu ai un program fix, domnul John, m-a rugat să te las să înveţi, eu sunt de părere că unele treburi de aici, ai putea să le faci cu manualul în faţă, în afară de traduceri bineînţeles şi alte acte, pe care am să te învăţ să le faci.
- Dar nu mi-aţi spus de nici un act, domnule!
- Aşa le spun eu, este un fel de contabilitate, mici însemnări pe care ai să înveţi să le faci la timpul lor, pe parcursul traducerilor.
- Am înţeles.
- Oricum, acum este prea multă informaţie pentru tine, o să-l rog pe băiatul care te-a primit să te ducă la camera ta, te instalezi, iar după aceea, tot el o să-ţi arate în principiu, ce este de făcut pe aici.
- Da, nu-i nevoie, doar spuneţi-mi numărul camerei şi mă instalez singur.
- Nu, dragul meu, el cunoaşte mai bine decât oricine locul acesta, ai să rămâi mirat, nu mai este acelaşi, aici producem bani.
- Am înţeles.
Am fost condus imediat de către namila aceea imensă, dându-mi un apartament frumos cu vedere către grădina din spate, plină de pomi, un loc foarte liniştit. Locul era format dintr-un hol nu prea mare, apoi venea o cameră de zi destul de spaţioasă, din care puteai intra în baie, un loc pentru gătit, destul de înghesuit, care semăna cu bucătăriile noastre din apartamentele acelea foarte înghesuite, într-un dormitor, de asemenea foarte mic, în care nu puteai intra decât pe dungă, latura de lângă perete unde era un fel de şifonier încastrat cu tot felul de sertare şi două uşi pentru haine. Către fereastră era ceva mai mult spaţiu, fereastra era aproape de colţ, iar în partea cu zidul era o măsuţă care părea de epocă, cu un scaun asemenea, tot din camera de zi puteai ieşi pe balcon, de pe un fotoliu din plasă de tablă, vopsit în verde închis, puteai admira o mică fântână arteziană înconjurată de gazon, având în mijloc un îngeraş sculptat. Pentru o primă impresie era prea mult pentru un pârlit ca mine, care în tot timpul petrecut în Londra, n-am dormit decât în camere mici sau comune, mai aş fi stat să mă minunez, dar o bătaie destul de hotărâtă în uşă, mă trezi la realitate.
- Intră, te rog!
- Domnule, dacă sunteţi pregătit, putem face un tur prin atelierele noastre.
- Unde sunt?
- La demisol, o să vedeţi.
- A, unde au fost spălătoriile şi...
- Nici o grijă, domnule! Tot acolo o să aveţi şi biroul pentru lucrul...
- A, am înţeles, dar nişte traduceri, atunci când apar, le pot face în camera mea.
- Nu este voie să amestecăm odihna cu munca, domnule.
- A...
- Domnul Fangos, este puţin mai pretenţios şi apoi o hârtie uitată în camera dumneavoastră nu ar putea fi citită la timp de către dumnealui.
- Ceea ce l-ar supăra!
- Aţi ghicit! De altfel, domnul Fangos, ne-a pus în temă despre inteligenţa dumneavoastră nativă.
- Sper din toată inima să se adeverească, eu nu mă cred prea deştept.
- Sunteţi prea modest, domnule.
La subsol, de fapt demisol, pentru că mai existau ceva ferestre ce dădeau în frumoasa grădină, era spaţiu imens adunat, însă doar în acea parte din spate, pentru că la stradă erau apartamente, unele cu ieşire directă. Într-o mică garsonieră, tot cu vedere în spate, foarte liniştită de altfel, era amenajat un birou frumos, cu un fotoliu destul de comod din piele neagră, un mic bar, cu sticle mai mult goale, toate erau foarte bine întreţinute, inclusiv rafturi şi dulăpioare încastrate în perete.
- Aici este... bănuiesc... unul din birourile domnului...
- Nu domnule, spuse gorila, pufnind în râs, domnul Fangos este deasupra pământului, partea din faţă, cei care muncesc...
- A... sunt sub... în partea din spate... atunci... pentru că este totuşi cam luxos, iar ferestrele acestea, deşi nu prea mari, dau frumos în grădină, cred că este al dumneavoastră, m-aţi adus aici să ştiu unde vă caut, în caz că am nevoie de...
- Pe mine nu mă caută nimeni, domnule! Eu vă caut, când am nevoie de dumneavoastră.
- Am înţeles! Atunci să mergem mai departe.
- Aici este biroul de lucru pentru partea de hârţogărie...
- A Companiei...
- Voi tinerii aceştia de astăzi, sunteţi foarte nervoşi, cred că părinţii tăi s-au bucurat foarte mult că ai rămas aici.
- Mă scuzaţi, chiar nu vreau să mă pun rău cu o gardă de...
- Tăceţi, domnule! Aici este biroul dumneavoastră, puteţi învăţa pentru şcoală, aveţi internet nonstop, mobilier pentru cărţi pe peretele cu cărţi deja pe el, ţineţi minte aceasta şi pe celălalt perete mobilier pentru companie, dacă aşa vreţi dumneavoastră să-i spuneţi. Nu le amestecaţi, niciodată!
- Am înţeles! Tot locul acesta este numai pentru mine?
- Da, domnule.
- Cred că cineva, acum plânge după spaţiul acesta.
- Abia aseară au fost finalizate lucrările pentru spaţiu.
- A, mulţumesc! Domnule...
- Nu uitaţi, nu amestecaţi pereţii între ei, domnul Fangos, poate veni oricând în vizită aici, totul îi aparţine, dumneavoastră...
- Ştiu, doar lucrez aici.
- Exact. Începem să ne înţelegem, acum să mergem în ateliere, pentru că mai şi muncim.
- Bine, bine!
Atelierul, dacă îl putem numi aşa, era format dintr-o sală mare cu o masă destul de lungă, în jurul căreia erau la perete de-a lungul, lăzi imense din lemn, din acelea industriale, în care erau componente electronice într-o anumită ordine, lângă masă erau scaune cu roţi, ca acelea de birou, numai că mult mai mici şi foarte solide.
- Da, acesta este misteriosul meu atelier.
- Ce se construieşte aici, domnule Fangos?
- Orice, în general jucării, care în ţările sărace merg foarte bine, dar şi lucruri valoroase, precum telefoane sau altele.
- Cum ştiţi ce anume merge pe piaţă?
- Eu sunt asaltat de piaţa chineză cu tot felul de oferte gata montate, le fac proba pe piaţă şi dacă merg, le iau în bucăţi, pentru că este foarte ieftin şi le asamblez în funcţie de cum merg vânzările.
- Dar este o muncă...
- Ei, nici nu şti Căposule, la început montam eu cu soţia mea, iar acum, pentru că am fost consecvent şi nu m-am aplecat prea mult vieţii destrăbălate, ceea ce îmi doresc şi pentru dumneata, am ajuns aşa.
- De ce aici?
- Pentru că toţi vor o copie la ceva, pentru a testa, noi le oferim aceasta la un preţ aproape de nimic pentru veniturile lor, iar ei după aceea se pot hotărî dacă vor produsul original, pentru că oricum copia nu ţine prea mult.
- Am înţeles! Oricum, nici originalele nu mai ţin prea mult.
- Acum că ai înţeles totul, uite cum stau lucrurile. Eu aduc marfa aceasta, o asamblăm şi vindem, din toţi banii rămaşi după vânzare, scad consumurile, iar banii rămaşi vor fi împărţiţi jumătate la jumătate.
- Adică nu primim salariul?
- Nu, câştigurile sunt nelimitate.
- Dar...
- Să nu crezi că pleacă cineva de aici nemulţumit.
- Totuşi, chinezăriile sunt destul de ieftine.
- Nu şi ultimele...
- Am înţeles, asta înseamnă, că te face să nu mai ieşi de aici.
- Nu chiar, pentru că tot noi trebuie să şi vindem, eu muncesc de asemenea cot la cot cu voi, dar la vânzare, pentru că nu toată lumea ştie să asambleze.
- Da, atunci când lucrez la hârtii...
- O să-ţi calculez plata cu ora, eu am mai lucrat cu persoane pe acest post, nu atât de inteligente ca tine, plus rutina... cam ştiu câte ore să-ţi dau pentru anumite treburi, tu poţi termina mai repede sau mai târziu, plata este aceeaşi, să zicem o sută de pound pe oră.
- Am înţeles, înseamnă că şcoala...
- O să înveţi şi pentru şcoală, i-am promis domnului John, este un bun prieten al meu, nu aş vrea să-mi fie ruşine să mai vorbesc cu dumnealui. O să faci deocamdată, doar muncă de birou, sunt deja în urmă cu hârtiile, iar cu banii primiţi, o să poţi trăi foarte bine şi plăti şcolile sau profesorii, după câte am auzit că este la tine în ţară.
- Am înţeles, domnule.
- Nu te panica, deocamdată o să ieşi de două trei ori mai bine, decât la hotel.
- Am înţeles.
- Astăzi doar vizitezi, mă refer la partea din spate, pentru a te acomoda cu noua funcţie a vechiului hotel, între timp am să-ţi aduc de lucru pentru mâine, o să-ţi las totul pe birou, inclusiv orele alocate, tot de aici poţi vorbi cu ai tăi, pe diferite căi, gratuit.
- Vă mulţumesc!
- Dacă vrei, poţi să-ţi despachetezi, am înţeles că te-am luat prea repede, deşi omul meu mi-a spus că vorbeşti un pic prea repede pentru capacitatea...
- E doar o glumă, cred că domnul...
- Aş putea foarte bine să-i spun Căposul, ca şi ţie, dar el nu suferă să fie strigat deloc, singurul apelativ pe care şi-l doreşte este domnule.
- Aha... este un apropo, domnule Fangos?
- Nu, chiar deloc, chiar mă bucur că nu sunt în această casă două persoane cu acelaşi...
- Pe mine puteţi să mă strigaţi doar Căposul, nu cred că mi-am câştigat încă...
- Nu vorbi mai mult Căposule, aici... în această ţară, pot spune că şi în ţara din care vin eu, oamenii sunt diferiţi de animale, iar în afara stimei de sine care nu trebuie să lipsească nici unei persoane după mine, a fi cuviincios este o obligaţie nu numai morală...
- Am înţeles foarte bine, vă rog să mă scuzaţi pentru ieşirea...
- Are dreptate... eşti un pic cam iute, tipic tinereţii tale, cât şi poporului meu, cred că o să ne înţelegem bine, nu ştiu ce o să faci cu supraveghetorul, el nu este arab.
- Nici eu.
- Am înţeles, deci te poţi adapta la ritmul dumnealui.
- Aţi ghicit, domnule.
- Sper să mergi pe calea ce bună, aşa cum ai început, banii sunt cei care umblă la comportamentul oamenilor.
- La cum a răspuns corpul meu în ultima perioadă, nu vă promit nimic.
- Asta mă sperie cel mai tare, băiete.
În primă fază, văzusem aproape tot în mare, aşa că am dezertat imediat către chinezoaică şi colegele ei de prin toată Europa. Bucuria a fost mare pentru mine, când am văzut-o, însă pe chipul ei am citit ceva, cu toate că nu era nici un bărbat în cameră, celelalte fete au plecat topindu-se în linişte, am dat să o îmbrăţişez, dar ea m-a respins foarte hotărâtă.
- Ce s-a întâmplat, Kioto?
- Acum eşti prietenul domnului Fangos, dumnealui este...
- Sunt doar angajat, Kioto.
- Căposule, eu ştiu mai bine...
- Şi eu, Kioto.
- Doar... ştiam că domnul Fangos, nu este pe invers.
- Of, doamne! Ce aveţi cu toţii... puneţi această problemă în prezenţa mea, eu sunt hetero şi domnul Fangos, cred că la fel, nu l-am văzut decât în preajma femeilor sau nu s-a dat la mine până acum.
- Este atât de obsedat de sex, încât nu m-ar mira, Căposule.
- Bănuiesc că este un pic mai în vârstă şi nu vrea să piardă nimic, înţelegi.
- Tocmai de aceea mi-e frică.
- Auzi, eu nu am... nici nu vreau să am nimic de-a face cu imaginaţia voastră bogată.
- Noi... doar... suntem nevinovate.
- Da, de ce nu încercaţi să munciţi, la... mă rog, compania lui?
- Îţi dai seama, dacă aici se foloseşte de noi, ca de nişte...
- Am înţeles că vă faceţi datoare la... chirie, atunci voi...
- Da, recunosc... mai întâi bulgăroaica a plătit astfel chiria, dar noi celelalte i-am dat bani ei pentru chirie...
- Şi atunci... cum aţi ajuns, hai că tu eşti o altă specie, dar genul bulgăroaicei, sunt rusoaice destule, slavă...
- Noi i-am rămas datoare cu chiria pe vreo două luni bulgăroaicei, apoi după o seară de plâns, înainte de plata chiriei, ea a spus că trebuie să facem rost de bani sau să plecăm cu toatele de acolo, pentru că nu mai rezistă să plătească astfel şi nu e drept să o facă doar ea.
- De ce nu mi-ai spus?
- Totul a început cu mult înainte de a...
- Am înţeles, şi?
- A doua seară s-a înfiinţat domnul Fangos, la noi... găsindu-ne cu bagajele făcute, dumnealui nu a zis nimic, doar s-a amuzat prima dată, dar după aceea ne-a spus să plătim restanţele adunate, după care putem pleca liniştite.
- Bineînţeles că aţi început să plângeţi cu toatele, că altceva...
- Da, însă i-am cerut răgaz o mică perioadă, pentru că aveam nişte bani de luat...
- O minciună, pe care chiar şi eu...
- Da, iar dumnealui ne-a zis că putem face plata ca de obicei, iar dacă facem rost de serviciu, uităm cu toţii acest incident şi mergem mai departe.
- Bulgăroaica...
- Bulgăroaica a început să plângă cel mai tare, spunând de fapt că eu şi cealaltă fată, suntem adevăratele datoare, că ea nu se mai culcă cu domnul Fangos, pentru noi.
- Şi domnul Fangos, ce a zis?
- Ca şi tine Căposule, că de mult vroia să vadă cum este cu o chinezoaică, doar că nu a avut ocazia.
- Destul de...
- Bineînţeles că eu şi cealaltă fată care este... mă rog, din ţările nordice, i-am cerut păsuire până ce trimite bani părinţii ei, dar cum suma era destul de mare, domnul Fangos, ne-a spus că ne şterge toată datoria dacă petrecem o noapte cu dumnealui amândouă, ca să nu ne plictisim, iar după aceea ne-a repetat că vom uita cu toţii absolut totul ca şi cum a fost o toană, pentru că poate şi noi vrem să vedem cum este cu un arab, pentru că şi ei sunt o rasă... etc.
- Am înţeles...
- Domnul Fangos, văzând că nu mai zicem nimic, a deschis uşa de la intrare, neştiind ce să mai credem, dar bucuria nu a durat decât câteva secunde, a intrat gorila lui, băgându-ne în groază de acum, ne-a liniştit imediat spunându-ne că şi tăcerea este un răspuns şi i-a dat gorilei o mie de pound să cumpere ceva de-ale gurii, văzându-ne că suntem leşinate.
- A renunţat atât de uşor?
- Gorila s-a întors destul de repede, cu două sacoşe pline ochi, din care una era aproape numai cu băutură, atunci i-a spus bulgăroacei că poate pleca dacă nu vrea să ajute, însă cum trebuia să iasă din casă odată cu gorila domnului Fangos, a zis că mai stă puţin să-şi tragă sufletul, poate îi dă şi ei ceva de mâncare, atunci ca prin minune i-a făcut semn gorilei să plece, iar noi am răsuflat uşurate.
- Vă cred, la cum arată domnul acela! Da, bulgăroaica ce a făcut după aceea?
- Pe faţa ei s-a citit cel mai bine bucuria că a plecat domnul...
- E posibil să fi avut o experienţă urâtă în acest sens?
- Nu cred, pentru că ea a fost cea care a spart gheaţa, imediat după aceea a luat o sticlă de vodcă din sacoşă, după care s-a aşezat în colţul acela şi a zis, "acum să văd de ce sunteţi în stare".
- Destul de urât, pentru o fată, colegă de suferinţă.
- Nu prea cred, ne-a plătit totuşi chiria. Acum şti toată povestea.
- Da, în prezent... cum vă plătiţi... mă scuzi, cred că sunt un pic cam grosolan?
- Aceea a fost ultima plată de acest fel, ne-am găsit toate de lucru, iar domnul Fangos, nici nu ne-a mai amintit de aceasta.
- Totuşi, când l-am găsit aici, mă făcuse să înţeleg altceva.
- Poate că aţi vorbit între voi bărbaţii, nu mă priveşte pe mine, dar îţi spun că ultima lui vizită la noi a fost doar pentru chirie şi într-un mod foarte civilizat.
- M-ai convins Kioto, chiar sunt mândru de voi, aţi trecut peste toate acestea cu mare greutate, ţinându-vă una alteia isonul.
- După atâta panică a venit o perioadă de linişte, cred că şi domnul Fangos, stă la pândă să mai prindă o orgie ca aceea, nu ne-a displăcut, dar cauza nu a fost tocmai nobilă.
- Mi-aduc aminte de orgia noastră, profa de matematică a cheltuit...
- Da, numai că nimfomana aceea, ceea ce nu şti, tocmai se culcase cu domnul tău, înainte de a începe cheful cel mare.
- Cu gorila domnului Fangos?
- Da, în timp ce dormeaţi pe caldarâmul Londrei, ea a fost acostată de acesta şi adusă la noi în cameră, însă cum nouă ne-a fost frică de fiecare dată... domnul acela... mă rog, l-am evacuat cu tot cu ea.
- Nu se poate, profa noastră!
- Da, tocmai ea a zis că nu a făcut-o niciodată cu un... englez, dar de fapt nimeni nu ştie ce naţie este, da... şi au consumat momentul pe scara holului, adevărată profesionistă, gorila nu a avut nici o şansă.
- Mie îmi spui!
- Auzi, de ce aţi plecat voi de acasă?
- Să ne distrăm.
- Doar pentru atât? Nu se poate! Nu trebuia să faci pasul acesta, mai ales că ţi-ai făcut pofta cu o asiatică şi restul raselor care locuiesc cu mine, trebuia să pleci cu grupul tău, o să-ţi pară rău toată viaţa, iar faptul că te-ai combinat cu domnul Fangos, o să te marcheze foarte urât.
- Nu-mi vine să cred, tocmai tu îmi spui toate acestea.
- Cunosc astfel de oameni Căposule, chiar şi acolo de unde vin eu, în această lume modernă, în prezentul care ne înconjoară, acest tip de oameni sunt o boală grea pentru oamenii de lângă ei.
- Chiar aşa de mult te-a afectat noaptea aceea cu domnul Fangos.
- Nopţi ca aceea au mai fost, ceea ce îmi dă dreptul să judec corect oamenii.
- Vrei să spui cu alte... persoane ca...
- Da, ca domnul Fangos.
- Chiar îmi pare rău, Kioto.
- Nu trebuie să-ţi pară, nu ne-a obligat nimeni la nimic, nici chiar pe tine.
- Da... sper doar, că nu este pe invers.
- Bună gluma, sper de asemenea să te mai gândeşti la această colaborare.
- Dar, ei sunt atât de drăguţi, cu mine.
- Nu la ei este problema, încă nu eşti pregătit îndeajuns să faci faţă capitalismului acesta înfiorător.
- Cum adică, până acum spuneai altceva... nu mai înţeleg nimic!
- Liberul arbitru, funcţionează şi aici, Căposule.
- Ştiu, nu este o condiţie socială, dar nu mai înţeleg nimic, Kioto.
- Ei te-au orbit cu tot felul de luxuri pentru a te cumpăra, dar nu te-au pregătit pentru aceasta.
- Nu înţeleg, iartă-mă... poate sunt eu mai bătut în cap... tocmai de aceea mi se spune Căposul, dar dacă nu o să-mi convină ceva, orice... o să plec şi gata. Tocmai am avut discuţia aceasta cu domnul Fangos, care este de aceeaşi părere cu tine, spunându-mi că puteam să rămân în stradă, mă rog, să te iau de mână... luând o altă viaţă...
- Ce... vezi, chiar şi tu ai rămas un pic surprins de situaţie, eu îţi spun că o să o iei la vale Căposule, problema este că atunci n-o să mai asculţi pe nimeni, nici chiar pe oamenii care îţi vreau binele.
- Să înţeleg de la voi toţi, că eu sunt un pic instabil psihic... pentru a câştiga mulţi bani, care la rândul lor o să-mi facă foarte rău, Kioto?
- Da, asta este părerea noastră, nu pentru că suntem invidioşi pe tine, doar pentru că... te plăcem şi ţinem la tine, Căposule.
- Da, Kioto. Ce sfat îmi dai, în afară de acela că ar trebui să plec cu primul avion.
- Cred că ar trebui să munceşti un pic mai de jos prima oară, pentru a pune preţ pe bani şi abia după aceea să te ridici la un alt nivel.
- Timp în care... voi înţelege rotiţele capitalismului, bla, bla, bla! Mulţumesc foarte mult, dar totuşi cred că nu numai cei care au în spate comunismul au făcut-o cu domnul Fangos, capitalismul cel mai fervent a participat la aceeaşi orgie, iar dacă domnul Fangos, doreşte să devină homosexual, am să vă cer sfatul, bineînţeles în cea ce priveşte poziţiile lui favorite, nu vreau să-l dezamăgesc!
- Nu degeaba ţi se zice, Căposul.