Din aceste lovituri ale destinului suntem chemați să ieșim mai puternici, vindecați de temeri. Nu e vorba de fatalism, din moment ce suntem chemați să dezlegăm încurcăturile evenimentelor. Fatalismul constă într-o împăcare cu destinul, aici doctorul Sabin Mocanu refuza orice compromis cu putregaiul social. Ajuns la clinica de acasă, îl impresionă peste măsură faptul că Ieremia se ruga. Era printre puținii pacienți pe care i-a văzut că apelează la acest mod spiritual de eliberare. La unii bolnavi le era teamă să spună o rugăciune sau să gândească deschis că pot dialoga cu Creatorul. În interdicția asta au fost educați, la școală li s-a predat sistematic un lucru ireal și iresponsabil, ideea că în afara zidului material nu mai există ceva, doar vid și spațiu mort. Și vidă era societatea de orice aplecare pe problemele concrete ale oamenilor. Dacă inoculezi în societate doar ideea unei responsabilități legate de sistem și îi tai omului responsabilitatea sacră de a privi peste limite impuse, formezi un mental formal al exercitării obligațiilor în toate situațiile, mai mult sau mai puțin complexe. Drama socială întâlnită la pas, pe stradă, la serviciu, prin instituții publice, politice, militare consta în formalismul unei credințe false. Întâlnea oameni mutilați în gândire și suflet, care considerau normală dezordinea morală în care trăiau. Femei ușoare bântuiau prin funcții de consiliere și secretare (prin tot felul de organizații politice) și după reprize de sex cu aventurieri aleși, de electorat sau sistemul de cadre, ieșeau șifonate și își făceau cruci mari. Nu e vorba de toate femeile întâlnite de doctor pe holurile lungi ale instituțiilor, mai erau și doamne responsabile, ajunse întâmplător pe alte criterii. Chiar era oprit de tot felul de sus-puși, prin te miri ce momente alese, să-i povestească pe îndelete cât de bine s-au simțit cu noua secretară. Sabin asista la un nesfârșit teatru grotesc și asta îi dădea structura unei societăți bolnave, mania și depresia fiind elocvente. Credința era, în nebunia colectivă laică și religioasă, singura cale de salvare. Prin aceasta se afirma ordinea care lipsea în societate.
- Cred că așa îmi va fi mai bine! se ridică Ieremia la apropierea doctorului de patul suferinței.
- Facă-se după credința ta! Ridică-ți patul și umblă! Cât de mult aș vrea să am puterea Domnului, așa încât să te văd vindecat!
- Da, doctore, iar eu pe a bolnavului coborât de oameni prin acoperiș!
- Știi ce mă gândesc prin tot balamucul existențial? De ce numai în situații critice ne orientăm spre Dumnezeu? Cum de nu-l avem tot timpul: pe stradă, în casă, la lucru, școală, facultate, instituții, biserică? Da, da, la biserică, știi câți merg formal și nu înțeleg nimic? De aici avem noi societatea asta mutilată, oamenii n-au miez, sevă, sunt goi, inexpresivi. Nu mai transmit nicio stare benefică, te întâlnești cu cineva și ți-e rău! Mergi după colț și vomiți de viermuiala din adâncul lor, morți ambulanți în costume scumpe, parfumați și machiați. Și cum să se întâmple ceva pozitiv? Preoți și pastori fără har interesați doar de huzur! Dumnezeu nu are bagheta magică a cretinului în fustiță de la reclame, nici nu trece peste voința noastră! Și dacă ne complacem în lene spirituală… ce șanse avem?
- Din acest motiv mă rog, Sabine, să ies din nesimțirea în care m-am complăcut! În situații critice ne dăm seama că avem un gol în adânc, pe care trebuie să-l umplem! L-am învinovățit pe Dumnezeu de toate judecățile și acțiunile mele greșite, acum realizez că din partea lui am simțit reținere în cele făptuite. La încăpățânarea mea, în acel timp, nici dacă se cobora să-mi arate viitorul, nu-l credeam! Așa procedăm, nu-l întrebăm înainte de a întreprinde ceva și după ce înțelegem cât de prost am procedat, îl scoatem că-i nepăsător!
- Adevărat, ne ferim cumva să recunoaștem, în adânc simțim ce e după voia lui sau nu! Dar nu ținem seama de acest aspect și ne aruncăm în situații fără sprijinul și încuviințarea lui. Vezi bine, chiar prin vocea mea te-a pus pe gânduri în privința plecării… în Afghanistan. Îți amintești cum te-am dojenit la întâlnirea noastră, înainte de a pleca în Franța? și-i acoperi umărul cu pătura ca la un camarad de suferință. Ce ai vrut să demonstrezi? Că îți aperi țara sau le faci jocul la ceștia cu afaceri militare? Nu înțelegeai că toți tinerii trimiși acolo sunt de fapt contracte grase pentru cei din umbră? Stăpânii jocurilor sar de bucurie și își freacă mâinile. Cât de bine le merg afacerile cu armament sub umbrela legalității și a cauzei nobile!