…„Mama dracului de viață”, mormăi și arunc cât colo ceasul de pe noptieră, dar acesta continuă să țârâie halucinant undeva pe hol, „e de-abia zece, paștele mă-sii”, zic încercând să prelungesc starea aceea de dulce trândăvie, mai dorm o oră, că nu lucrez la normă, și atunci dau cu ochii de Oly, fata cu care mă cunoscusem întâmplător aseară și care acum dormea ca un înger în patul meu, goală, însă eu, dobitocul de mine, nu-mi mai amintesc nimic, mi s-a rupt filmul spre dimineață, cred, după ce îi spusesem că sunt medic, fir-ar să fie, căci nu-i puteam spune că devalizez bancomate sau că în ocupația asta eram doctor, așa că am optat pentru varianta de avarie, cea de chirurg, fiind vorba tot despre niște extracții, mai mult nu-mi amintesc, „cine știe ce i-am mai îndrugat?”, mă gândesc privind-o cu coada ochiului, am obiceiul acesta prostesc să epatez, să mă dau mare, dar faptul că se află aici, lângă mine, însemnă că nu ne-am rezumat doar la vorbe, „nicio femeie nu se culcă în patul unui bărbat fără să aibă o relație cu acesta!”, mă gândesc, „oi fi cerut-o în căsătorie sau i-oi fi promis vreo croazieră pe Mediterana, n-ar fi exclus!”, admit și mă întorc ușor pe o parte, observând, mai întâi, că trăsesem prin somn tot cearșaful spre mine, apoi că adormisem cu spatele spre dânsa și probabil că sforăisem îngrozitor, așa cum mi se întâmplă întotdeauna după o zi nenorocită de muncă, încheiată cu o sticlă de whisky, care-mi tulbură mințile, „fi-ți-ar whisky-ul de cap!”, cum îmi zice mama când mă întorc beat, însă nu într-atât încât să uit dacă m-am culcat sau nu cu o femeie, e prima dată când rețin numele și uit restul, amănuntele, sau când nu pot suprapune copia din minte peste originalul din acest pat de hotel, predestinat parcă, din care mă voi muta la noapte într-altul, unde voi întâlni, probabil, altă femeie, „dacă mă voi despărți de Oly”, îmi zic în timp ce mă strecor din pat și pun ceva pe mine, amintindu-mi că nu operasem „pisicuțele” pregătite de ieri, „cum ați dormit?”, mă întreabă fata de la recepție, „repede, zic, „de ce mă întrebi?”, „din politețe, desigur, îmi răspunde, dar și din curiozitate, ați dansat toată noaptea tangou cu o tipă!”, „și!”, întreb, „erați o pereche foarte frumoasă!”, „mulțumesc, și tu ești foarte frumoasă!”, îi strig din mers, fug, intru în mulțime, respir aerul încărcat de senzații tari al străzii, adulmec, ați dansat toată noaptea tangou, îmi răsună în urechi și-mi vine să urlu, mă simt în elementul meu printre oameni, „cască ochii, dobitocule!”, mă apostrofează un moș țâfnos fără să bage de seamă că l-am ușurat de pungă, „îmi cer scuze, tataie, hai să trăiești, și ai grijă la hoți!”, „nicio grijă, băiete!”, mă apropii de un bancomat și-mi trag cozorocul șepcii pe față, bag cardul de formă cu o mână, iar cu cealaltă trag banda adezivă pe care se lipise o bancnotă de un milion, hai la tata, mai am patruzecișinouă, scot cardul făcând loc unei pițipoance, dar nu risc, are ochi de șarpe, probabil că e nevasta vreunui baștan, „pot să vă ajut cu ceva?”, „da, zice, să-ți vezi de treabă!”, o.k, operez încă cinci aparate, la al șaselea o femeie dolofană lovește cu pumnii în carcasa de plastic, „mi-a furat un milion drăcovenia asta!”, „mergeți înăuntru, îi zic, și eu am pățit la fel!”, „chiar că mă duc, vrei să rămâi o clipă de pază?”, „bineînțeles!”, o asigur și extrag banda cu milionul grăsanei, care se întoarce cu un bodyguard, „nu văd nimic suspect, stimată doamnă, faceți o plângere și cereți filmarea!”, „chiar că fac, zice, mulțumesc, tinere!”, asta-i viața, trebuie să trăim cu toții, nu-mi permit luxul să muncesc la patron pentru șase bătrâne pe lună, eu le fac în zice minute, următoarea țintă se află într-un bar, nu-i decât vânzătoarea, „două cafele!”, comand, „mai așteptați pe cineva?”, „nu, nu aștept pe nimeni, a doua era pentru tine!”, „șmechere, chicotește ea, m-ai avut de data asta!”, „aș fi vrut eu, dar mă mulțumesc și cu o cafea bună!”, „atunci o să apelez la rezerva mea strategică, dar trebuie să aștepți câteva minute!”, „și-o viață!”, zic urmărind-o cum dispare pe-o ușă laterală, timp suficient pentru a extrage milionul captiv, „altceva nu mai vrei?”, o aud, „un tangou, domnișoară, dacă se poate!”, îmi așază cafeaua alături, „bărbatul care tocmai intră e soțul meu, zice, rămâne pe altădată!”, „pe altădată!”, șoptesc și las o bancnotă de un milion sub farfurioară înainte de a mă amesteca în mulțimea de afară, în tumultul misterios al străzii, care seamănă cu un câmp de luptă sau cu haosul primordial, păstrând proporțiile, din care se naște lumea ca în minunata simfonie a noua a lui Beethoven, per aspera ad astra, da, da, pe căi aspre spre stele, spre liniște, spre fericire în eterna confruntare dintre durere și bucurie, dintre eșecuri și victorii, dintre sentimentul deznădejdii și cel al speranței, „adesea o mai iei și în barbă!”, cum mi se întâmpă acum când descopăr că polițiștii sau concurența mi-au tăiat macaroana, dar nu disper, mai am cel puțin douăzeci de aparate îmbrobodite și tot atâtea bătrâne în buzunar, problemă e să nu cad în vreo cursă, iar pentru asta trebuie să casc ochii, să-l bunghesc pe fraier înainte de a mă bunghi el pe mine, „uff, ce căldură!”, doi copilași trec strada pe loc nepermis, la întâmplare, „o furnică duce-n spate un grăunte jumătate”, gângurește băiețelul, „încotro fugi, surioară?”, o întreb pe fetiță, „ia, mă duc și eu la moară”, „lasă copiii în pace, perversule!”, mă sictirește o cuconiță înțepată, iar eu fluier admirativ și mă holbez la rochia ei albă, transparentă, prin care i se văd desuurile, „nu știu cine-i perversul, madame!”, dar în loc de răspuns slăbătura îmi face un gest obscen cu degetul, ceva în genul ți-o trag, lucru care provoacă amuzamentul trecătorilor din apropiere, râd și eu, apoi dau târcoale agregatului din fața teatrului, unde sunt, de fapt, două, și lume multă, mai ales tineri, perechi de îndrăgostiți aerieni, pe care i-aș putea subtiliza cu totul, însă mă rezum doar la câteva portofele și la ce găsesc în bancomate, „nu-i dracu’ atât de negru!”, îmi zic, mintea omului o ia câteodată razna de frică, îți taie elanul, începi să vezi cai verzi pe pereți, ca aici, la poștă, unde decartez vreo șapte aparate, ba chiar ajut un bătrânel miop să-și scoată pensia, „Dumnezeu să-ți dea sănătate!”, îmi mulțumește el, „și matale”, zic, pasând încă o bancnotă în buzunar, nimic nu-i pe gratis în lumea asta, poate pe cealaltă, „hai, să trăiești, tataie!”, fac stânga-mprejur și mă descotorosesc de cele șase portofele într-o gură de canal, recolta e țeapănă, treizeci de bătrâne din ciupeli, plus trezecișicinci din extrageri, excelent, ar trebui să mă întorc la bază, însă nu mă îndur, mai sunt vre(o) zece măgăoi nedescărcate, „șapca asta, îmi zice un polițist, apărut ca din pământ lângă penultimul bancomat, seamănă cu cea din fotografie!”, „sunt mii de șepci identice, șefule!”, „da, așa m-am gândit și eu, numai că șapca asta se asortează cu tricoul de pe tine, uite, aceeași inscripție, Spiderman!”, „ca să vezi coincidență, mă mir cu fotografia în mână, în care apar cu jumătate de față, e coincidența dracului, șefule!”, recunosc și-l lovesc cu pumnul în față, cât mă țin puterile, și-o rup la fugă, „hoțul, zbiară polițistul, prindeți hoțul!”, un malac dă să mă agațe, dar îl plachez la picioare și-l pun la pământ, „morții mă-tii de pușlama!”, „ba pe-a mă-tii!”, i-o întorc din goană, schema a avut efect asupra urmăritorilor, trec printre ei ca prin brânză, au fețele dușmănoase, de parcă le-aș fi furat boii de la căruță, dracu’ să-i ia, sar peste balustradă, în stradă, chiar înaintea unui Ford, care mă ia pe capotă, mă zvârle în parbriz, scrâșnesc frânele și mă trezesc între roțile unui camion, de unde ies turmentat, „a fost cât pe ce!”, mă gândesc privind carambolajul din spatele camionului, nu-i timp de stat, polițistul se apropie primejdios, „hoțul, prindeți hoțul!”, ajung pe partea cealaltă, dărâm un grup de babe curioase și intru într-o scară de bloc, ies prin spate, însă din față se aude o sirena a poliției, apoi încă una, ceea ce mă obligă să fac la dreapta, spre intrarea altui bloc, dau drumul liftului și sun la întâmplare, îmi răspunde o bătrânică cu bigudiuri pe cap, „sunt de la o agenție de sondare a opinei publice, zic, și vă ofer un milion dacă-mi răspundeți la câteva întrebări!”, „la banii ăștia vă răspund și la o mie de întrebări!”, se bucură bătrânica și mă poftește înăuntru, într-o cameră cu aspect de salon de cosmetică, „ba chiar vă fac și o tunsoare pe gratis!”, „nu mi-ar strica, zic și-i dau banii, prima întrebare ar fi pe cine ați alege dintre Dragnea și Iohanis?”, „pe niciunul”, „dar ce credeți, România se îndreaptă spre o direcție bună sau spre una greșită?”, „greșită, desigur!”, și ultima, „dacă veți merge sau nu la alegerile următoare?”, „nu!”, „foarte bine, zic bifând aiurea în carnețelul meu de extracții, asta a fost tot!”, „atunci ia loc în scaunul acela și spune-mi cum dorești să te tund!”, ridic din umeri, „modern, haios, țepos, știți dvs., să arăt altfel!”, „toți vreți să arătați altfel!”, bombăne bătrânica și se apucă de treabă, când cu foarfecul, când cu aparatul de tuns, când cu uscătorul de păr sau briciul de ras, stropindu-mă cu tot felul de soluții și punându-mi, după aproape o oră de chin, oglinda în față, „ehei, ce zici!”, „n-am cuvinte, mamaie, parcă n-aș fi eu, mai ia un milion de aici!”, „atunci am să-ți fac și o cafea pentru că ești un băiat simțit și manierat!”, mă prefac stânjenit, dar ochii îmi fug spre tricoul și pantalonii scurți de pe noptieră, „există și un Dumnezeu al hoților!”, mă gândesc și-mi aduc aminte de Barabbas, cel răstignit alături de Cristos, „am să le șterpelesc imediat ce iese bătrânica, numai de nu le-ar observa lipsa!”, mă rog, iar rugăciunea mea este auzită, cafeaua și gazda sunt peste așteptări, „nici nu știu cum să vă mulțumesc!”, îi spun la plecare și intru în lift, mă schimb cu hainele furate în timp ce liftul alunecă lin spre etajul unu, le abandonez pe celelalte la ghenă, cobor scările, ies din bloc și sar într-un taxi, care mă scoate din perimetrul groazei, „păcat că n-ați asistat la spectacolul de adineauri, îmi zice taximetristul, a fost ceva bestial, un tip care tocmai scotea “pisicuța” dintr-un bancomat este surprins în flagrant de către un polițist, care vrea să-l înhațe, dar tipul îl pocnește drept în moacă, sare gardul direct pe un Ford, este aruncat sub roțile unui Man, se ridică și dispare ca măgarul în ceață, lăsând în urmă un carambolaj cum nu mi-a fost dat să văd vreodată!”, „și Poliția?”, întreb, „îl mai caută și acum, dar tipul parcă a intrat în pământ!”, îi spun să mă lase ceva mai departe de destinație, într-o fundătură, pentru orice eventualitate, străbat distanța până la hotel relaxat, intru, trec pe lângă fata de la recepție, care nu mă recunoaște, și ajung, în sfârșit, în camera mea, unde, Doamne, aud răsunându-mi în minte acordurile Odei bucuriei, slavă ție, stea curată, voie bună pe Pământ, și-o văd pe Oly așa cum o lăsasem, dormind ca un prunc, în toată splendoarea ei de femeie, „viața e, totuși, frumoasă!”, articulez printre lacrimi în timp ce mă dezbrac și mă întind alături de dânsa, „iubitule, îmi șoptește ea de departe, din vis, acoperă-mi inima cu ceva... acoperă-mi inima cu ceva!”...