N-ar fi putut zice Nuțu că nu-i plăcea ceea ce făcea. Nici naveta nu era foarte grea. Încet, încet și-a cunoscut colegii, ai căror șef devenise, nu numai ca persoane, cu necazurile și bucuriile lor, ci și în activitatea profesională. Și asta pentru că trebuia să-și planifice toate activitățile, mai ales pentru timpul cât nu preda. Ca director, avea în specialitate doar opt ore pe săptămână. În restul timpului trebuia să pregătească materialele, dări de seamă și planuri de activitate lunare, trimestriale și anuale, să facă un număr asistență la ore, să discute lecțiile și să dea îndrumări, așa cum ar fi făcut orice inspector de specialitate. Da, dar inspectorul asista și da îndrumări doar pentru specialitatea sa. Așa că apucă-te, Nuțule, și studiază, cât de cât, diversele programe de specialitate. Îi era destul de incomod să se uite prin ele. Dar să le mai și aprofundeze! Se mulțumea să observe dacă s-au respectat verigile unei lecții clasice, dacă s-a urmărit vreun scop care a fost atins, sau nu, dacă s-a urmărit să se facă legătura cu ceea ce au învățat și la alte materii, dacă s-au folosit materiale didactice existente în școală, dacă s-a făcut fixarea cunoștințelor. Discuția pe marginea acestor cerințe decurgea ușor. Cel asistat avea mulțumirea că a mai trecut peste un hop, iar el că și-a mai făcut o datorie din "Fișa postului" pe care a consemnat-o în caietul său și, deci, putea veni oricând inspecția de la județ. Totodată avea și destul material pentru întocmirea dărilor de seamă trimestriale pe care le îmbrăca în termeni din specialitățile pedagogie și metodică.
Mai greu, pentru el și pentru încă vreo doi-trei colegi, membrii de partid ca și el, era la adunările generale ale organizației de bază la care era musai să participe. În ruptul capului nu puteau lipsi, orice s-ar fi întâmplat, dacă se anunța prezența tovarășului Turcu, activist la județeană. Pe tovarășul Niculiț, care, pe linie profesională, era brigadier la Cultura mare, iar pe cea politică secretar al Biroului Organizației de bază, l-a cunoscut încă din prima zi când a ajuns în sat ca să-și ia postul în primire. Părea un țăran cu bun simț, pe deoparte, dar și pătruns de rolul funcției sale. Nuțu și colegii săi au rămas uimiți de felul în care acesta a început să vorbească în fața sălii aproape pline. Oare ce-o fi având cu ei?
- Tovarășe Turcu, premiteți să vă informez: cadrele dedactice, aici câteva de față, deci nu pot zice că mințesc, nu mai fac absolut de loc, chiar nimic. Mai bine de un an n-au mai dat nici un pestacol, nimic. Ce să mai zic de conferențe ori de activitate la universitatea poporală din comună. Nici n-au deschis-o și acum pe motiv că copiii intră în vacanță vreau s-o închidă. Zic că și ei trebuiește să intre în concediu, parcă n-ar fi toată ziua acolo. Nici planul de achiziții nu-l ajută în niciun fel. Copiii cumpără, e drept, caiete, gume și creioane, dar nu duc ouăle la cooperativă. Cine să-i învețe că pot zice că cea mai mare parte din părinți au o antitudine reto ogradă, de-abia pot fi lămuriți să facă contracte obligatorii la produse agricole ca cartofi, berbecuț, tăurași, de porci ce să mai vorbim, lipsesc, pot zice pe bună dreptate, cu desăvârșire.
Tovarășu Turcu se uită cu mirare la el și-i zise:
- Tovarășe secretar, eu nu zic, până la proba contrarie, că cele spuse de dumneata nu sunt juste. Dar trebuie să fim organizați. Scopul adunării generale de astăzi este altul. Deschide, te rog, ședința și anunță ordinea de zi!
Niculiț parcă dintr-odată spășit, își scoase ochelarii, îi puse pe nas și, cu foaia de hârtie în dreptul ochilor, începu:
- Tovarăși, deschid ședința cu următoarea ordine de zi:
Punctul unu, discutarea situației tovarășei Ana s...c...h...ul...Șuler, jestionară la cooperativa din sat care a făcut cerere de plecare în refeghe.
Punctul doi diverse.
Tovarăși, propun ca tov. Turcu, instructor la Comitetul Județean, să conducă lucrările Adunării noastre generale. Cine este de acord... cine este împotrivă... cine se ab țâne... mulțumesc. Tovarășe Turcu, vă rog să ne conduceți ședința, mulțumesc.
- Vă mulțumesc și eu pentru încrederea acordată. Cei din ultimele bănci să poftească în față. Este loc destul.

Tovarăși, la primul punct al ordinii de zi, trebuie să arat că este de neimaginat cum cineva cu o gândire atât de retrogradă s-a strecurat în rândurile noastre. Și nu de ieri de alaltăieri, ci de ani buni de zile. Oare nimeni din organizația de bază nu și-a dat seama de răul imens cel l-a produs la nivelul satului, al educării tineretului nostru, prezența acestui element dușmănos? Cum am putea-o numi altfel pe Schuller Ana decât element dușmănos? În timp ce cele mai multe cadre didactice se străduiesc să facă o educație în spiritul formării omului nou, în timp ce exemplul celor mai buni comuniști de la brigada de câmp și de la cea horticolă concură aceluiași scop, prezența elementului dușmănos, aici la doi pași de școală, în apropierea tinerelor mlădițe, numai benefic nu poate fi pentru ele. Gândirea novatoare a secretarului general al partidului nostru, președintele României Socialiste, tovarășul Nicolae Ceaușescu, n-a avut, cu regret trebuie să spun, ecou în conștiința tuturor membrilor organizației noastre. Cum se poate împăca educația socialistă, prin și pentru muncă, cu existența atât de apropiată, zi de zi, putem spune chiar ceas de ceas, a elementului dușmănos ? De aceea, propun plenului organizației de bază, conform Statutului PCR, după care ne conducem în întreaga noastră activitate, excluderea lui Schuller Ana din rândul membrilor organizației. Înaintea supunerii la vot a acestei propuneri, vă mai propun ca din rândul dumneavoastră să vină câteva luări de poziție. Cine se înscrie la cuvânt? Haideți, tovarăși, curaj, spuneți tot ce simțiți.
În acest timp, o parte din tovarăși studiau cu atenție portretul secretarului general și stema RSR pusă în apropierea lui, sus pe peretele din fața catedrei, alții se uitau mirați la cât le crescuseră unghiile și parcă nu le venea să creadă cât de mult li se înmulțise negrul de sub ele, cei mai mici de statură se ascundeau de privirile tovarășului Turcu în spatele unora mai zdraveni. Numai Schuller Ana se uita cu o privire aproape rugătoare la prezidiu. Nu cumva să se termine ședința și ea să nu fie dată afară. Știa, de la alții, ce drum este de parcurs spre RFG. Întâi și întâi, trebuia dată afară din partid, numai așa va putea primi formularele mici, iar, după ce le va completa și înainta, numai Dumenezeu (adică Her Got) putea ști dacă va primi și când va primi formularele mari. Numai când va vedea în mâna sa acele formulare, va fi sigură de plecare. Și, poate, nici atunci. Bărbatul ei, Martin, și-a predat carnetul roșu BOB-uli unei fabrici din oraș, unde era paznic de noapte. Dacă nu și-l va preda și ea, cât de curând, s-ar putea ca el să primească formularele mari, iar ea nu. Fiul lor, Horsti, care dispăruse acum aproape doi ani din sat, le-a trimis o recomandată tocmai din Krefeld, landul Renania-Westfalia, în care era și o chemare pentru reîntregirea familiei. Deci trebuia cu orice preț să scape în seara asta de carnet. Știa că lui Niculiț, secretarul BOB, îi place rachiul tare. Nici celorlalți membri ai birului nu le displăcea, nici chiar lui Raveca lui Blanga și nici Vetei lui Sâia, singurele femei alese în BOB, pentru a se păstra componența pe sexe. (Cu cea națională era mai greu, acum când sașii aveau gândul plecării.) De aceea a luat cu ea două sticle într-o plasă. Le-a făcut să sune când a trecut pe lângă membrii biroului. Dar Niculiț, în loc să-i zâmbească șăgalnic și conspirativ, ca-n alte dăți, i-a făcut un semn din ochi care putea să însemne Nici nu poate fi vorba.
- Hai, tovarăși, înscrieți-vă la cuvânt!
Privitul spre tablou și la unghii era parcă mai intens.
- Dau cuvântul tovarășului Niculiț.
În timp ce în sală se auzeau răsuflări de ușurare, secretarul BOB
își mai scoase odată ochelarii și apoi un maldăr de foi dintr-un buzunar.
- Cer permisiune prezidiului să vorbesc șezând.
Tov Turcu înclină capul în semn de aprobare. Cu ochii pe foaie, Niculiț continuă:
- Tovarăși, vreau să-mi esprim ind... ind... ndig..narea pro... fundă și obrobiu față de gestul nec.. necugetat al tovarășei S c h
Înterveni tov Turcu :
- Ce tovarășe?... care tovarășe? Nu-i mai zice așa, că nu merită!
- Da, cum?
- Zi-i așa cum merită zi-i...
- Cum?
- Zi-i "cetățeană," și nu mă mai întrerupe atâta.
Privirea Anei începu să se însenineze pe măsură ce Niculiț punea, una după alta, deoparte, foile citite. Era ușurată de-a binelea când același Niculiț anunță trimfător:
- În urma numărătorii voturilor, Ana Șulăr a fost exclusă din rândurile noastre, a membrilor de partid.
Apoi:
- Fiind epuizat primul punct al ordinii de zi, propun să facem o pauză de un sfert de ceas, pentru o țigară, după care să ne continuăm lucrările cu al doilea punct:Diverse. Cine este de acord?...cine este împotrivă?


Pauza ce a urmat a fost cu mult mai lungă de un sfert de ceas. Tovarășul Turcu a zis că se duce până la cooperativă pentru a da un telefon la județeană, să nu se treacă la punctul doi până nu se va întoarce dumnealui. Între timp fosta tovarășă, actuala cetățeană Ana, bucuroasă de rezultatul ședinței, în ceea ce o privește, se apropie de Niculiț.
- Mai are rost să stau, bade Niculiț?
- Eu zic că poți să pleci.
Apoi, foarte încet, încât Ana abia îi putu citi pe buze: Parcă ai adus ceva?
Ana făcu un gest abia perceptibil, din ochi, ceea ce de bună seamă putea să însemne: hai după mine afară și-ți voi da sticlele. La rândul său, Niculiț făcu cu ochiul câtorva tovarăși de nădejde care, unul câte unul, părăsiră sala urmându-l. După ei s-au mai luat câțiva inițiați. Între timp afară se lăsase înserarea, iar în sală cineva aprinse becurile. La masa prezidiului rămăseseră doar Raveca și Veta . Se uitau una la alta. Unde or fi plecat ceilalți din prezidiu și lor nu le-a spus ? Amândouă, cum au ieșit în ulița, au simțit mirosul rachiului ce venea dinspre adunarea destul de gălăgioasă a bărbaților.
- Da ce faceți oameni buni? V-ați mutat cu ședința în uliță? Li se adresă Veta.
Apoi Raveca:
- Tot tu conduci și aici ședința, măi Niculiț? Dacă am fi înăuntru aș zice să deschidem ferestrele că prea miroase a crâșmă.
- Vai, vai, da gingașe te-ai mai făcut? Dacă te-ar auzi răposatul Văsălie nu te-ar mai recunoaște. Dar ia înghițiți și voi, barem o dată, să vă mai piară mirosul și să vă rămână gustul, că-i bun.
- Da, ce crezi că noi suntem dintre acelea? Cuvântă Veta în numele la amândouă.
- Ce-or găsi bărbații ăștia în beutură?. Se întrebă cu glas tare Veta.
- Dacă nu știi, taci și înghite.
Și au înghițit și ele, până la urmă, de câteva ori.
- Psst! vine tovarășul Turcu.
În câteva secunde cele două sticle, pe trei sferturi goale, se făcură nevăzute undeva prin buzunarele secretarului BOB.
În alte câteva minute, toți membrii adunării generale prezenți erau din nou în bănci.

- Tovarăși, trecem la punctul doi al ordinii noastre de zi: Diverse. Asta înseamnă că puteți atinge orice problemă, dar vă transmit, totodată, indicația comitetului județean, pe care eu îl reprezint ca activist: luările de cuvânt să vizeze, în primul rând, producția de la Cultura mare, de la Brigada zootehnică. adică de la ferma de berbecuți, cum îi spuneți dumneavoastră, de la sectorul legumicol precum și alte aspecte pe linie de învățământ, sănătate, cooperație de consum și de achiziții, atelierul de fierărie și rotărie dar și, nu în ultimul rând, aspecte din activitatea mecanizatorilor.
Cine sparge gheața, tovarăși? A, dar văd o puzderie de mâini ridicate. Asta înseamnă că trebuie să fiți conciși, pentru a putea să vorbească cât mai mulți.
Tovarășe educatoare, să căutați să prindeți esențialul în procesul verbal.
Dau cuvântul tovarășului Gligor, responsabilul cooperativei. Aveți cuvântul tov. Gligor.
- Tovarăși, eu zic ca, în primul rând, tot omul să-și aducă ouăle la cooperativă și numai după aceia să aibă pretenția de a fi trecut pe tabelele de pâine, de ulei și de zahăr. Altfel nu se poate, că se ajunge la anarhie. Produsele acestea vin centralizat și sunt destule, dar oamenii se înghesuie fără nici un rost.
O voce din fundul sălii: Las că știm noi, dai la neamuri și la cumetrii iar la ceilalți ce mai rămâne, dacă rămâne..
- Vă atrag atenția, intervini președintele prezidiului, să vorbim organizat!
- Și apoi mai este o problemă, continuă Gligor. Cei mai mulți din locuitori, pot spune chiar și membrii de partid, când vine recenzorul să înscrie animalele, hâșie găinile prin grădini să nu poată fi numărate, și atunci de unde ouă? La fel fac și cu mieii, îi ascund, și atunci de unde produse la fondul centralizat? Aici o vină o are și inginerul zootehnist, tovarășul Florea, care-i de față, că nu ține o evidență ca la carte.
- S-au reținut, tov. Gligor, cele spuse de dumneata. O să fie trecute ca propuneri în planul de măsuri
- Are cuvântul tovarășul Fechete de la Brigada legumicolă.
- Tovarăși, mereu suntem criticați că nu îndeplinim planul la rădăcinoase. Dar cum să-l îndeplinim tovarăși? Primăvara, la semănat, nu știu care mecanizator om iremponsabil, că altcumva nu-i pot a-i zice, riglează mașina la 15 centimetri între rânduri. Nu scrie, undeva, și uită, iar toamna, la scos, o riglează la 20 de centimetri. Așa că trebuie dat tot cu sapa. Și de unde atâtea sape, că domnii de la oraș, profesării ce vin cu ilevii, ori în toamna asta chiar și actării de la tiatru, n-au. Vin, fac câte un foc ca să se încălzească, mai golesc câte o glaje și, mai încolo, după prânz, se suie în cursele care i-au adus și pleacă.
Aceeași voce din fundul sălii:
- Lasă-i că nu pleacă cu mâna goală. Toți au câte o traistă ori câte un rugsag pline.
- Repet, tovarăși, să vorbim organizat. Acum are cuvântul tovarășul Boitor, cel mai în vârstă om din sat, membru de partid din perioada grea a ilegalității. Aveți cuvântul.
- Tovarăși, atunci în 1944, era așa, primăvara, pe la pusul cucuruzului, țiu minte ca acum, băteau clopotele bisericii, era în postul Sfintelor Paști, și sare gardul în grădina noastră un om slab, nemâncat, cu hainele rupte. Io atunci zic către tata...
- Lăsați, tov. Boitor, cunoaștem cu toți ce s-a întâmplat și cum dumneata ai dat o mână de ajutor celor urmăriți de siguranța statului pentru că erau împotriva regimului burghezo- moșieresc.
- Cum?...Ce zâce?
Vecinul de bancă îi spuse rar, la ureche.
- Zice să spui altceva!
- Aha, da, da, Oameni buni, eu nu sunt de acord să tot schimbăm zilele săptămânii, să zicem că dumineca-i zi lucrătoare și dumineca-i miercuri ori joi. Mai sântem și de ăia ce mergem la biserică și n-o să vină domn părinte să țâie leturghia în zâle lucrătoare, că-i păcat!
- Bine, bine tovarășe Boitor, stai jos.
- Ce zâce?
- Zâce că să stai jos, că a înțăles!
- Ba nu, zău, așa a zâs?
Apoi tare:
- Vă mulțumesc pentru atenție!
S-au trecut la procesul verbal și alte luări de cuvânt și propuneri, unele dintre ele cu specificația că vor fi cuprinse în planul de măsuri.
Apoi tovarășul Turcu vine cu vestea cea mare.
- Tovarăși, în încheierea adunării vreau să vă aduc la cunoștință, de fapt mulți dintre dumneavoastră poate știu că, în aceste zile, largi colective de oameni ai muncii se întrunesc și într-un glas hotărăsc ca pe adresa viitorului congres al partidului să fie trimise telegrame care să aducă la cunoștință hotărârea lor de nestrămutat ca tovarășul secretar general să fie reales în înalta funcție de partid și de stat. Comitetul județean ne recomandă, tocmai de aceea am fost chemat adineauri la telefon, să ținem o adunare generală extraordinară în care să ne arătăm punctul nostru de vedere cu privire la această problemă de o importanță capitală pentru viitorul și destinele patriei. Cine este pentru, cine se abține, cine este împotrivă? Cu unanimitate de voturi propunerea a fost acceptată. Consemnează, te rog, în procesul verbal!