Locuind tot în clădirea școlii, nu aveam voie să facem pregătiri speciale de sărbătorile religioase. Bunicii de la Săcel ne trimiteau pască cu brânză și carne de miel.

Într-o zi, vine portarul și îl cheamă pe tata la telefon. Când se întoarce, tata îmi spune:

- Era doamna Davidovici. Mi-a spus că trebuie să plece undeva și Margareta rămâne singură acasă. M-a rugat să te las să stai cu ea după-amiaza asta. Vrei să mergi?
- Sigur că vreau! Pot să plec de acum?
- Da.

M-am îmbrăcat repede și am plecat la Margareta. Era singură. M-a servit cu pască, un fel de foaie de tăiței coaptă pe plită, dar cu găurele în linie dreaptă la distanță de 1 cm.

- Știi, Margareta, în anul trecut, de Paști, și noi am făcut prăjituri. Mama și doamna Olaru, preoteasa, au făcut ecleruri. Tu știi ce e un ecler?
- Nu știu. N-am auzit până acum…
- Să-ți povestesc! Când mergem la Constanța, în fiecare seară ne plimbăm pe faleză, trecem prin Piața Ovidiu, acolo, în fața statuii poetului roman care a fost exilat în Tomis, este o simigerie unde se vând covrigi și o cofetărie. Uneori, luăm covrigi cu susan, dar alteori luăm câte o prăjitură lunguiață, umplută cu cremă de vanilie, ca la cremeș, și acoperită cu glazură de ciocolată.
- Îmi imaginez că e bună.
- Cum spuneam, în anul trecut, de Paști, mama și doamna preoteasă au făcut ecleruri. Eu eram mesagerul care duceam ceea ce era necesar de la o casă la cealaltă, un fel de poștaș. Până la casa parohială e o distanță mică. Am ajutat-o pe mama. Mi-a dat să umplu gogoșile de formă lunguiață cu crema pe care a făcut-o, am avut la sfârșit plăcerea de a aduna crema de pe marginea vasului.
- Ați avut și musafiri?
- Da, au venit câțiva colegi de-ai părinților mei. Domnul Niczky, profesorul de sport, a spus că în casa noastră este o floare care trebuie udată, ca să nu se usuce. M-a întrebat dacă știu cu ce se udă florile. I-am spus că se udă cu apă și m-a trimis după un pahar cu apă. I-am adus apă și mi-a turnat câteva picături pe cap. A văzut că mă mir și mi-a spus că la catolici, fetele se stropesc cu parfum. Și m-a stropit cu câteva picături din sticluța pe care a scos-o din buzunar. L-am plătit cu un ou roșu. Așa e obiceiul.

Margareta mi-a arătat casa cu trei camere pe care o ocupau, am mâncat și ne-am jucat jocurile ei preferate. Ea avea radio, noi, difuzor. Ei aveau trei camere, noi numai două, dar una era și bucătărie, și sufragerie. Părinții mei erau învățători, iar ai ei lucrau în comerț.

Pentru că, din 1958, noi nu mai sărbătoream Paștile, de 1 Mai îmi invitam colegii la o înghețată, la prăjituri… Era ziua în care primeam haine noi, sandale și aveam timp să ne vizităm prietenii.

Am avut prieteni de religii diferite și ne vizitam de sărbători. Nu existau telefoane mobile, încă nu erau televizoare, dar ne jucam mult timp în aer liber, cântam, dansam, ne întâlneam și ne sărbătoream colegii cu ocazia zilelor lor de naștere… Pregăteam programe artistice cu prilejul unor sărbători legale și spectacole pentru părinți și ne bucuram mult când eram aplaudați. Nu primeam cadouri scumpe și nici nu visam ceea ce nu puteau părinții noștri să ne ofere. Dar eram fericiți.


Fragment din romanul în lucru, "De mână cu tata"