De Sfânta Sărbătoare a Crăciunului, mulți români se gândesc să plece undeva departe de țară, într-un loc cât mai exotic, de o notorietate mai mare sau mai mică, în funcție de buzunarul fiecăruia. De asemenea, foarte mulți emigranți din România se întorc pe plaiurile mioritice pentru a serba Nașterea Domnului. Imaginile arhetipice ale prânzului de Crăciun cu șorici, tobă, lebărvurști, caltaboși, piftie, sărmăluțe, friptură și alte preparate de animale tăiate în ziua de Ignat, reapar în memoria pribegilor români împrăștiați pe diferite meridiane și le intensifică sentimentul de înstrăinare. Acest sentiment este exarcerbat la românii care trăiesc de ani buni în țările arabe, unde nu există cultura gastronomică a porcului, ci a berbecului. Același sentiment l-am încercat și eu în cei cinci ani petrecuți singur, fără familie, la Casablanca, unde am acordat asistență didactică.
Era ora prânzului în ziua de Crăciun și mă găseam pe terasa înconjurată pe trei laturi cu sticlă a restaurantului "Marjan" (n.a. Mărgean) din Aain Dziab, stațiune balneară situată în apropiere de Casablanca, devenită, de fapt, un cartier al megapolisului marocan. Alesesem o masă din primul rând dinspre bulevardul Cornișa, care constituie principala arteră de circulație și mărginește plaja pe o distanță de câțiva kilometri. În acest fel, aveam o vedere panoramică de câteva sute de metri a litoralului oceanului Atlantic. Cerul senin și aerul pur făcea vizibilitatea perfectă până la linia orizontului. Albastrul valurilor se convertea în albul de detergent al spumei formate la atingerea cu țărmul nisipos. Plaja particulară "Tahiti" părea un deșert de beton; nici urmă de clienții estivali. Frunzele lungi ale palmierilor de pe marginea bulevardului se mișcau rar ca vâslele unei bărci în derivă, lovite de valurile stârnite de o briză ușoară. Între ei stătea stingher și nemișcat un portocal sălbatic, plin de rod. De la distanță mi se părea un brad de Crăciun împodobit cu portocale. Circulația pietonală ca și cea rutieră înregistraa o intensitate minimă; toată lumea se retrăsese ca să prânzească, ceea ce intenționam și eu să fac.
Aerul de decembrie la Casablanca este rece și umed iar în locurile umbrite frigul te pătrunde până la oase în cazul unei șederi prelungite. În interiorul terasei era cald datorită efectului de seră al geamurilor. Lângă mine se găsea Nureddine (n.a. Lumina religiei), profesor universitar de istorie la Universitatea din Rabat, unul dintre partenerii mei de tenis. Îi spusesem că voi lua prânzul de "Noël" (n.a. Crăciun) la Aain Dziab și el a dorit să mă însoțească. Nureddine a fost bursier la Paris unde a obținut o diplomă de studii aprofundate și un doctorat. După cinci ani petrecuți în țara șampaniei, căpătase obiceiul să intre în bistrourile din Cartierul Latin în căutare de licori bahice. Acolo se întâlnea cu studenți de toate naționalitățile și participa la chefurile organizate cu diferite prilejuri. Așa a ajuns să serbeze chiar și "Aid al Milad" (n.a. Sărbătoarea Nașterii Domnului) pentru că, spunea el, "în Coran stă scris că Iisus este un mare Profet, la același nivel cu Moise, dar nu și faptul că este Fiul lui Dumnezeu."
De noi s-a apropiat o chelneriță îmbrăcată într-o bluză fără mâneci și un șorțuleț care îi acoperea minijupa numai în față.
- Domnul este "nasrii" (n.a. creștin), iar astăzi este "Aid al Milad", a început Nureddine o conversație presărată cu informații - șoc și omisiuni, care este tehnica omului de pahar, doritor să-și incite convivii la discuție.
- Dar "Aid al Maulid al Nabauii" (n.a. Sărbătoarea Nașterii Profetului Muhammad) nu este astăzi, a exclamat chelnerița.
- Domnișoară, n-ați fost atentă, am spus "Aid al Milad", adică Nașterea lui Iisus, i-a atras atenția profesorul.
- Scuzați-mă, n-am sesizat nuanța, mi s-a părut un joc de cuvinte, a replicat chelnerița pe un ton nefericit. Cu ce să vă servesc?
- Două porții de cușcuș "bidaui" (n.a. de Casablanca) și două sticle de bere pentru început, am intervenit eu. Chelnerița a plecat repede, hotărâtă să ne facă o impresie mai bună.
- În anii petrecuți Franța, am observat că voi, creștinii, sub masca unei sărbători duhovnicești, vă faceți cele mai ciudate pofte, vă îndepliniți cele mai trăznite patimi. De altfel, unii comercianți americani au renunțat să utilizeze pentru această sărbătoare denumirea tradițională de "Christmas", ci "X-mas", a remarcat Nureddine.
- Nu trebuie să generalizezi. Eu, de exemplu, nu doresc decât cușcuș și, bineînțeles, o bere, am replicat eu pe un glas îngeresc.
- Da, știu, tu trăiești cumpătat ca să nu-ți ieși din formă și să mă bați mereu la tenis. Eu vreau să atrag atenția că nu aveți dreptul să răpiți copiilor Crăciunul, așa cum nu aveți dreptul să le răpiți copilăria. Părinții nu fac decât să inducă în mintea progeniturilor lor faptul că prin Crăciun se înțelege o sărbătoare a plăcerilor, a prăjiturilor și a distracțiilor. Astfel, copiii așteaptă această sărbătoare nu pentru a se bucura de Nașterea lui Iisus, ci, simplist vorbind, pentru a se bucura de cine știe ce mașinuțe sau păpuși.
- Este adevărat ce spui, am intervenit eu, dar iar îți atrag atenția că nu trebuie să generalizăm. Să știi că în România, situația este mai complicată decât în Franța, deoarece generații întregi nu l-au cunoscut pe Moș Crăciun în copilărie, ci pe Moș Gerilă, adică pe "Ded Moroz", preluat de la sovietici. Iar acum le vine greu să își învețe copiii o bucurie pe care ei însiși nu au practicat-o.
- Ai dreptate, m-a aprobat Nureddine, însă nu puteți renunța la cadourile cu jucării; copiii au nevoie de aceste bucurii, dar mult mai mult au nevoie de dragostea lui Allah, care este același cu Dumnezeu din Cărțile lui Moise și din Evangheliile lui Matei, Marcu, Luca și Ioan. Când eram elev în ciclul primar, am avut ca vecini o familie de români, care acordau asistență didactică la un liceu din Casablanca. În ziua de Crăciun m-au chemat în apartamentul lor, unde era amenajat un brad frumos împodobit și am primit un cadou de la "Père Noël" (n.a. Moș Crăciun). Am fost profund impresionat și de atunci am devenit oarecum invidios pe copiii creștini, deoarece mi s-a părut că sărbătorile voastre religioase au mai mult fermec decât ale noastre. Între timp a apărut chelnerița ținând două platouri cu cușcuș aburind.
- Cușcușul "bidaui" se prepară cu șapte legume, a început Nureddine să-mi explice. Carnea este de vită. Sosul conține "ras al hanuț"…
Eu aproape nu-l mai auzeam. Dominanta mea senzorială în acel moment era văzul. Priveam portocalul de peste drum și îmi aminteam de bradul de Crăciun din copilărie...