Desenați un spermatozoid pangeean în stil cubist, orientat spre nord pentru eficiență maximă, proptit oblic în taluzul căii ferate secundare; rezultă imaginea paleozoică a cimitirului cu fundătura de acces filament șerpuit prin cartierul–satelit al caselor mărginașilor procopsiți (terenuri avantajoase, sol nisipos).
Vestea, ca de obicei, depărtat vibratilă – clopote în dungă, vizuală – năframa neagră la poartă, un slogan purtat în cartier, sub forma unui ciomag aprins… domnul Costevan (Kosztevahn în grafia foștilor ocupanți) ca vistavoi trebuia să vadă.
Adevărat, ograda lui Tore era deschisă; în ungherul grătarului, femeile tocmai dădeau foc patului; fumul drept arăta că e primit, altminteri zbaterile aveau să bântuie. La gard era sacrificat un pom de rămas–bun; persoane îndoliate se perindau pentru priveghi – câteodată se dădeau de pomană chilipiruri veritabile, vezi paltonul lui Toni; cozonac și vin la tot omul.
– L–ați pus întâi pe pământ?
– Cum nu. Vine popa să săvârșească „Stâlpii”, adică cina. Și toiagul e pregătit. Apoi îl ducem la biserică. Vă invităm negreșit pe toți!
Asta era – să facă poftire sistematică, după numerele caselor.
La casa roșie, Valetul de Cupă juca squash cu umbra la peretele garajului – se vedea că e mai antrenată decât el, pierdea mereu; flutură impacientat racheta, bine! La casa oranj, se știa, Nouă de Caro ținea în curtea din spate un anacolut, dar nu voia să–l arate, zicea că încă e mic și trebuie să–l cultive… răspunse din geam că a recepționat, mersi!
La casa galbenă, unde tăblița ilustrată avertiza „Iepure Rău”, încât chiar poștașul galonat suna și fugea, însuși Șapte de Treflă ieși în poartă:
– Fii atent, ți–ai făcut asigurare contra aluviunilor?!
De când căzuse din căruță prinsese un accent slav – muia cântat cuvintele; dar, mai ales, dădea sfaturi în pierdere; făcură schimb de atitudini și valea!
La casa verde activistul Cufureaev, zis Tuz, fost masor al stâlpilor puterii, parazitul birtului pe cartelă, apăru ferit în lucarnă, strigând „ratatata”, manevrând o mitralieră imaginară… iar se îmbătase răsfoind operele lui Marx… domnul Costevan se predă și strigă mesajul.
– Nu știu, mulțimea mă incită! veni răspunsul.
La casa albastră, Asul de Treflă era dispus la taclale... citea în văzduh:
– Văzui trei nori legându–se aidoma vorbelor de adineauri, o veste cu autorități și o problemă greșită ce–ți va afecta sănătatea, amestecându–se anevoios – ferească Cel de sus!
– Unii văd așa, alții altminteri.
La casa indigo Nouă de Cupă, știut era de anumiți vecini, trimitea versuri și aștepta revista mensuală, ce amirosea a flori de munte, ca un ciclu – tresăriri la „deocamdată nu”… odată și odată inseminarea va revela… până atunci hiperia genezei se transfigura în meschine orgasme ce mâzgăleau filele caietului dictando. Ieși plin de speranță.
– Zăpadă în ochii tăi! Mă voi înfățișa!
La casa violetă, unde trona statuia regelui Irod, dușmanul copiilor, Dama de Pică se apropie de grilaj ducând în lesă un pangeriu; animalul își ridica părul până căpăta efectul „ochi de gymnot” – mici aurore de la creastă până la solzii cozii; mângâiat, își revenea.
– Vom onora, zise ea scurt.
Cu simțământul datoriei împlinite, domnul Costevan reveni în casa ocru, unde viețuia, remarcă muștele, brr!... asta costa vecinătatea necropolei, așa că trecu spre sud–sud–est (oblic sub fustă) în grădina uniformă, cu șanț de drenaj pe mijloc, ce picotea; era acolo un strat protector de levănțică.
Dimineață senină.
Cu adevărat tradițional, convoiul mortuar avea în frunte un credincios liliputan cu crucea, lângă el altul cu fotografia îndoliată a lui Tore, apoi purtătorii de colivă și vin, pomul cu darurile, coroanele, purtătorii de sfeșnice, cântărețul și preotul, carul mortuar cu sicriul, rudele mortului, ceilalți participanți – lume de toată mâna.
La prima oprire spre rostirea ecteniei pentru morți de către preot, câteva ajutoare așezară bucăți de pânză albă, zise „poduri”, înaintea carului mortuar.
– Săracul, a rămas în urmă, remarcă Dubă, indicând sicriul uriaș. Nu mai trece vămile.
Răspântie după răspântie, îndoliata adunare intră în cimitir și ocupă circular tăpșanul din fața capelei; apropiații se fotografiau, conform tradiției, dând mâna cu mortul. Silfide străvezii pluteau în preajma ceremoniei, atrase de mirosul imperceptibil pentru profani.
Obișnuiții caselor făcură un tur de acomodare către lizieră – pe lângă groapa comună, unde se scuipa tradițional, Casa Răposaților Fără Ferești, până la aleea principală, zisă a Deslegării, să vadă cavoul demisol comandă specială, în formă de apartament mobilat, cu televizor Hi–Tech, frigider, climatizare, telefon… cutie de scrisori la intrare… un vis al eternității lui Tore; până și trenul suburban încetini. De la ferestrele zăbrelite, sute de chipuri cu ochi migdalați iscodeau peronul năpădit de buruieni, folosit cândva la descărcarea trenurilor morții și perspectiva: navetiștii deosebeau subtilele mutații nefolositoare – cavouri, aranjamente, alei.
Optul de caro purta o umbrelă specială, ce–l ferea de radiațiile cosmice; apropierea lui Gregor îl neliniști… personaj dezagreabil (lua lecții la claviceps), nedemn de încredere: își dădea părul pe spate, când trăgea pieptenul neuronii cădeau pulbere ce se depunea pe umerii sacoului… de gel nu voia să audă… se mărgini să–l distanțeze:
– Dă–te jos de pe norul meu!
Frații M. lăsaseră boxul și avansau în pași de dans; fracurile albe, de gală, contrastau cu pâlcurile de tuia. Golul în jurul lor era umplut periodic de Temperan al cărui spențer solemn era ornat cu decorații – un sâmbure secționat, un blacheu, nasturi de palton, un bușon de sticlă, o carapace de crab… evocări de evenimente obscure memorabile…
Alăturându–se domnului Costevan, Oskar, nom de guerre, lăcrimă puțin; asta nu–l împiedică să suspine nostalgic… voia să fie lesbiană… își imagina deliciile contrapunerii doar privind o rochie… sau supremul sex cu un delfin la granița fluidelor.
– Nu–ți lua dragostea în oraș, se mărgini să–l sfătuiască interlocutorul.
După care, fiindcă se apropia convoiul, manevră să ajungă în vecinătatea Majorului, ființa care dezlega, de la probleme simple, ca teorema lui Fermat și cuadratura cercului, la cele complexe, precum transformarea toiagului în șarpe ori înmulțirea pâinilor, în speranța unei revelații; chiar auzi, doar el:
– Portofelul protejează mai bine ca sabia. Hipparchia avea fund minunat – Krates numește căsătoria lor „câine–cuplare”,– sex în public – a luat–o goală.
Proțăpit la pergola cavoului, preotul cuvântă:
– Dezleagă, Doamne, pe adormitul robul tău Tore de păcatul sufletesc și trupesc!
Imediat câțiva credincioși se repeziră să dezlege panglica cu care erau legate picioarele mortului.
– Variațiuni pe o labă dată, mormăi Vardistul.
De unde să–și creadă ochilor? Oarecine îi fila sora… era scris să–l căsăpească pe frate–su mâine zi.
A doua rugăciune:
– Și–i iartă lui toate câte a păcătuit cu cuvântul, cu lucrul sau cu gândul, dezlegându–l și de legătura pusă în orice chip asupra lui, cu care el însuși din mânie sau din altă pricină s–a legat pe sine!
Cum era de așteptat, pomenile au fost copioase; nu mai puțin de patruzeci de iakuți au mâncat limbă de ren; copiii guguroi; zvasturi la meclă s–au dăruit pretutindeni cu urarea:
– Nu curajul cât furajul!
Dincolo de gard, Trenul singuratic căuta companie și liniile rămâneau goale fără să se împreuneze.