poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2015-04-01 | |
Departe, într-un loc în care n-a călcat niciodată picior de om, se află ținutul iepurașilor. În căsuțele lor cu acoperișuri țuguiate și portocalii, semănând foarte mult cu morcovii, de dimineața până seara, iepurașii potrivesc culori pe care le folosesc pentru a vopsi ouă. Cei mai mari și mai puternici, se ocupă de transportul ouălor de la Trenulețul-Morcoviu, care oprește în Gara Morcovete în fiecare dimineață, fix la ora opt morcovi și jumătate. Găinile au grijă ca toate transporturile să fie făcute în coșulețe cu iarbă, ca nu cumva să se întâmple un accident nefericit și să se piardă din prețioasa încărcătură.
Imediat ce trenulețul este descărcat, ținutul iepurașilor prinde să fiarbă de atâta treabă. Iepurașii sunt împărțiți pe grupuri de culori și se întrec să descopere modele care mai de care mai încântătoare. Iepurașii care trag linii au pensulele mai lungi decât propriile urechi, în timp ce iepurașii care pictează picățele au pensulele mai subțiri decât mustăcioarele lor. Iepurașii care trasează onduleuri se învârt în jurul ouălor ca într-un dans numai de ei știut, iar cei care pictează floricele, și-au instalat atelierul direct în grădina de flori, pentru inspirație. Departe de toată forfota, la marginea pădurii, un iepuraș alb cu pete cafenii, privește trist agitația. El nu este primit în nici unul dintre grupuri. A încercat să potrivească vopsele, dar culorile obținute de el erau atât de murdare și de urâte, încât a fost nevoit să le arunce pe toate. A încercat să tragă linii, dar semnele făcute de el, erau atât de tremurate că nu puteau împodobi nici un ou de jucărie. Despre puncte, flori sau figuri geometrice, ce să mai spună? Modelele lui stârneau râsul oricărui iepuraș, chiar și a celor mai mici, care încă învățau tehnica încondeierii. Cel mai bine pentru el era să stea deoparte, să nu încurce și să facă ceea ce știa el mai bine, adică să caute urme în iarbă cu lupa primită în dar de la mămica lui. În timp ce ouăle vopsite frumos în zeci de culori, sute de nuanțe și mii de modele erau clădite frumos în coșurile înșirate de la trenuleț să până în grădină, Relu-Iepurelu cercetează urmele lăsate de animalele pădurii, de insecte sau de păsări pe teritoriul iepurașilor. Cum nu făcea altceva toată ziua, a devenit foarte iscusit în descoperirea urmelor și obiectelor pierdute. Dar iepurașii erau foarte ordonați și nu pierdeau prea des lucrușoare, așa că Relu-Iepurelu nu era privit tocmai ca un iepuraș de soi. De aceea își strângea urechiușele de fiecare dată când auzea cântecelul iepurașilor: Orice iepuraș de soi, Este-așa cum suntem noi: Toată ziua colorează, Noaptea, modele visează. Întorcea codița și își vedea de treaba lui, întristat că nu avea nici un prieten. Pentru el, zilele nu treceau atât de ușor și de frumos ca și pentru ceilalți iepurași, dar asta nu schimba cu nimic faptul că nu putea picta. Într-una din zilele în care se adâncise în cercetările lui din pădure, se trezi cu Mica-Iepurica alergând după el și strigând cât o țineau puterile: - Relu! Ajutoooor! Iepurașul lăsă lupa și o privi nedumerit. - Ce s-a întâmplat? - Trebuie să te întorci cu mine! Trebuie! Îi povesti pe nerăsuflate cum, de dimineață, au descoperit cu toții că ouăle încondeiate dispăruseră cu coșuri cu tot. Ba chiar și Trenulețul-Morcoviu dispăruse din Gara Morcovete. - Vopsele au dispărut? Întrebarea pusă de iepurașul detectiv sună atât de profesionist încât Mica-Iepurica încercă să își aducă aminte toate amănuntele dispariției, care i-ar fi putut fi de folos lui Relu în investigația lui. Înțelegând că era un furt cumplit, petrecut chiar sub boticul iepurașilor, detectivul se lăsă dus la locul faptei. Erau strânși acolo toți iepurașii. Cei mari, speriați, își duseseră lăbuțele la boticuri, iar cei mici, lăcrimau în mustăcioare. Cu toții îl priviră cu speranță pe unicul detectiv iepuraș, Relu-Iepurelu. - Dragi iepurași, își începu Relu discursul, sunteți martorii unui mare furt, unic în istoria iepurașilor. Vă rog să nu ieșiți din căsuțele voastre și să nu vă plimbați pe la locul faptei, așa încât să pot culege probe și să descopăr urme. Voi porni o anchetă, așa că, aceia dintre voi care au informații, îi rog să treacă pe la mine să dea declarații. Văzându-l atât de implicat și de sigur pe el, iepurașii se liniștiră și se retraseră în căsuțele lor. Mica-Iepurica se oferi să-i fie asistentă, să adune declarațiile în dosare și să-i facă piure de morcovi pentru a-l menține în formă de-a lungul anchetei. Câțiva iepurași fură de părere că numai ursul putea să aibă o asemenea putere încât să care mormanele de ouă și trenulețul. - Nu există nimic care să-l lege pe Domnul Urs de hoție, îi contrazise Relu! Urmele din jurul locului faptei sunt mai mărunte și aparțin mai multor indivizi. Apoi, Domnul Urs este o persoană respectabilă care ține regim de mai bine de un an, având în acest sens un contract pentru miere încheiat cu Doamna Albină. De ce ar avea nevoie de ouă vopsite? Alți iepurași dădură vina pe Cumătrul Lup, care se ținea numai de farse și care, era bine știut, ar fi fost în stare să înghită ouă cu tot cu coajă dacă ar fi avut ocazia. Și pentru ei Relu avu contraargumente: Cumătrul Lup a devenit vegetarian de când i-a fost tăiată burta de către Doamna Capră-cu-trei-iezi. Mai mult, are nevoie de un regim de alimentație atent monitorizat, de care se ocupă chiar iedul cel mic al Doamnei Capră-cu-trei-iezi și nu se poate deplasa pe distanțe mari fără să aibă dureri de burtă. Nu ar fi putut traversa ținutul iepurașilor cu coșurile de ouă în spate și cu trenulețul după el. - Atunci cine poate să fie, îl întrebă Mica-Iepurica însoțindu-l în căsuța lui, după ce reușiseră să culeagă toate declarațiile? Relu-Iepurelu se scărpină cu lupa între urechi, mișcându-și mustăcioarele. - Am o bănuială! Trenulețul nu poate merge decât pe șine, nu-i așa? Coșurile de ouă sunt atât de multe încât nimeni nu le-ar fi putut transporta decât cu trenul, nu-i așa? După urmele din iarbă și după câte coșuri erau, aș zice că avem chiar un grup de hoți, nu numai un hoț! Mica își duse înspăimântată lăbuțele la botic. De ce să dorească cineva să fure toate ouăle? Îl urmări cu ochișorii mari pe iepurașul detectiv care scoase din dulap o lanternă și un rucsac plin cu tot felul de unelte necunoscute pentru ea. - Relu?! - Ar fi bine să rămâi cu ceilalți iepurași, ancheta poate deveni periculoasă! Mica-Iepurica îl asigură că este foarte curajoasă și că îi poate fi de folos de-a lungul cercetărilor. Se ținu după el de-a lungul șinelor, până ce ajunseră în apropierea tunelului care făcea legătura dintre ținutul iepurașilor și ținutul oamenilor. Relu aprinse lanterna și pătrunse în întuneric, cercetând urmele de vopsea care se vedeau din loc în loc. - Unele dintre ouă nu au fost suficient de uscate, iar hoții au fost foarte grăbiți. Iată, zise aplecând conul de lumină pe una dintre șine, aici e chiar o urmă de… iepure. - Vaaaiii, țipă Mica-Iepurica, este ceata lui Hoț-Morcov-Cronț! - Șșștt! Se vede și trenulețul. Este oprit, așa că, mai mult ca sigur, hoții s-au pus pe numărat ouăle. Te rog să nu mai scoți nici un sunet! Nu trebuie să ne simtă nimeni! Erau cu toții o duzină de iepuri de câmp, cenușii și înspăimântători, purtând eșarfe negre la baza urechilor. Cântau veseli în timp ce numărau coșurile: Orice iepuraș de soi, Este-așa cum suntem noi: Toată ziua se distrează, Iar noaptea, furând, lucrează!. Relu-Iepurelu știa ce are de făcut. Așteptă în liniște, lipit de ultimul vagon ca numărătoarea să se încheie și iepurii din ceata lui Hoț-Morcov-Cronț să obosească. De îndată ce sforăiturile lor răsunară în tunel, detectivul se strecură în locomotiva trenulețului și schimbă maneta de direcție. Sub conducerea lui, Trenulețul-Morcoviu prinse a aluneca înapoi, spre Gara Morcovete. Nu mică le fu mirarea iepurașilor de casă când se treziră cu încărcătura de coșuri cu ouă și iepuri de câmp, direct sub boticul lor. Dar mai mare fu mirarea lui Hoț-Morcov-Cronț, care se trezi legat de tovarășii săi, în mijlocul celor de la care se încumetaseră să fure. Relu-Iepurelu zâmbea, cocoțat pe unul dintre vagoanele trenulețului, bucuros că ouăle frumos vopsite fuseseră salvate datorită lui și că Mica-Iepurica devenise prietena lui. - Acum că enigma a fost elucidată, zise el, să-i pedepsim pe hoți așa cum merită.! La semnalul său, iepurașii prinseră să arunce cu ouă stricate în ceata lui Hoț-Morcov-Cronț. Abia când, mirosind cumplit și nemaiputând să respire, iepurii hoți cerură îndurare, fură eliberați și alungați pentru totdeauna din ținutul iepurașilor. Din ziua aceea, nimeni nu se mai încumetă să fure ouăle atât de frumos colorate de iepurași, știind că asupra lor veghea cel mai strașnic iepuraș detectiv. Iepurașii, în semn de cinstire pentru Relu-Iepurelu, își schimbară cântecelul. Acum, în ținutul iepurașilor se cânta așa: Orice iepuraș de soi, Este-așa cum suntem noi: Toată ziua colorează, Noaptea, modele visează, Pentru ouă minunate Care nu pot fi furate Căci le prinde urma Relu, Detectivul Iepurelu. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate