poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-11-25 | |
I-a părut rău, după un timp, că nu și-a luat dosarul. Câte nu se pot întâmpla? Dacă i se va face pierdut ? N-are nici o dovadă că nu l-a ridicat de la secretariat. Cum i s-a făcut o nedreptate, nu i se va mai putea face una? Sigur că da! Dar să nu se gândească numai la ce rele i se mai pot întâmpla. Să se gândească mai bine la ce va urma. Sigur că s-au terminat repartizările în producție ale colegilor. Cine știe pe la ce S.M.T-uri și I.A.S.-uri or fi ajuns. Da, dar ei vor lua în curând prima leafă. Iar el va sta tot pe banii mamei? Tot ei va trebui să-i ceară pentru a vedea un film sau pentru a cumpăra un bilet la teatru? Și apoi lodenul, pe care l-a purtat doi ani la rând, a început a se rarefia pe la mâneci și în apropierea buzunarelor. A fost înainte de a pleca la București la domnul Ilie, croitorul, cu mantaua militară a tatălui care se afla, alături de alte lucruri care i-au aparținut, în lada de campanie. Acesta a zis că o va putea descoase și, din stofa întoarsă, să-i croiască un palton pe măsură. Dar este mult de lucru și va costa în jur de o sută de lei. Dar merită. Numai stofa luată direct de la Libertatea, și nu din cea mai bună, costă ceva mai mult. Și la asta mai trebuia adăugate furniturile, ața, nasturii și munca. Acum, chiar dacă nu va fi la iarnă în București, tot are nevoie de un palton. De lodene s-a săturat.
Acasă, mama nu s-a arătat prea surprinsă de rezultatul de la examene. Știa deja de la colega sa, doamna Poplăcenel, a cărei fiică zicea că a știut bine la examenul de admitere la facultatea de drept de la Cluj dar că n-a intrat, zicea ea, din cauza stării sociale, fiind asimilată micii burghezii. - Nu-i nimic, dragul mamei, o să stai un an acasă și o să te pregătești în așa fel încât o să iei la toate materiile nota maximă și atunci n-or mai avea ce să zică și sigur te vor primi. N-a mai zis nimic Nuțu pentru a n-o supăra mai tare. Dar gândul lui era altul. O să meargă la Mitică, fostul lui diriginte, și va putea ști dacă mai este pe undeva un loc liber. Și doar ar trebui să fie și numai pentru faptul că el a lipsit de la repartizare. S-a dus, și imediat Mitică s-a uitat prin hârtiile sale. Da, mai era un loc la Baza de aprovizionare tehnico- materială pentru agricultură. - Știi unde-i ? -Da, undeva pe lângă Pădurea Dumbrava. - Exact. Ia hârtia aceasta și te prezinți acolo mâine dimineață la ora opt. Este datată cu 1 septembrie și acum îi în 25. Poate ai noroc să nu se fi ocupat postul. Dacă nu te primesc, treci imediat pe la mine și o rezolvăm noi cumva. Și au rezolvat-o, dar nu la Baza de aprovizionare, unde locul se ocupase dar nu de către un proaspăt absolvent, ci undeva mult mai departe la SMT-ul de la Proștea Mare, dincolo de Copșa, în apropierea Mediașului. După ce s-a dat jos din tren, s-a luat, cu valiza în mână, după câțiva tineri îmbrăcați în salopete albastre noi. A trecut, la o oarecare distanță de ei, podul de peste Târnava Mică, apoi a intrat într-o curte în care prin noroaie desfundate se aflau tractoare cu șenile dar și altele cu roți mari de metal prevăzute cu pinteni ca niște colți de uriaș. A bătut apoi cu hotărâre la ușa pe care scria Director. _- Tu nu știi să citești ce scrie pe uși? Trebuia să intri pe cea care scrie Personal. Bănuiesc că vii de la vreo școală profesională. Te-au calificat acolo ca tractorist ori ca mecanic? Noi de mecanici ducem lipsă. - Eu vin de la Școala Medie Tehnică de Comerț de la Sibiu. Sunt tehnician contabil. - Aha, conțopiști avem destui, dar cred că mai sunt două posturi de pontatori alimentatori. Ieși tu pe coridor și intră apoi pe ușa pe care scrie Personal – Cadre. Dacă nu s-au ocupat, poate te lipești pe aici și n-o să-ți fie rău. A ieșit ca să intre pe ușa ce i s-a indicat. Într-adevăr, mai aveau un post de pontator alimentator. I s-a pus în vedere că în agricultură se lucrează zi-lumină, că va trebui să fie prezent dis- de- dimineață, de când primul tractorist se prezintă la lucru și până noaptea când ultimul se va întoarce de pe câmp. Ba, chiar și noaptea va trebui să fie găsit de cei ce vor să are la luminile farurilor de tractor. Fie ce-o fi, s-a gândit Nuțu, numai să fiu bine plătit. Oare ce salariu au acești pontatori alimentatori? Trebuie că destul de mult, după câte li se cere. Dar nu îndrăzni să întrebe. A trecut apoi pe la celălalt birou unde a trebuit să completeze o Fișă personală. Cu această ocazie a trebuit să-și amintească și de bunicii de la Olănești despre care a scris că erau țărani mijlocași, dar și despre cei de la Ruși care și ei erau la fel. N-au putut fi uitați nici unchii și mătușile dinspre tata și dinspre mama. Și verii dinspre ambii părinți își aveau rubricile lor pe care a trebuit să le completeze. Cu aceeași strângere de inimă, ca și la prima Fișă personală, a scris și despre rudele de la Craiova despre care zicea, ca și atunci, că n-au avere și că n-au făcut niciun fel de politică nici înainte de 23 august 1944 și nici după acea dată. De-abia spre seară a putut să-și ducă valiza sub un pat din „Dormitorul tractoriștilor, mecanicilor și personalului auxiliar”, așa cum scria pe ușă. A numărat dintr-o privire paturile, șase rânduri fiecare rând având câte patru, deci douăzeci și patru. Deocamdată doar unul singur era ocupat. Un tânăr, să fi fost de vârsta lui, ședea pe marginea unuia. S-a dus direct spre el. - E liber patul ăsta de lângă al dumitale? - Da. În curând și-a dat seama, din spusele lui, că era absolvent al Facultății de Mecanizarea Agriculturii de la București, dar și că era „aerian” în ceea ce privește realitatea în care se afla. A început în curând să se plângă că tractoriștii și mecanicii n-au niciun respect, că râd de el și că în aceste condiții n-o să-și poată exercita atribuțiile ce-i revin ca șef al Brigăzii a doua de tractoare, în care a fost numit. Nici în prima noapte, și nici în cea următoare, adică cea trecută, n-a putut să se odihnească. Colegii lui de cameră vorbesc tare până târziu, beau, unii bere, alții o băutură pe care o numesc monopol, apoi după ce toți adorm încep să sforăie fiecare tot mai tare de parcă s-ar lua la întrecere. N-a mai zis nimic Nuțu, a început să citească cu atenție, stând pe spate, atribuțiile de serviciu ale alimentatorului pontator. A aflat acolo despre consumul unui tractor IAR pe drum drept, pe drum cu o pantă până la 25 de grade și mai mult, despre transformarea arăturii și a drumului spre tarlale în hantri, despre transformarea hantrilor în norme de lucru și despre valoarea unei norme ținând cont de condițiile meteo ori de starea de umiditate a solului. Toate acestea i se păreau foarte logice și, deci, ușor de ținut minte. Și-a mai notat câte ceva și în caietul de practică pe care și-l luase cu el. Spre seară, unul câte unul, au început să sosească și ceilalți locatari ai dormitorului. Aproape toți și-au aprins câte o țigară Mărășești, unii au scos și câte o sticlă în care se afla câte un lichid colorat sau câte una cu lichidul incolor. Fum, de să-l tai cu cuțitul, strigăte de împotrivire sau de acceptare se întretăiau. La un moment dat, unul zise: - Parcă mai este unul nou printre noi. Uite-l acolo, lângă injinerul! De-al cui ești, bă, și ce hram porți? Nuțu nu-i răspunse imediat. Tăcu un timp. Apoi : - Cu mine vorbești? - Da, cu tine! Se făcu dintr-odată liniște. Profită de interesul ce păreau a i-l purtau și mai tăcu câteva clipe. - Sunt noul vostru alimentator pontator. De mine depind normele după care veți fi plătiți. - Ia, auzi, de el depinde! Află, mă, că au mai trecut mulți ca tine pe aici. - Or fi trecut, dar poate nu-și cunoșteau atribuțiile ori, poate, nu vroiau să și le cunoască. Să știți că eu nu voi da nici o jumătate de sfert dintr-o normă unuia care nu și-a făcut-o. Știu să le calculez ținând seama de orice condiții. Vă mai spun ceva, ca să nu ziceți apoi că nu știți, tovarășul inginer este cel care va contra-semna normele ce eu scriu că le-ați făcut. Și consumul de carburanți va fi calculat tot de noi, până la ultima picătură. Încet – încet unul câte unul, tractoriștii au adormit. El n-a putut. Un cor de sforăituri, fluierături și oftaturi și chiar gemete umplură camera. S-a ridicat, ușurel, din pat și-a luat haina din cuier pe pipăite și a ieșit în curte. Era bine acolo, nu se mai auzea vacarmul dinăuntru. Se așeză pe o treaptă și închise ochii. Era cât pe aci să adoarmă în această poziție incomodă când un vânticel, ivit ca din senin, începu să bată pătrunzându-l prin haină și pijama. Răbdă un timp apoi trebui să reintre în dormitor. De data aceasta, aproape că nu mai auzi sforăiturile dar, în schimb, o duhoare aproape de nesuportat l-a lovit din toate părțile. După câteva secunde și-a dat seama că era un miros de picioare nespălate amestecat cu cel al băuturilor. Aproape amețit a deschis larg ușa, apoi s-a urcat din nou în pat acoperindu-se până deasupra bărbiei. Într-un târziu auzi ca prin vis: Cine mama dracului a lăsat ușa deschisă, o să înghețăm cu toții! 41 |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate