poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1098 .



Oglinzi
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [MyMosys ]

2014-10-26  |     | 



Îi plăcea teribil de mult sala aceea. „Sala oglinzilor” era o denumire nu tocmai potrivită dacă era să iei în considerare vitraliile vechi care acopereau peretele cu expoziție nordică, dar și fiecare nișă deschisă între oglinzile care o fascinau pe ea. Venea cu drag acolo de câte ori avea ocazia, dar numai și numai pentru oglinzi. Clădirea care adăpostea „Sala oglinzilor” era destul de ciudată și nici măcar nu se încadra în arhitectura modernă a clădirilor din jur. Cu toate acestea, ignora faptul că părea deplasat ca o domnișoară atât de aranjată ca ea să pătrundă în spațiul prăfuit, pentru că emoțiile care o asaltau în acea sală erau unice și desăvârșite.

De fiecare dată, singura care era dispusă să o însoțească era Ema, colega ei de birou, masivă, incoloră și insipidă. Bunele ei prietene, silfide și elegante strâmbau din nas la invitația ei, de fiecare dată, chiar dacă încerca să le explice cât mai bine magia oglinzilor din sala aceea pierdută între vitralii. Oricum, până la urmă, contrastul dintre ea și Ema făcea ca totul să fie și mai fabulos și să îi sporească încrederea în propria persoană la niște cote amețitoare. Pe de altă parte, tăcuta ei colegă părea pasionată de vitralii. În timp ce ea își admira trupul perfect din diverse unghiuri, Ema putea să se zgâiască cât dorea la scenele intens colorate. Odată le aruncase și ea o privire. Erau niște aiureli. Florile exagerate care înghițeau trupuri, chipurile cărora le ieșeau flăcări pe gură și mâinile care vânau niște păsări nu erau pe gustul ei. Dacă nu ar fi fost oglinzile s-ar fi simțit îngrozită să intre în sala aceea.

Cu oglinzile era altceva! Da, cât de frumos îi sublinia curbele perfecte oglinda mare, ovală, în fața căreia se oprise acum. Făcu câțiva pași de dans, iar mișcările fluide o încântară peste măsură.
Sunt superbă. Vezi, Ema? Unele femei nici la optsprezece ani nu au o siluetă ca a mea!

Ema o privi scurt și se întoarse la vitraliul pe care tocmai îl studia, fără să-i răspundă.
Ce știi tu? Râsul ei superior răsună cristalin în „Sala oglinzilor”

Oglinda următoare îi aruncă înapoi zâmbetul regesc al buzelor pline, perfect conturate de tatuajul rubiniu, pentru care o invidiau jumătate din femeile din oraș.
O, da, sunt perfectă!

Alergă de o oglindă la alta, strigând de încântare și râzând. Nu-i păsa de ce-ar fi putut crede Ema despre ea, era una din acele zile în care se simțea perfect. Se privi de mai multe ori în fiecare oglindă, după care se opri la preferata ei. O capodoperă cu multe fațete, care reda în mod uimitor o imagina tridimensională superbă a propriei făpturi. Se mișcă în raza ei cu efervescență, își scutură părul pe spate și chicoti, fluturând din mâini:

- Sunt prea minunată ca să fiu o biată operatoare poștală. Pot găsi altceva care să îmi aducă o groază de bani. Pot să fiu chiar actriță. Ce zici, Ema?

Întoarse privirea spre colega ei care îngenunchease în fața unui vitraliu și părea că se roagă:

- Ei, haide, doar nu te închini la așa ceva! Deși, râse, decât să te privești pe tine în oglinzi, mai bine te rogi să nu te vadă prea multă lume.

Ema ridică capul. Ochii îi străluceau straniu, parcă înflăcărați de albastrul electrizant al vitraliului de pe care, niște aripi imense, argintii, păreau că tocmai își vor lua zborul.
Ai terminat? O întrebă sec, ridicându-și cu agilitate trupul ei disproporționat, uriaș.

Aceleași oglinzi, care cu câteva minute înainte îi reflectaseră cu atâta căldură trupul ei perfect, acum sufereau tortura masivă a trupului Emei. Făcu un semn suveran, care anunța că e gata de plecare. Cu toate acestea, se mai opri odată în fața oglinzii preferate și își adună cu o mână părul bogat, în creștet, admirându-se în noua poziție.

- Sunt minunată! Oglinzile mă adoră! Dacă aș putea, le-aș duce acasă pe toate cele de aici. Sunt unice! Îmi va fi dor de mine până la următoarea mea vizită în „Sala oglinzilor”. Mă refer, desigur, la modul în care mă văd în ele, înțelegi?

Ema dădu ușor din cap:

- Aici nu sunt toate oglinzile! Mai există o încăpere, la subsol, dar nu e deschisă pentru accesul publicului. Este atât de mică, că nu poate intra mai mult de un om în ea, dar toți pereții sunt acoperiți de oglinzi. Imaginea creată e ca un miraj…
Vreau să o văd!

- Așa cum ți-am zis, este o sală mică, închisă, la subsol…

- O vom deschide noi, cumva! Haide, Ema! Trebuie să o văd! Măcar pentru câteva minute!

Ema nu mai ripostă. O privi doar dintr-o parte cum tremura de nerăbdare și porni în fața ei pe scările înguste, care coborau abrupt de-a lungul peretelui ornat cu flori imense care înghițeau trupuri. Anticipația imaginii sale într-o sală plină de oglinzi noi și magice, o făceau să ignore coridorul din ce în ce mai îngust și ornamentele din ce în ce mai înfricoșătoare, care împânzeau pereții. Colega ei se opri în fața unei uși scunde, cu modele circulare gravate în lemnul înnegrit:

- Aici e!

Ar fi trebuit să o întrebe de unde știe de ușă sau dacă era sigură că în bezna aceea erau oglinzi, dar nu se mai deranjă. Încercă clanța curbată, diformă și prea masivă pentru mâna ei fină și elegantă, iar pentru că ușa nu se deschise, o lovi nerăbdătoare cu piciorul încălțat în pantoful lucios, nou, cu toc înalt. Ușa alunecă fără nici un zgomot la perete și ea se repezi în spațiul acoperit de lacurile scânteietoare a unor oglinzi minunate, fără a se sinchisi când camera se închise la loc.

Era cu adevărat magic! Ochii îi scânteiau precum stelele, iar din păr păreau să țâșnească raze care-i luminau întregul chip. Arăta ca o zână! Ea era aceasta! Unică, superbă, minunată și perfectă! Fascinată, făcu câteva piruete, împrăștiind în toată camera valuri din aura ireală care o învăluia. Cât de frumoasă era! Deși fusese mereu conștientă de farmecul ei, acum era ea însăși surprinsă de splendoarea de femeie care putea fi. Se iubea atât de mult! Ar fi putut trăi pentru tot restul vieții într-o cameră ca aceea, în care, din toate părțile era învăluită de minunăția trupului său.

Într-un târziu, își aminti că o lăsase pe Ema în fața ușii și că promisese să stea doar câteva minute. Nu că ar fi contat prea mult părerea colegei sale, dar, brusc, se simți grozav de obosită.

- Nu-i nimic, frumoaso, își zise, acum știi despre această cameră și poți veni oricând, chiar și singură, să stai cât vrei!

Se hotărî până la urmă să iasă. Abia reuși să deschidă ușa și să se strecoare afară pe coridor. Ema o privi fără expresie. Chiar nu-i păsa dacă o supărase sau dacă pierduse mai mult timp în camera aceea. Ceea ce trăise ea acolo, era unic și magic iar restul nu mai conta. Extrem de obosită, dar încântată și fericită până peste poate, începu să-și târșâie picioarele pe coridor. Se grăbi să o ajungă pe Ema, care era deja mult în fața ei și ajunsese în „Sala oglinzilor”. Se întinse să se sprijine de brațul colegei sale. Era atât de epuizată de toate acele emoții trăite în compania oglinzilor, că nici nu mai avu puterea să o întrebe cine era bătrâna aceea deformată pe care i-o zărise alături, privind trecător într-una din oglinzile ei preferate.



.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!