În acest moment am cunoscut-o pe Maria, o întâlnire virtuală, am cunoscut-o e un fel de a spune, un comentariu al meu a declanșat o reacție și apoi a început totul. Era un senzor cu o singură funcție, suferința. Textele ei mă răscoleau puternic, fiecare constituind o "creație" în sine, fiecare spunând o poveste, întotdeauna tristă, vocația suferinței, favorizată de un destin pe masură, explodând în fiecare cuvânt.
" Ce poți spune unei prietene foarte bune din copilărie, cu starea de sănătate foarte precară și căreia i-a murit soțul de cancer? Condoleanțe? Fii puternică? Încet, încet va trece? Doamne ce greu mi-a fost! N-am putut să spun nimic. Am luat-o în brațe și am plâns, am plâns mult amândouă. Îmi doream să-i pot lua din durerea sufletească, amândouă poate am fi dus-o mai ușor. Îmi doream să-i pot lua durerea, dar prietena mea îmi spune: -Te rog să ai grijă să nu-ți fie rău, știu că ești sensibilă și ție nu-ți fac bine astfel de lucruri. Doamne, sufletul ei e distrus, iar ea se gândește la mine să nu-mi fie rău. O familie frumoasă, care acum s-a distrus din cauza nenorocitei boli de cancer. Cum pot să-mi ajut prietena? E așa de bolnavă că nu reușește să-și facă singură un ceai. Scleroză în plăci de la 23 de ani. El mereu a înțeles-o și a ocrotit-o cum a putut mai bine, însă în urmă cu un an s-a îmbolnăvit brusc și s-a dus. Prea mult cancer. Cinci vecini au murit de cancer, iar în dimineața asta o femeie de 50 de ani s-a prăpădit și ea din cauza cancerului. Bunica mea se pare că tot un nenorocit de cancer avea care nu o lăsa să moară linistită de bătrânețe. Suntem prima țară din Europa cu oameni care mor din cauza cancerului. Poluarea? este și în afara țării. Alimente pline de aditivi alimentari? înca mai avem alimente sănătoase. Stres? Suntem noi mai stresați ca alții? Sărăcie? Asta se poate. Dar cancerul nu cred că e o boală a sărăciei. Sistemul sanitar? Ar trebui obligatoriu făcute analize care să depisteze cancerul din timp? Afară a început să plouă. Era și cazul. Mă doare îngrozitor capul, o să încerc să dorm puțin iar ploaia să-mi vegheze somnul. Noapte bună și sănătate multă!... Bunica mea, Dumnezeu s-o odihnească, o bătrânică frumoasă, cu ochi calzi, cu o înțelepciune rară, mi-a spus într-o zi: "Ce repede a trecut viața". Avea mare dreptate, trece repede viața. Trebuie să ne bucurăm de ea și s-o trăim cum putem mai bine, că prea e scurtă. Cel mai greu e când vezi că parinții încep să îmbătrânească și te gândești la ce e mai rău. Bine spunea Adrian Păunescu "cât mai suntem cât mai sunt, mângâiați-i pe părinti". De ceva vreme, de când două ființe dragi mie, au plecat de lângă mine, a început să-mi fie frică de moarte. Nu pentru mine, mi-e frică pentru mama mea. Atât am pe lumea asta, doar pe ea. A murit bunica, apoi la o lună tatăl meu, acum mi-a mai rămas doar mama. Ce mă înspăimântă cel mai tare e că are o tumoare la rinichi. Eu abia acum realizez ce important e să ai o familie și să te desprinzi de părinți, într-un fel. Atunci când ei se duc, trebuie să mergi mai departe. Când ești singur, te trezești între patru pereți fără niciun rost. Dar ce putem face, nu toți reușim să ne întemeiem o familie. Eu nu am reușit. De multe ori plâng, mi-e frică de singurătate. Am prieteni, dar în ultimul timp am realizat că nu mai există acea prietenie sinceră și necondiționată. Spui cuiva ceva ce ai pe suflet și nici nu te întorci bine cu spatele că ești bârfit. Doar familia ta te înțelege și nu te trădează
eu mereu am avut probleme de sănătate
cam de la 23 de ani
atunci m-am speriat foarte rău de o țigancă ce a intrat pe furiș în casă, făceam tahicardii într-una
de două ori pe săptămână, cel puțin, mă ducea salvarea la spital
mi-am revenit pe la 28 de ani
atunci mă simțeam foarte bine
dar n-a durat mult că mi-a dat doctorița de familie acel tratament greșit și apoi ani de zile am tras iar
știa că eu am probleme și sunt sensibilă, dar totuși a greșit
și-a cerut ulterior scuze, dar mie nu mi-au folosit la nimic
de atunci am o alergie medicamentoasă
așa se spune
trebuie să testez orice medicament
din cauza asta am și starea asta mai... supărată
pentru că nu prea pot să iau medicamente
știu că sunt greu de înțeles
dar așa mi se întâmplă
mi-a dat un tratament greșit, atunci când făceam tahicardii
un medicament care se cheamă carbinazol și care nu e voie să se dea decât pe bază de analize complexe, gen iodacaptare și scintigramă, de către medicul endocrinolog
spunea că sunt prea slabă și făcând și acele tahicardii a spus că am cu glanda și încercăm carbinazol
nouă luni mi l-a dat
apoi mi s-a reactivat o formă gravă a colitei pe care eu o am de mică
brusc simt dureri foarte puternice de burtă
și am ajuns la infecțioase, doctorița mi-a oprit orice tratament
carbinazolul trebuia oprit treptat
și mi-a făcut foarte rău
acea colită o făceam de mică deoarece o soră de-a lui tata, la care au stat mama și tata o vreme, îmi dădea niște medicamente pe ascuns ca să mor, voia ca fratele ei să scape de pensie alimentară
tata știa de treaba asta
când a murit sora lui mi-a spus că știe că mie mi-a făcut rău dar e sora lui și suferă pentru ea
dar eu nu sunt supărată
nici nu am urât vreodată
când am fost la tatăl meu, la noua lui familie, a venit după mine și m-a dus la ea
tata a venit de la servici și speriat a fugit la soră-sa
cred că s-a gândit că poate îmi face iar rău
ea m-a pus să mă ascund și i-a spus lui tata că nu sunt acolo
am auzit doar atât
doamne viorica ce-ai făcut cu fata

Într-o vreme am îndrăznit să intru și eu în conversație, online, chiar dacă intensitatea mărturisirilor ei era la fel de puternică.
- Pe mama au traumatizat-o foarte rău toate astea cred, că nu s-a mai căsătorit
a rămas așa
și din cauza asta o prețuiesc mult și mi-e dragă
dar de multe ori îmi spune că i-am distrus viața
că dacă nu eram eu, ea putea avea o altă soartă
- A ieșit soarele...
-Singurul om care m-a iubit necondiționat a fost fratele mamei care e în America
și care din păcate a plecat când aveam 18 ani
atunci am crezut că mor
din cauza asta ți-am spus că viața mea a fost doar zbucium
- Ești de o fragilitate emoțională ieșită din comun.
- Mi-am dorit să le arat tuturor că sunt un om la fel ca ei și că pot să ajung un pic mai sus ca ei
dar nu prea mi-a mers
după ce m-am căsătorit fostul soț mă înjosea
nu dădea doi bani pe mine
mama la fel
nu e vorba de fragilitate
- Mă dor și mă revoltă suferințele tale vechi
- E realitatea mea
crezi că diabetul a venit doar așa?
a venit pentru că ceva trebuia să vină
dacă mama moare înaintea mea eu rămân singură și nu mă descurc deloc
eu nu sunt un om puternic
cred că sunt cam hadicapată
nici bunica nu m-a iubit, dar după ce a venit la noi am încercat să mi-o apropii
poate am mai greșit fața de ea, nu știu
e altfel când ești înconjurat de iubire
când cineva îți dăruiește afecțiune
și acum obișnuiesc când trec pe lângă case frumoase, aranjate, nu neapărat mari, să-mi spun "cred că ce liniște e în casa asta"
supărarea mea e că nu am un copil
dar ce copil să faci cu un organism ca al meu
am crezut că nepoata e copilul meu dar nu e deloc
- Am amuțit, știam în bună parte povestea ta, dar...uluitor!
- Tata a avut multe regrete și mustrări de conștiință în ultimii ani ai vieții lui, îmi era greu să pronunț tată pentru că nu eram obișnuită
- Fetele sunt mai greu de urnit.
- Dar știi cum e, timpul nu-l poți da înapoi, uneori regretele sunt prea târzii.
- Știu, din păcate, simt și eu
- Mă durea durerea lui și mereu încercam să-l conving că mie mi-a fost bine și nu are niciun rost să regrete
- Asta se cheamă noblețe sufletească, oare?
- Dar eu când îi spuneam aceste lucruri plângeam
îmi curgeau lacrimile
dar nu voiam să aibă atâtea regrete
voiam să fie împăcat cu el însuși
mă duc să mănânc ceva, să mă îmbrac și să mă spăl pe față să nu mă vadă mama plânsă
un lucru să știi, eu nu fac pe victima
știi unde e greșeala parinților?
le oferă copiilor totul pe tavă
asta nu e bine
și atunci nu mai știu să prețuiască nimic
eu știu ce spun
eu mă bucuram și de un pic de căldură când eram copil
dacă îmi cumpăra mama ceva , doamne ce fericită eram
îmi doream mult bicicletă pegas și mama nu putea să-mi ia
toate prietenele mele aveau
nici nu se găseau
costau 1370 de lei
nu le uit niciodată
am văzut la moto velo
am mers la tanti sabina și i-a dat mamei acei bani și i-a spus că îi va da pe rând înapoi
am mers după bicicletă
nici nu pot să-ți explic bucuria mea
am văzut bicicleta
m-am uitat la ea
credeam ca va fi a mea
mă gândeam cum mă voi plimba cu prietenele mele cu bicicleta
toate se plimbau și eu rămâneam acasă
dar mama s-a răzgândit
știa că nu va putea să dea acei bani înapoi
am venit acasă plângând, dar mă ascundeam să nu-mi vadă nimeni lacrimile
mama i-a dat banii înapoi la tanti sabina, usurată
eu am rămas cu bucuria pe care am avut-o când credeam că voi avea bicicletă