- Nimeni, dar nimeni nu s-a plâns până acum că s-ar plictisi cu mine, mi-ai zis cu o încredere de sine exasperant de sexy. Și masculină. Exasperant de masculină.

Câteva vorbe, dar ce bine completează portretul tău. De fapt nu vorbele o fac, ci atitudinea. Aceeași atitudine, aceeași siguranță de sine, același fel de a privi prin ochi drept în gândurile mele. Aceleași lucruri ca de fiecare dată când ne vedem, m-au adus din nou la punctul de pornire de acum o viață sau mai multe, când te-am văzut prima oară.

Să fii tu magnetul meu pereche? Să fiu eu șoricelul care alearga la nesfârșit in carusel? Mă tragi tu înapoi sau te întâlnesc eu mereu în viitorul meu?

Încerc să te depășesc in fugă, să te las în urmă așa cum las in urmă copacii când alerg prin parc. Știu că îi voi revedea la urmatorul tur, dar îmi sunt doar niște cunoștințe dragi pe care le salut cu un zâmbet și trec mai departe. Acum însă picioarele nu mă mai ascultă. Nici mâinile nu mă mai ascultă și tânjesc să îți atingă părul des și barba tăiată scurt, să îți deseneze buzele cu atingeri moi de amprentă.

Ca un pictor care aruncă frenetic pensulele și își înmoaie adânc degetele în vopseluri și uleiuri doar ca să își atinga tandru pânza, să îi ofere căldura, vibrația și tumultul lui, așa te vreau. Așa vreau să mă opresc din alergarea mea și să înviu sub degetele tale.

Dar și tu alergi. În alt cerc. În alte cercuri. Ciclic ne izbim unul de altul și ne privim buimaci in suflet. Viața mea în cerc mi-o confirmă din nou, ești sufletul pereche potrivit, la momentul nepotrivit. Din nou alergi însoțit. Pe chipul ei vad amprentele tale. Și totuși... ne izbim în alergare unul de altul de fiecare dată. -Te-am iubit, imi spui, și alergi mai departe. Te-am iubit așa cum nimeni altul nu te-a mai iubit, mai apuc să aud în urma ta.

Tu nu alergi niciodată singur. Eu rămân mereu buimacă.

Și acum?

Unii zic ca viața e ca un cerc.
Alții zic că e o junglă.

Știi tu....nimeni, dar nimeni nu s-a plâns până acum că s-ar plictisi cu tine. Așa mi-ai zis, exasperant de sexy și masculin. E adevărat, cred asta, prezența ta nu plictisește. Dar absența ta doare, ustură. Absența ta e o rană adâncă în care fiecare revedere arunca nonșalant un munte de sare.