Am putea, folosind uneltele imaginației, să retrăim alături de Vasile zilele și nopțile prizonieratului său. Să încercăm să ne îmbrăcăm cu aceeași haină a suferinței, ca și el. Să îndurăm foamea și frigul, alături de cârciumarul din Ogrea. Dar am ști noi ce a simțit cu adevărat atunci Vasile? Cum s-au împletit în sufletul lui amarul pâinii cea de toate zilele, harpagonica sete de pe buzele arse de vânt, deznădejdea, dorul de casă, speranța sfâșiată ca o pânză de păianjen odată cu venirea zorilor și întoarcerea în batalionul de muncă? Dacă am recurge la ficțiune, am destrăma toată autentica realitate sub care și-a trăit clipă de clipă Vasile sisificul prizonierat. De aceea, vom reveni la stilul epistolar, lapidar, dar crud de real, al însemnărilor sale.

5 aprilie 1917
Cu începere de astăzi sa redus porția de mâncare pentru prizonieri: 7 oameni pe o pâine, militarii nemți 5 pe pâine iar populația civilă 200 grame de pâine pe zi de cap de om. Supa se pare că sa mai îmbunătățit puțin.


6 aprilie 1917

Ni sa dat voe a scrie în Moldova și Dobrogea unde am avea cunoștințe. Eu am scris Casei Centrale a Bancilor Populare din România și la Crucea Roșie din Berna. Nu mam plâns de nimic că mia fost frică să nu citească comandanții scrisorilii și să dau de năcaz.

7 aprilie 1917
La ora 5 și un sfert după amiaza am plecat din Kerschi spre Bavaria. Am trecut prin diferite stațiuni. Leam buchisit cum am știut eu numele și leam notat. Pentru aducere aminte. Konetz Kreutz Landsberg. Acu nu am mai fost înghesuiți ca vitilii am stat omenește. Pe 8 aprilie am ajuns la Berlin. La ora 5 jumătate după masa. Am luat masa la Berlin: varză cu cartofi fierți. Am mulțumit Bunului Dumnezeu că viața mea sa mai ușurat.
De aici am luat direcția spre Wintemberg unde am ajuns pe 9 aprilie ora 4 după masa. Am continuat drumul spre Ausgang și pe 10 aprilie am ajuns în lagărul de la Bayreuth.
Condițiile din lagărul de la Bayreuth nu se deosebesc prea mult de cele de la Kerschi.

16 aprilie 1917 Bayreuth
Astă Dumincă mă gândesc cum aș putea scăpa mai repede de aici. Mai repede aș merge la lucru căci in lagăr e miserie.
Visez aproape în fiecare noapte țara și familia. De câteva nopți visez mereu pe preotu Cernea. Poate e un semn că trebuie săi scriu.

21 aprilie 1917 Bayreuth

Astăzi am primit de la un Francez cadou un castron cu mâncare grasă ( terci de porumb uns cu untură) Am mâncat cu mare poftă de mam vazut sătul după atâta vreme.

Pe data de 30 aprilie, Vasile este mutat ca muncitor la un țăran german. Dacă în lagăr mai exista posibilitatea comunicării cu ceilalți prizonieri români, la neamț acasă Vasile a realizat pentru prima dată cât de greu este să nu te înțelegi cu un semen al tău. Știa de la bătrânii lui parabola amestecării limbilor în turnul lui Babel, când omul fusese pedepsit pentru trufia de a se crede un demiurg, încercând să înalțe până la cerurile sfinte, lângă tronul lui Dumnezeu acel turn de piatră. Și s-a gândit cu groază că va trebui să utilizeze limbajul semnelor pentru a înțelege ce are de făcut în bătătura neamțului. Atunci a realizat pentru prima oară semnificația vorbei din bătrâni că un gest valorează cât o mie de cuvinte! Deci, chiar dacă am vrea să fabulăm, nu am putea ști cum s-a purtat dialogul mut între el și neamț. Știm din însemnările sale că a rămas impresionat în fața ordinii desăvârșite a interiorului domestic al casei neamțului. Cum, de altfel, a privit cu uimire și respect modul, propriu rasei germane, de a organiza și conduce mica fermă. Cât despre instalația de făcut bere, toată din oțel inoxidabil, Vasile a rămas perplex, jurându-și în barbă că, odată ajuns acasă, își va croi și el una.

30 aprilie 1917
Azi Duminică am plecat ca muncitor din lagărul Bayreuth la țăranul Mihali Strofel din Hagendorf. Am ajuns la el seara și am mâncat bine și am băut 2 halbe cu bere. Muncesc la munca câmpului e cam greu pentru mine da în schimb e mâncarea foarte bună. La 7 dimineața supă de cartofi cu pâine, la ora 9 și jumătate cafea cu lapte și pâine, la ora 12 mâncare și cafea cu lapte și pâine, la ora 4, cafea cu lapte și pâine, la ora 8 seara lapte cu pâine sau mâncare scăzută. Am și 3 mărci pe săptămână. Soția lu’ Strofel, Maria are niște ochi așa blânzi când mă privește. Mă măsoară din cap pânâ în tălpi de zici că aș fi animal de povară. Să vadă des bun la muncile câmpului. Ori la altceva. Da’ mie numi stă capu’ la muieri. Mie dor de Veta mea și de fete. Neamțu’ are și o pruncă de trei ani. Ludwiga. Cred că o săi cioplesc o păpusică din lemn. Să mă apropii de ea sămi aducă aminte de fetițele mele. La Strofel trebuie să muncesc după program. Ca la patron. La plecarea din lagăr ni sa spus că prizonierii detașați pentru agricultură în special în timpul aratului și secerișului sunt obligați să lucreze tot atât de mult ca personalul patronului sau familia acestuia în cazul meu. Mai ales duminicile și în zilele de sărbătoare.
Trezirea se face dis de dimineață odată cu personalul sau familia patronului. Încetarea muncii se face la aceeași oră pentru toți. Avem interdicție să vizităm cârciume. Miar fi plăcut să văz cum arată una germană. Nici reprezentații publice ori iarmaroace nu putem vizita.
O condiție pe care neamțul pune mare bază e ca duminica, după isprăvirea muncii prizonierii să se îngrijească de igiena trupului lor precum și de buna stare a veșmintelor.