Încă nu se crăpase de ziuă, când câinii au început să se comporte ciudat. Bony, cea mai curajoasă cățea din lume, s-a culcușit sub măsuța de televizor și a început să scheaune cu coada între picioare. M-am gândit inițial că visase din nou că e câine lup și s-a bătut cu infractorii, dar mai apoi mi-am dat seama că și Biba procedase la fel. Deschisese dulapul cu lenjerie și își încropise acolo un fel de cazemată din cearceafuri și fețe de pernă. Nu scheuna ci avea mai degrabă un fel de mârâit asemănător cu sunetul foenului nostru când este supra încălzit.
Apoi am auzit un zgomot la ușă ca și cum cineva ori ceva se freca de tăblia de brad geluit.
Am luat din spatele sobei bâta de baseball, mi-am încălțat botoșeii de molton și brusc, am dat ușa de perete.
Și ce să vezi, lângă Fordul meu era parcată sania trasă de reni, iar Moș Crăciun stătea făcut covrig lângă ușă, chircit pe tepicul pe care doarme de obicei dulăul Ionică.
Am scăpat bâta de baseball și lemnul de esență tare l-a lovit pe Moș în creștet.
- Au, ce mama dra… doamne iartă-mă !
- Sory, sory, n-am vrut… e o… am… dar ce cauți aici?
- N-am vrut să te trezesc, e prea de dimineață, mă gândeam că poate mă primești la o cafea cu rom și la o gustare, sunt epuizat, pur și simplu, de trei zile sunt pe drumuri.
- Știu, știu, hai intră că se răcește casa. Rom nu am dar îți fierb o țuică cu piper. Ai legat renii ?
- Da, le-am dat să ronțăie și o traistă de covrigi uscați, și ei săracii sunt fără snagă. Trebuie să cumpăr ceva orz și ovăz după ce trec sărbătorile astea…
- Eu zic să te descalți, dacă murdărești covoarele, ne bate Nemțoaica pe amândoi și ne dă afară. Hai, ia loc în fotoliu și fă-te comod până îți pregătesc eu ceva.
Am pus să fiarbă o stacană de țuică îndulcită cu piper, cafea aveam gata făcut în filtru, am mai încropit câteva senvișuri cu friptură rece de curcan, un castronel cu varză acră și ce-am mai găsit pe platoul cu prăjitură, resturi de cornulețe cu gem sfărâmate, capete de șamrol și o savarină de pe care cineva linsese frișca.
Eram sigur că dacă bea toată țuica, Moșul n-o să mai observe acest amănunt.
Așa s-a și întâmplat, rachiul s-a dus de parcă n-ar fi fost, Moșul a înfulecat sandvișurile din zbor, a mâncat prăjiturile iar la sfârșit a cerut un piaptăn să își curețe barba plină de fărâmituri.
Când m-am întors de la baie, ce să vezi, cele două cățele ale mele erau cocoțate de genunchii moșului și îi lingeau resturile de friptură și frișca din barbă, iar moșul, roșu în obraji acum, le mângăia pe creștet, iar Bony și Biba dădeau din coadă de fericire.
-Câinii din toată lumea mă iubesc, a spus moșul, ia ascultă mai ai niște rachiu din ăla? Nu e musai să fie fiert, e bun și așa.
Am oftat, rachiul era în damigeană în pivniță, trebuia tras cu furtunul în carafă, muncă de ocnaș la prima oră a dimineții, dar ce să-i faci, nu îl poți refuza pe Moș Crăciun.
Când m-am întors cu carafa plină, ce să vezi, Moșul nu mai era. Doar cățelele mele, culcușite lângă sobă, fiecare cu un os uriaș de vită între lăbuțe, iar pe fotoliu sacul moșului, fleșcăit și subțire, ca o coajă din care ai scos banana. L-am desfăcut și în el, pe fund, era un DVD împodobit cu poza moșului (de când era el mai tânăr și în putere) cocoțat în sania trasă de reni, alături cu un sac roșu, uriaș.
Am fugit repede afară, dar nici urmă de Mos, nici urmă de sanie.
Doar o mulțime de grămăjoare mici de balegă de ren.