Tenny se întoarse brusc spre ea și săgetând-o cu o privire fixă, stranie, ca a unui leu, gata de atac, spuse ironic, aproape maimuțărindu-se:


„− Câtă generozitate de la o femeie ca tine, scumpa mea Margot, aproape că și lăcrimez de emoție, nici nu te mai recunosc! În zadar spui asta, eu nu te mai cred și am să mă răzbun!
− Tu să te răzbuni? De ce, tu!? Tu ai fost cel care a plecat, care a dispărut fără nicio explicație, nu eu, da? N-ai niciun drept să faci asta…
− Mă doare în partea posterioară, dacă am sau nu acest drept! Uite cine mă judecă pe mine!? Știi câte mii de dolari m-a costat aventura cu tine? Știi cât am cheltuit? Realizezi cât?
− Ești un mitocan dacă-mi reproșezi asta! Nu ești un bărbat integru. Un adevărat gentleman, n-ar face asta niciodată… apoi, eu chiar te-am iubit…
− Mai iubit pe dracu, ai iubit doar banii mei!
− Nu-i adevărat!
− Răzbunare: șantaj și sex… adică, iad și paradis! Sună frumos, nu? Romantic și excitant, nu?
− Impertinentule!
− Mai bine impertinent, decât prostit de două ori de aceeași femeie! Am să mă răzbun și te voi șantaja dacă te căsătorești cu tata! Gândește-te la asta, momentan n-am niciun plan, dar voi gândi eu unul! Cel puțin trebuie să mă mulțumești de două ori… adică, obligatoriu, ne vom mai iubi de două ori… odată vom face sex pentru mine și a doua oară, dragoste, pentru tine..
− Du-te la dracu’, mitocan prost ce ești, măgarule…
− Da, da, și de încă alte două ori, pentru alte variante: o dată că te-am pus la curent cu planul actualului tău iubit, recte tata și a doua oară, că te-am avertizat că te voi șantaja dacă faci acest pas…”


Îi întoarse spatele și plecă spre mare.


„− Impertinentule!” o auzi Fill pe Margaret că spune în urma lui.


Aici, imaginea începu să tremure, sonorul să scadă ca volum și la câteva secunde, se întunecă de tot și se făcu liniște. Margaret cu ajutorul telecomenzii puse draperiile în mișcare, acoperind locul unde fusese ecranul, semn că nu mai urma nimic.
− Sper că, zise ea sculându-se din fotoliu, filmulețele te-au ajutat, și, și… după care tăcu. Luă paharul, termină ce mai era în el apoi se îndreptă spre balcon, strecurându-se, ca și data trecută printre faldurile perdelei. Reveni imediat – schimbată puțin la față observă Fill – și puțin precipitată, spuse:
− Fill, vizita ta trebuie să se termine acum. Elvis și Marck au revenit! Mașinile lor sunt acum în parcare. Tăcu, se apropie așezându-și afectuos mâinile pe pieptul lui și privindu-l în ochi, reluă: Fill, te rog, crede-mă că până mai zilele trecute, n-am știut în totalitate de aceste filmări. Sunt sigură că este bine că le-ai văzut! Așa ți-ai format o părere, și despre mine, și despre el, de aceea am spus mai devreme: și, și. Acum pot să mai punctez că și despre situația în sine. Astfel, te-am ajutat sau mai bine spus, ne-am ajutat reciproc: scutindu-mă și scutindu-te de multe întrebări.
− Mai sunt și alte imprimări?
− Da! Mai sunt patru filmulețe la mine dar care nu sunt relevante. Însă, nu știu ce are el în arhiva personală. Acum trebuie să pleci din două motive: primul, el s-a întors și va asculta tot ce vorbim noi. Al doilea... se opri, ridicându-și mâna și uitându-se la ceas, continuă: Momentan nu au pus în funcțiune aparatura, cred că nu au remediat defecțiunea, atunci când o vor repara și se vor conecta, cadranul ceasului meu se face roșu, spuse ea arătându-i-l, care în acel moment pâlpâi de câteva ori sub privirile lor uimite și se înroși. Margaret zâmbi și cu voce tare, foarte protocolară, zise: O seară bună în continuare, domnule căpitan, și-mi pare bine că v-am cunoscut! Sper că veți prinde foarte repede criminalul care a ucis-o pe Lenny! Sărmana copilă, era așa de frumoasă și de tânără… Regretăm enorm dispariția ei prematură. Cu plăcere aș mai fi discutat cu dumneavoastră, dar − arătă spre ceas zâmbind cu subînțeles − acum sunt obosită.
− Plăcerea a fost și de partea mea să vă cunosc, doamna Margaret! spuse Fill sărutându-i foarte delicat mâna. O seară bună, și încă odată, condoleanțele mele cele mai sincere, mai adăugă el, urmărind-o cum pleacă și foarte grațios începe să se dezbrace din mers, fără să se jeneze de prezența lui, îndreptându-se spre peretele opus unde, deja draperiile galbene se și puseseră în mișcare, tot așa de silențios și tot de la centru spre margini, lăsând să se vadă un pat special dotat cu o lampă cu raze ultraviolete.
Fill intuind ce va urma, se întoarse și părăsi camera galbenă, fără să se uite în urmă, fiind conștient că privirea lui era așteptată.
Când ajunse la parter, același tânăr care-l condusese la Margaret, îl abordă:
− Vă rog să mă urmați! Domnul Elvis Teel dorește să vă vorbească.
− Anunță-l pe domnul Elvis, că am să revin foarte curând să vorbesc cu dumnealui, acum sunt chemat urgent la sediu.
− Prea bine, domnule!

- va urma -