Și mai știa un lucru, că indiferent ce-ar fi făcut, Fill era obligat de poziția ei strategică s-o privească și să-i admire sânii.
− La început, continuă ea fără să se miÈ™te un centimetru, a fost foarte interesant È™i nu părăseam acest loc – balconul Julietei cum foarte teatral È™i melancolic îi spunea pe atunci, iubitul meu soÈ› – decât foarte, foarte rar. De aici vedeam totul: cine vine È™i cine pleacă, când vine the King acasă È™i cu cine, apoi, după un timp, a început să mă enerveze monotonia imaginilor văzute. Rutină È™i multă plictiseală: zilnic aproape aceleaÈ™i feÈ›e. Ce se schimba mai des, erau doar femeile cu care fără nicio jenă venea the King aici. Singură am abandonat urmărirea, simÈ›ind că-mi fac È™i mai mult rău. ÃŽncepusem să fumez mult, È™i, poate de plictiseală sau ciudă, n-am È™tiu exact motivul, să È™i beau. Și când te gândeÈ™ti că nu eram decât la începutul căsătoriei… Tu eÈ™ti căsătorit Fill?
− ÃŽncă nu!
− Clar, asta denotă că nu ai cum să È™tii ce înseamnă: ''ciudata singurătate în doi!''. Când ne-am aniversat primul an de la căsătorie, am primit din partea soÈ›ului meu drag, un iaht, botezat: ELVIS 2. De fapt ai să descoperi că toate iahturile poartă numele lui, având doar numere diferite. Cu această bijuterie plutitoare È™i însoÈ›ită permanent de două ''gorile", am ieÈ™it ori de câte ori mi-a permis vremea, doar în prima vară în larg. Coborâse raiul pe puntea iahtului: făceam ziua plajă È™i dragoste cu… soarele! Mângâierea razele lui calde aproape că mă excitau. Mi le imaginam ca fiind niÈ™te mângâieri tandre ale unui bărbat. Cu ochii închiÈ™i încercam să mi-l imaginez È™i reuÈ™eam să-l compun până când ajungeam la cap, însă nu am reuÈ™it niciodată să-i aranjez faÈ›a într-un chip cu un contur bine definit. Era minunat È™i aÈ™teptam, în fiecare seară cu emoÈ›ie, amurgul. ÃŽmi plăcea să înot, pe drumul soarelui, drumul acela tremurând, făcut de el la asfinÈ›it. Credeam că descoperisem farmecul singurătății, dar mă amăgeam singură, însă totuÈ™i descoperisem ceva: o altă modalitate de a visa că sunt liberă È™i-mi petrec timpul aÈ™a cum vreau, dar… dar asta până în ziua când, din senin s-a întâmplat ceva: marea era calmă, cerul limpede, vântul adia uÈ™or, abia dacă-i percepeai briza, È™i, deodată iahtul a început să se scufunde rapid. Abia am mai apucat să ne luăm colacul de salvare. După câteva ore, am avut mare noroc că prin zonă a trecut un vas mic de pescari È™i ne-a salvat.
− Crezi că a fost ceva premeditat sau doar un simplu accident?
− Atunci, pe moment, aÈ™a am crezut, că a fost un accident. ÃŽnsă, având în vedere evenimentele ulterioare, înclin să cred că totul a fost premeditat. Ghinionul celui care a pus totul la cale − tu bănuieÈ™ti cine a făcut asta, nu? − a fost că eu am un dram de noroc, am steaua È™i îngerul meu care mă veghează… Te plictisesc?
− Nu, chiar deloc, relatările tale devin din ce în ce mai interesante, chiar captivante, datorită talentului cu care le povesteÈ™ti, È™tii să le dai aÈ™a o aură de mister… Spune-mi, de ce ai rupt relaÈ›ia cu soÈ›ul tău, aÈ™a de repede?
Margaret îl privi mirată.
− Asta am dedus eu din relatarea ta! își justifică el întrebarea.
− Banii, din cauza lor! răspunse fără să È™ovăie Margaret È™i tăcu.
− Fii mai explicită, te rog!
− Am să-È›i explic puÈ›in mai târziu, dacă o să fie nevoie, dar sunt sigură că vei înÈ›elege, de ce, È™i fără.
Se desprinse de coloană și veni spre el, așezându-se în fotoliu. Luă o țigară și Fill i-o aprinse. În tot acest tip, el o urmărise secundă cu secundă: o statuie umblătoare din piatră, nimic nu se lăsa descifrat sau că ar fi vreo neconcordanță între tot ce spune ea și faptele petrecute atunci, nu o trăda nici măcar un mușchi facial.
Acum, Margaret aÈ™ezată în fotoliu − o altă poziÈ›ie strategică, posibil studiată È™i aceasta cu multă atenÈ›ie, aÈ™a credea Fill, în care iarăși lumina o avantaja È™i cădea în aÈ™a fel încât obsesiv sânii își arătau obraznic de impulsiv, chiar agresiv, toată măreÈ›ia lor − tăcea. Fuma È™i privea ceva fix, de parcă își agățase privirea de un punct imaginar al draperiei din faÈ›a ei È™i acela nu mai vroia să-i dea drumul.
Brusc, Fill începu să conștientizeze o stare ciudată, o neliniște interioară și nu înțelegea, de ce, sau care era sursa. Avea senzația că este în plus, prezența lui pentru Margaret nu mai conta absolut deloc în acea clipă, și, totodată, inexplicabil se simțea studiat, cu intensitatea unei priviri hipnotizatoare, cu toate că el o vedea cu coada ochiului că se uită într-un punct fix, undeva în fața ei, acum spre măsuță.
După câteva clipe, ca să scape de această stare È™i să iasă din acest joc periculos, Fill duse mâna spre pahar − cu intenÈ›ia de a mai bea − dar la jumătatea drumului aceasta, spontan, i se opri în aer o clipă. Asta era, dezlegă el misterul: Margaret se uita la el prin reflexie, căci ochii lui întâlni privirea ei reflectată de suprafaÈ›a paharului. Și acei ochi zâmbiră, răspunse È™i el la fel, ducând paharul la gură. Auzi abia perceptibil, un chicot de fericire, nu se putu abÈ›ine È™i întoarse capul spre ea. Privirile lor se întâlniră direct È™i Fill văzu pe chipul ei, un surâs de victorie.
− Am simÈ›it că sânii mei îți plac, È™i-am vrut să văd dacă te pot chema È™i din priviri… È™opti provocator Margaret această frază, incantând parcă un vers dintr-un descântec.
Fill nu răspunse, se mulÈ›umi doar s-o privească preÈ› de o clipă È™i inexplicabil o văzu − aÈ™a ca prin ceață È™i nu înÈ›elegea de ce, că nu băuse decât două-trei guri de gin −, cum se apleacă È™i de sub măsuță scoate o telecomandă.
− O altă surpriză. Mai reziÈ™ti?
− Da, sigur rezist, mai ales că surprizele tale sunt… puÈ›in bizare, încercă el o glumă.
Margaret nu reacționă la răspunsul lui, fiind chipurile preocupată mai mult de telecomandă, pe care o îndreptă spre balcon, apăsă pe o tastă și imensa draperie începu să ruleze lin, obturând ferestrele magice.
− Fill, tot ce ai văzut È™i tot ce vei mai vedea în această cameră, a fost făcut în primul an de căsnicie, la rugăminÈ›ile mele, visând că astfel îmi creez È™i eu un spaÈ›iu intim de relaxare, dar m-am înÈ™elat amarnic, am fost È™i sunt spionată non-stop… ÃŽn mod sigur am È™i în baie o minicameră de luat vederi, bine ascunsă.
− Și ce te face sau ce te determină să suporÈ›i asemenea tratament?
− Banii!
− Tot…
− Da… tot ei, te surprinde, nu?
− Nu! Nu mă mai miră È™i nu mă mai surprind chiar aÈ™a de tare răspunsurile tale. Acum, am început să mă obiÈ™nuiesc cu ele, chiar dacă sunt... È™i se opri la timp ezitând, mascând suspansul printr-un tras adânc din È›igară. Nu vru să-i spună: niÈ™te cliÈ™ee. Bine că nu-i scăpă È™i acest porumbel, care sigur în timpul zborului, s-ar fi transformat în cioară.
− Dacă sunt? întrebă Margaret privindu-l insistent.
− PuÈ›in fantastice È™i…
− Fantastice! se miră ea vizibil ridicând din sprâncene. Fantastice È™i mai cum?
− Și utopice, minÈ›i el. De fapt voise să spună: È™i pline de erotism.
− Utopice!? Scuză-mă, dar eu nu pot împleti sau asocia fantezia cu utopia, pentru mine e un fel de non-sens, mă rog, poate tu ai altă concepÈ›ie despre… dar vreau să conÈ™tientizezi că nu-È›i spun niÈ™te fantasmagorii… Sunt răspunsuri adevărate È™i nu am nicio vină că mintea ta de poliÈ›ist – sper că nu te vei simÈ›i jignit −, refuză asta! Ea este setată pe altă lungime de undă, pe alt reper. Voi poliÈ›iÈ™tii credeÈ›i că toÈ›i spunem numai È™i numai minciuni. Mai ales femeile, nu? Cu toate că, teoretic sau cel puÈ›in aÈ™a cred, la È™coală învățaÈ›i să ne acordaÈ›i tuturora, fără discriminare, sex sau religie, prezumÈ›ia de nevinovăție, nu-i aÈ™a?
Fill nu-i răspunse imediat. Avea o mulțime de replici învățate pe de rost și tocmai acest lucru îl făcu să tacă, simțise brusc că-n interiorul lui se luptau iarăși cele două ființe: omul și polițistul, iar cel din urmă era mai activ în acest moment.
− Am vrut să spun altceva: cele povestite mi se par puÈ›in fantastice È™i împletite totuÈ™i cu mult adevăr.
Margaret îl privi gânditoare preț de o secundă surâzând ușor: să crezi tu că eu înghit asemenea gogoașă! Apoi, ridică mâna și îndreptă telecomanda spre Fill, care, în prima fază avu intenția să sară din fotoliu și să se culce la podea, protejându-și capul cu brațele, așa cum învățase la Academia de Poliție că trebuie să procedeze în caz de pericol.
Se abținu și foarte încordat așteptă cu ochii larg deschiși deznodământul.
- va urma -