poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1788 .



Părinții de altădată - (II) - Lucky
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Fulg de nea ]

2013-07-28  |     | 



- Săru' mâna, mamaie!
- Să trăiești, Sabină, pupa-te-aș! Cu care veniși?
- Cu ăla de unșpe.
- Aoleo, da' târâși geanta aia...ce-ai în ia, pietre?
- Are roți, mamaie... Þi-a trimis mama ulei și zahăr pentru pomană și cașcaval de la Sibiu.
- E, la Sibiu am fost când eram mai tânără, cu tac-tu mare, Dumnezeu să-l ierte, ce panaramă se vedea dă pă muntel-ăla...
- Panoramă, bre!
- Și-n cutia aia ce-ai?
- Þi-am adus și un pui de cățel, cred că e mort de foame și de sete, a fost aglomerat trenul și a stat tot drumul sub banchetă. Hai, Lucky, hai să te eliberez din detenție... hai, ieși, hai, cuțu, cuțu... cred că e speriată! Lucky!
- Lache, vină la mamaie... Lache...
- Lucky, bre, Lucky! Înseamnă norocoasa!
- Norocoasă pe dreami*, nume de câine la cățea... să-i dau nițică pâine muiată-n lapte...
- I-am adus, mamaie, mâncare de cățel.
- A, e cățel!
- Nu, e cățea!
- Păi nu ziseși adineaori că-i aduseși mâncare dă cățel?
- Așa se numește, mamaie. Am cumpărat de la supermarket. Uite, îi pui o mână de boabe în bol...
- Păi la ce dăduși, maică, banii, că ie la boabe-n hambar...
- Nu bre, că nu e găină, astea sunt speciale, pentru câini! Da' matale ce-ai în cutia aia de sub pătul?
- Florică a trimis, când fu-n Germania, mașină să spăl... da' e d'aia la sintofor...
- La hidrofor.
- Așa! O scoței dîn casa mare că nu sunt io d-aia, oi da-o la fo nuntă... Zise și alde Florică să vie azi p-acilea, cu fi-sa, o veni cu două...

Pe poartă intră val-vârtej o domnișoară rubicondă, cu păr vopsit în roșu-morcov, îmbrăcată după ultima cerință a modei: pantofi cu toc înalt, tricou cu buricul la vedere, din care, din când în când, strălucea un ștras după cum se mișca porțiunea ce se revărsa, generos, peste pantalonii strâmți. Fata lui Florică. Cu o mână (cu cealaltă ținea trei sacoșe) arăta spre poartă de parcă vocea i se transferase în unghiile împecabil aranjate. Abia apucă fata să se ascundă după bunică, verișoară și mașina de spălat, că la fel de vijelios, Florică, amețit de băutură, apare cu furca în mâini.
- Unde e capia aia, mamă? Unde e, bre, zi?! Că văzui că aci intră... Să-mi spuie ia mie să nu mai beau?! Nici nu intră bine pe poarta casei și zbiera că de mai beau, nu mai vine p-acas'... Ce, io-i zic să-și scoață belciugele din buric? Ai, Sabină, tu nu-ți pusăși belciuge?!
- Florică, maică, lasă furca, speriași pă Lache!
- Săru' mâna unchiule! Lucky, mamaie, strigă Sabina nervoasă și necăjită că nu putea scoate cățelușa din cutiuța în care o transportase.
- Aoleo, Florică, aoleo... să mă faci dă râs la lume, alergi cu furca... Lache, ieși dîn cutie... că nu-ți face niminea nimic...
- Păi dă când spune copilu' ce să facă ta-so? Hă? Îuu... jigodia asta ce ie?
- Cățel... răspunse, stins, Sabina
- A... Lache... p-ăsta-l speriai? Și nu latră? S-a speriat? Ha? Ce câine ești, mă, tu?!
Florică, îmblânzit de puiul de cățel, lăsă furca. Neînarmat și cu voce joasă, chema cățelușa
- Cuțu, cuțu, hai la tata. (cu vocea mai tare) Hai c-am lăsat furca, uite, hai...vino!
- Viu, tată, viu! se auzi de după cutia cu mașina de spălat.
- Vino fă și tu, da' să stai ca Lache, mută, fă, mută! Ca Lache!
Nu sfârși bine de zis al doilea Lache, că-n bătătură apăru nevasta lui Florică și-ncepu a țipa cât o țineau plămânii
(către Florică)
- Boala lu' Calache să te lovească pă tine mă...nu pă fată!
(Către soacră)
- Auzi bre, auzi la bețivan, lovi-o-ar boala de băutură, că i-a ars mințili, că acu' iau furca și merg să sparg toate sticlili dă la magazin...

* substitut pentru necuratu

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!