Ciudatule,te-am regăsit după atîta timp,pe raftul cel
de sus al debaralei,cuib de paingi și amintiri.
De ce tocnai acum cînd cineva,cu guri de frig,îmi cîntă din burlane? Ai fost măsura mea de păr bogat,de ochi arzînd în pofte păcătoase...
Un meșter aiurit sau complexat,sau poate un sticlar poet,te-a plămădit din aluat de sticlă întruchipînd,de la ecuator în jos, femeia răzvrătită.
Þi-i cupa largă,primitoare,curbată-nbietor ca șoldul fraged
dar cu picioarele încrucișate,ca o pedeapsă grea cu tălpi
unite.
-Nu zic,să bei dar cu măsură,mi-a zis și-ascultător nu am
ieșit din vorba ei și să nu uit te tot duceam la gură.
De dragul tău,de dragul ei?
În ziua-n care-a zis: ori,ori,nu se mai poate... te-am exilat acolo sus.
Sînt bărbierit, m-am lăfăit în cadă,centrala zbîrnăie și-i cald.Te fac curat cu apă caldă.Să stăm la masă,prietene, ca altădat'
Sînt plin de așteptări,cu ce vrei să tu umplu? Vin alb sau negru,roș,roziu sau cu rachiu de tescovină,ce zici de o horincă de-aia fină amirosind a zarzăr și-a migdale?
Tot cu picioarele încrucișate și tot cu tălpile unite?
Te umplu-atuncea,na,cu apă chioară...

Pe cine-i supărat, de cine rîde?