Pisica observă liniștită examinând dansurile noastre de dragoste peste pietrele care sfâșie picioarele;
Vicka ne urmărește radioasă, cu privirea ștrengară a unei plăpânde dijete.
Amică, noi toți avem o mamă și trebuie să fim demni de iubirea ei,
tu care plângi pentru prima oară și semnalul ne reprezintă atât distanți, moderni,
dar lacrimile nu sunt de coltan.
Greierii încetează să cânte în frigul inimii mele, Tu care o înțărci de gândurile îndrăznețe
și dovezi ca lamele cuțitului,
luna este acum un soare ce palpită și se arată integră și goală ochilor noștri smeriți și pacifici,
inima ta de mamă, poate,
lună care se suprapune peste munte și ne observă, noi gândim cu ochi amabili
și Tu acolo, poate..
Crește calvarul nostru și ne incită să nu simțim chinul,
nu, nu frate, nu-i cinism, e să rămânem absorbiți, cumpăniți și fermi în fața roatei timpurilor
și a rănilor care incumbă de-a lungul drumului..
Mamă, dă-mi mâna și ajută-mă să ating fiecare stație, gravură a căii tale
pentru că ecoul fiecărei taine, refrenul fiecărei giaculatoria să miroase a parfumul tău de violete
și a raza aceea care din Križevac îmbrățișează Podbordo și se răspândește în tricolorul frăției slave.
Învăluie ochii aceștia și simțurile mele deja ațipite dar încă sensibile la farmecul de o ghaziya în
yelekul ei de purpură,
dansatoarea mă ademenește cu pielea strălucitoare a uleiului și a mierii ce seduce,
trupul tău, Salomeea, e doar cenușă, învelișul adversarului:
pe care minte o uzurpi astăzi, lașule, pe care cap îl reclami ca să poată pluti printre dejecțiile cloacelor tale ?
Cupidon egoului, ego în persoană, ce dardă ascunde tolba ta ?
Poate timp și singurătate și te arăți ca ciudă, țanțoșie, judecată indiscutabilă ?
Cuvintele tale prefăcute și asertive mă induc la evitare și mă înlocuiești pe mine, etalând drapelul meu
pe câmpul de luptă comun dintre bine și rău.
Pierd,
dar așezat pe o stâncă să satisfac
o cruce de lemn care nu este o secerătoare stângace:
"Înclinați spre sugestii, ferește-ne de haos,
Kraljica Mira,
înlătură de la noi fiecare extaz indus ce propune visuri de hârtie
și ne ridică îngâmfați din pământ, șovăitori;
dă-ne un semn și milă,
noi, cei care hoinărim în căutarea unei dovezi tangibile, cam toți Sfântul Toma,
noi, naufragiați în absența ta
care adesea nu știm cine doarme alături de noi și noaptea ne ținem de mână;
aici e mai ușor să te ascult dar ești oriunde chiar dacă mai multe porți ne despart,
din Malkhut până la Keter, ridică cortina aceasta, Mamă tuturor,
dezvăluie iubire, smerenie și împărțire – ca să pot capta imediat razele astea de lumină -
altă existență nu avem, deșteaptă-ne din somn și ține-ne de mână,
nu ca sclipirile scurte ale conștientizării pe care nebunia ne-o dăruiește,
fă ca asta să fie pentru totdeauna și ca, fiind eliberați din lanțuri,
o lebădă să cânte pentru fiecare dintre noi.
Tu ne arăți că o floare își obține frumusețea din apă și din soare,
să fie integre sămânța și rădăcinile ca să aibă grație și culoare.
Ajută-ne să credem în Tine, în ceea ce real nu se vede
pentru un desen care ne aparține tuturor
deoarece conștiința noastră trebuie să fie ca un copil de înțărcat și de crescut
într-o probă constantă și răbdătoare spre a putea fi demni de lumină”.
Singur, dar printre frați pe care nu îi disting, beau roua câmpilor de levănțică,
o sclipire a oglinzilor ridurile apelor, pilule de iubire de o inimă înălbită a rănilor
- bunică ce mă însoțeai pe o cărare cunoscută, curtea, scările, totul schimbat,
viitorul unui timp care s-a oprit -
acum cum să cred dacă nu găsesc echilibru,
dacă dintre bine și rău pierd și greșesc, dacă în tulburare eu devin răul,
dacă deja atât de rigid și dificil la ochii semenilor mei nu pot mărturisi numele tău,
a fi un exemplu,
cum să cred, Mamă,
Tu care îmi ceri să fiu puternic, vei avea o zi mila unei inimii bolnave?..
Acum că cobor pantele goale ale calcarului cuprinse de coroane de spini,
veseli în cortina de o mie de steaguri unde ne duci și te chemăm în fiecare limbă,
ajută-mă, ajută-ne să traversăm strada, Mamă,
să nu ne lași înapoi dar nicidecum să mergem înainte, Tu, Fiică cerului,
care-ți îndrepți privirea și cuvântul copiilor, cei mai mici,
ai adevărului receptivi în candoarea lor, absența judecății și a dezamăgirii
precum albiile rigolei primei ape de izvor.
Bijakovici este o portocală pe partea dreaptă a văii, pânze de stofă atârnă
din barăci ale vânzătorilor de cruci și de iconițe, noaptea domnește, îi cerem
clemența de a ne cruța ultima suflare în pătura care din zare
se deapănă;
Mamă, în ora aceasta suntem mai fragili și simțim mai mult frig, rătăcirea se ridică pe noi,
teama,
dar Tu, bagă-ne în pat..
Un zefir de var se înalță aproape în semn de salut,
"Gospa Majka moja" cântă Divan, dentistul, "Gospa Majka moja" Amalia, toxicomană,
"Gospa Majka moja"
Aran, comerciant de lichioruri,
"Zdravo Kraljice Mira" se ridică din Alfred, fotbalist, Gaudêncio, fostul traficant de droguri, Francine, secretară,
"Zdravo Kraljice Mira" din Ilie, țăran, și David, cu tulburare bipolară, "Zdravo Kraljice Mira" de
către Agnieszka, gospodină, Erzena, fostă prostituată, Giovanni, bancher, și încă
Raimund, bolnav de cancer, Danica, cofetăreasă din Zadar, Adelina...
Judecata e mioapă în fața vălului care ascunde adevărul ființei
și eu doar cu răul pot cunoaște binele ?
Nu, Mamă, nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu, ci nu mă lasă orfan
printre schijele destinului..
Vicka reflectă privirea lui Miryam, acum din nou copilă, miloasă și binevoitoare.