Sau manifest anti și pro

Vineeeee! Vine, domnule Dan Simionescu! Nu bomba, nu vă îngrijorați. Nici apocalipsa. Vorbeam de cronica de stână, despre care ați afirmat în numărul trecut că vă este dor. Și mie. Recunosc, sunt o mare leneșă, am sărit peste vreo două cronici, pretextând că „n-am avut starea”. Acum, nici atât n-o am, va să zică să mă întorc în timp, să povestesc cele întâmplate acum... niște luni. Așa încât, vom relua cronica de la întâlnirea noastră din data de 27 octombrie a.c.
Vara asta m-a zăpăcit. Dar să știți că n-am stat degeaba. Încerc să învăț cum se prezintă o știre. Și de unde altundeva aș putea să învăț, dacă nu de la mass-media de scandal. Că doar acolo lucrează profesioniști. Așadar, dragi cititori, veți afla în scurtă vreme o adevărată bombă, încât nu vă veți crede ochilor, urechilor și altor anexe de la purtător. Stimați cititori, nu care cumva să vă dezlipiți ochii de pe aceste rânduri (că adezivu-i scump, și n-avem cu ce să vi-i lipim la loc). Rămâneți cu noi, țineți aproape și, la finalul ediției, pardon! textului, vi se va dezvălui bomba de la Maltezi! Hei, ce faceți? Ați fugit la final? Înapoi, înapoi! Că oricum nu veți pricepe despre ce-i vorba, dacă nu veți citi la rând. Senzațional, nemaipomenit, nemainăscocit! (Sper că m-am descurcat până aici).
Să începem cu lucrurile mai puțin senzaționale, cu cele banale. Banalii de noi – Dobre, Teo, Aionesei și subsemnata cronicăriță – am purces la Malteziul nostru drag unde ne aștepta Florinul nostru nerăbdător, de oameni primitor și, uneori, grozav de enervant. Costele, te salutăm și sperăm ca producția de usturoi a patriei să crească simțitor anul acesta! Cu ajutorul Lui Dumnezeu și al tău, desigur. Plantează, plantează, că ne-am săturat de usturoiul altor neamuri! Usturoiul mamii lor! Adică ce, n-avem și noi, românii, usturoiul nostru? N-avem și noi plantatorii noștri? Care mai e și poeți, pe deasupra.
Conform bunului obicei, am jucat „șotronul nostru literar”, jocul acela în care se dau cuvinte, apoi, cu ele, fiecare trebuie să încropească ce poate: un text, un textuleț sau de-a dreptul o capodoperă. „Capodoperele” rezultate se vor atașa prezentei de către Tiranozaurus Dobricus (tiranozaurus vine de la tiran) – jos tiranul! Dar stați, că n-am ajuns la final. Nu uitați de bombă, stimați cititori! Nici Enola Gay nu se poate lăuda cu așa ceva.
Nicolae Teoharie (prescurtat Teo) ne-a citit din volumul în curs de apariție pe care l-a intitulat „Să ne petrecem moartea împreună”. Protestez! Ori e petrecere, ori înmormântare! Poezia lui Teo ne-a bucurat simțul poetic, iar pe Dobre l-a determinat să exclame: „Þăndăreiul are un singur locuitor (referire, desigur, la Nicolae Teoharie); și-acela locuiește la Munteni-Buzău”. Bine că n-a zis că Munteni-Buzău are un singur locuitor, c-ar fi ieșit război civil. Și-așa... Ei, în fine, cred c-a venit momentul să dezvălui misterul.
Așadar, protestăm! În grup. Noi, poeți, prozatori și alte specii din cadrul Asociației Culturale Helis, am hotărât să ne revoltăm. Jos! Așa nu se mai poate. Jos Helis, jos tiranul! Că tot se poartă petițiile, semnăm și noi una. Iată, pe scurt, nemulțumirile frustraților de la Helis:
- Am cerut față nouă revistei, nu ne-ați dat;
-Am cerut fonturi mai mari, le-ați micșorat;
- Am cerut, dar ce n-am cerut! Și tot degeaba.
Având în vedere cele menționate anterior și posterior, noi, subsemnații de mai sus, am hotărât de comun acord și în unanimitate de cuget și simțire ca, în semn de protest, să înființăm o (f)oaie literară, ca efect contracarant al pârâtei Helis, cu care sperăm să spargem gura târgului și vreo doi dinți din față. Prin urmare, stimate Tiranozaurus Dobricus, vă aruncăm mănușa (că ne-am săturat să umblăm cu mănuși) și vă provocăm la duel. Noua noastră armă se va numi inspirat și mioritic „Oaia literară”. Oaia, stimate Tiranozaurus, este o dobitoacă folositoare omului la diverse trebuințe. Helisul la ce și cui folosește? Desigur că nu aveți întrebare la acest răspuns. Pardon! Invers. Și încă n-ați aflat totul, stimabile, încă n-am făcut să tremure de frică inspirația-n dumneavoastră. Vă informăm că, în curând, vom desemna candidatul nostru (recte contracandidatul dumitale, ștrangulatorule de talente!) la alegerile din noiembrie ale grupului nostru parlamentar...ă, asta... literar. După întrunirea Comitetului de criză, crizații Oii Literare vor desemna un candidat imbatabil. Vă rugăm să nu mizați pe faptul că oaia este un animal blând și răbdător. Când îi ajunge fierăstrăul la jugulară, se pornește-a behăi (literar, desigur), de nu-i stă în față nicio cetate, fie ea denumită și Helis.
Dragi cititori, am primit un comunicat de presă (pe bune, e scrisul lui), e sosit acum, proaspăt, în care se menționează: „Cetățeanul Gheorghe Dobre e fericit că a participat și el la găsirea numelui foii în prima ședință în care s-au adunat complotiștii și salută apariția Oii Literare, îi urează viață lungă și behăială rodnică!” Într-un alt comunicat și mai proaspăt (nu ca brânza pe care o mâncăm la stână) se menționează: „Și eu sunt anti! Protestez și eu împotriva tiranului cu toate puterile pe care le mai am și mă alătur grupului secesionist. Că am suferit și eu multe nedreptăți din partea lui și n-am avut cui mă plânge. Ca să subminăm Helis-ul din interior, vă pun la dispoziție patru pagini din revistă care se vor transforma în Oaia literară, că și așa tiranul n-a mai scos un supliment de ani de zile. Cică nu are bani suficienți și nici destule talente. Lasă că-i arătăm noi! Contați pe ajutorul meu! Contați pe mine! Semnat: Gheorghe Dobre”. Vă mulțumim, stimate domnule Ghe. D.
Stimați cititori, avem bănuiala că e vorba de o diversiune. De altfel, dintr-o sursă care a dorit să rămână anonimă, am aflat că prin urbea noastră umblă un lup deghizat în blană de oaie. Până la demascarea travestitului, vă dorim la revedere și vă așteptăm la vot. Votați Oaia Literară!


Florentina Loredana DALIAN
Slobozia, 01 noiembrie 2012

Notă nediversionistă: mulțumesc lui Gheorghe Dobre (acum, pe bune!) pentru contribuția adusă acestui text. Văd că a început să-i placă să scrie cronica de stână. Ceea ce ne bucură. El însuși a intrat pe text și s-a numit „ștrangulator de talente”. Nici eu n-am putut fi atât de crudă cu el!
Notă la notă (tot nediversionistă). Mi-a plăcut mie de la început să scriu cronică de stână. Dar pentru că avem deja o cronicăriță bună tare, n-am avut loc să mă „bag” și eu. Până acum. Să vedem ce-o ieși. Un text la patru mâini și mai multe capete. (Gheorghe Dobre)

Apărut în "Helis", noiembrie 2012