M-am extras cu greu din halatul care mă incomoda. Așezat pe scaunul verde, cu dintele cosit astă vară într-un lan de maci, răsfoiesc un album vechi, de familie. Poze vechi, îngălbenite, scaunul privește cu gura căscată firma luminoasă a agenției de voiaj de peste drum.
Aici va intra în cadru ușa. Înfometată, ea va mușca dintr-o amintire veche, ea e ușa, e trecere, e metafizică. Va fornăi plictisită pe nas. Neînțeleasă, genială, ușa. Știu, numele lor s-au șters, doar poza, imaginea, galbenul hârtiei, numele cu care EU îi botez. De exemplu, Dick-puiul. Ceilalți, în jur, privindu-l cu lacrimi în ochi. El, în brațele mamei, se scălămbăie spre obiectivul aparatului de fotografiat. Uite, uite, uite-o p-aia! Uite-o acolo, peste stradă. Dick-domnul râde privind prin ochii Dick-copilului fusta scurtă a femeii de vis a vis. Neliniștea de pe fețele lor, apa care crește mereu și, prin orientarea aparatului de fotografiat, totul trebuie să fie surprins pe o bucată de hârtie de 15 pe 10. Obiectivul se târăște, scârțâie, poate întuneric, sau nu, lumina, sau zgomotul apei ce crește.
Tablou de familie. Esther râde de multă vreme, zguduindu-se în fața aparatului. Tocmai când mingea, America, trece prin cadru și scutură păienjenii amintirii. Ușa continuă să ronțăie, în timp ce Dick, în brațele mamei, încearcă să stea deasupra apei. Din apă a ieșit și în apă se va întoarce, Amin. El era cifra șase și dintr-un gând se născuse.
aparatul de fotografiat (una bucată)+ trei reflectoare mari + Esther + Dick + ceilalți membri ai familiei + scaunul + ușa + … + noi + amintire + atât
Excrementele unei păsări pe pervazul ferestrei. Fiecare gândindu-se la altceva. Ea gândindu-se la grădină, ceilalți la altceva, Dick-puiul la un A imens aruncat peste oraș. Cineva nu-și mai poate stăpâni nerăbdarea. Târându-se pe podea, furnica fu strivită brutal de o talpă. Hei, neputându-se mișca, hei, nu așa, dă-mi drumul.
Poziție: unul înghesuit în celălalt, cu ochii spre aparatul de fotografiat și mintea …. Dick în mijloc, în brațele zdravene ale Esther-mamei. Rictus subțire pe fața ei aducând a zâmbet. Vârful nasului, atârnând peste buza de sus ca o lance. De aceeași parte cu aparatul de fotografiat, o harababură de cabluri și scripeți. Îmbrățișarea dintre mamă și fiu. Pe fond muzical, stins. Atenție, zâmbet.
Nivelul apei: până la glezne, până la brâu, până la țâțișoare, până la bărbie. Zidul rău mă strânge. Până la brâu, până la țâțișoare, până la bărbie. Zâmbetul îngerului clipei pe fețele lor. Alături, un porc bătrân vinde țigări fără filtru și Coca Cola. Îngerul tace. Dă-i Doamne trei să-l atace. Durerea mea este așezată în rânduri, despărțite în imagini care o să fie gânduri.
Eu tac și privesc poza galbenă din album așa cum aș privi prin vizorul aparatului de fotografiat. Aparatul e fixat pe un cărucior care este mereu deplasat de colo-colo. Iar eu, în timpul acesta, trebuie mereu să prind în cadru întreaga cameră: și aparatul de fotografiat și pozarul și pe ei toți și, bineînțeles, pe Dick-puiul. Nu, nu m-am uitat niciodată în spate, rolul meu e să privesc mereu prin vizorul aparatului de fotografiat. În spatele meu, probabil e un alt membru al familiei noastre care stă aplecat peste un aparat de fotografiat care, la rândul lui, e fixat pe un cărucior și, tot ca și mine, încearcă să nu ne piardă din cadru pe toți și, mai ales pe mine, Dick-puiul atunci, Dick-domnul acum, iar în spatele lui, evident, un alt membru al familiei, privindu-ne prin vizorul unui aparat de fotografiat, iar în spatele lui…
Dick se scarpină între picioare și orăcăie. Esther-mama ține brațele întinse pentru a-l ține pe Dick deasupra apei. Ceilalți nu se mai văd. I-a acoperit apa. Un scaun plutește undeva. Ușa geme de foame. Scaunul, dacă nu ar fi măcinat de apa uitării, ar discuta filozofie cu cineva. Noi nu-l băgăm în seamă.
Apa acoperă totul, acoperă și orăcăitul lui Dick-puiul. Atenție, zâmbiți. Poză de familie. De ținut într-un albul prăfuit.
Zău, iată ce mutre aveau în cea vreme
Și totuși
Vorovit-au la timpul lor și ei
Și bucuratu-s-au la dragoste ca noi.
Eu tac. Dick-puiul nu se mai vede. Eu știu. Apa vine, odată și odată. Adio. Scaunul își scoate dintele și-l sădește într-un lan de maci. Apoi închide ochii și nu se mai gândește la nimic.
Apa a acoperit fereastra aducerii aminte, iar firma agenției de voiaj de peste stradă plânge de singurătate. Scaunul nu o mai poate admira. Ușa iese cu o plecăciune din cadru. E înfometată, dar nu va mai mușca niciodată. Va fornăi, totuși, plictisită pe nas.
Altceva?
Apa a înghițit totul. Ei mulțumesc pozarului. Se îndreaptă apoi spre ieșire. Râd și se învârtesc în jurul Dick-puiului și a Esther-mamei. Fotografia are dimensiunea de 15 pe 10 și este purtată în buzunar de El-bunicul.
Frigul din cameră mă face să închid vechiul album și să îmbrac, ca pe o piele, halatul.