Gradina Rosie si Nuca cea Verde

Era iarna...si toata lumea astepta sa vina din nou primavara, caci deja se saturasera de frig si de inghet si de ceata si de lipsa soarelui…..Dar mai mult decat orice pe lumea asta, toata lumea astepta sa vina primavara din nou....pentru un singur mare motiv........gradina cea rosie de sus de pe colina.....care odata cu caldura incepea sa inmugureasca .....si era minunea lor....minunea oamenilor....de acolo...singurul loc unde orice dorinta putea deveni realitate....Gradina rosie..aparea o singura data pe an....in toata splendoarea ei....si anume intr-o anumita zi de vara....pe data de 32 a lunii august....cand timpul statea in loc.....si nimeni nu era altfel decat fericit. In acea zi oamenii de acolo aveau sansa sa-si puna o singura dorinta si sa-si corecteze anumite greseli facute pana atunci....De aceea, draga mea cititoare, gradina rosie era pentru ei micul lor Dumnezeu. Acolo fiecare avea o sansa la bine sau sa-si indrepte un rau facut....

Primavara nu se lasa asteptata prea mult, caci dupa cum bine stim cu toti nimic nu dureaza o vesnicie, si intr-o dimineata toata lumea gasi soare pe cer, ghiocei peste tot, albastrele pe la colturi….copaci inmuguriti….iarba micuta si verde, caci iarna o vestejise…..randunele ce se agitau de colo colo….si veneau impreuna cu familiile lor din tarile calde si indepartate…porumbei…si multa multa…..foarte multa veselie. Randunelele si pasarile si micile animalute ce tocmai isi incetasera somnul de iarna….intotdeauna, an de an…erau cazate in gradina rosie. Toata lumea, cu mic cu mare incepea deja sa se pregateasca pentru momentul in care gradina rosie va inflori si ii va primi la ea…Ei se pregateau gandindu-se cum sa faca fapte bune, cum sa vorbeasca frumos, cum sa fie harnici, cum sa-si creasca frumos copiii, cum sa cante, cum sa se veseleasca….si multe lucruri dintre cele mai frumoase si pamantesti. Si in fiecare seara, pana in acea zi mult asteptata, oamenii mai ieseau in poarta si mai aruncau cate o privire la gradina rosie de sus de pe colina….Caci in fiecare zi era mai frumoasa. Iar noaptea, intotdeauna deasupra ei, de jur imprejur era o mare perdea de stele de toate culorile si marimile….iar Luna statea la taifas cu ea noaptea, iar soarele… ziua.

Cum stateau insa treburile cu gradina noastra….poate te intrebi!? De ce se numea ea rosie si nu altfel? Pai ea era o gradina numai si numai cu visini aurii: mici, mari si mijlocii. Cei mici aveau doar o jumatate de metru si erau la intrarea in gradina….si se numeau intotdeuna Puieti. Cei mijlocii erau mai marisori un pic, un metru si jumatate ziceau oamenii de prin acele locuri, si se aflau dupa cei mici…dincolo de un mic parau..si se numeau mereu Visinei si erau tineri si frumosi si intotdeauna dadeau roade si aveau grija de Puieti, iar cei mai mari erau dincolo de ei…peste un alt mic parauas si erau cei mai inalti, peste doi metri ziceau unii, si intotdeauna se numeau Falnicii. Acestia din urma erau si cei mai de demult si aveau grija de bunul mers al gradinii. Si undeva intr-un coltisor mai indepartat, cumva cum te intorceai catre puieti pe partea dreapta, intre primul parau si gardul din nuiele ce imprejmuia gradina....mai exista un copacel – visin auriu....in care crestea o nuca verde de cand lumea si pamantul.....si intotdeauna se numea....Nucel cel Visin. De jur imprejurul lui cresteau muschi de pamant si floricele salbatice.Prin fata lui in fiecare zi treceau musuroaie de furnicute..si poposeau pentru a sta de vorba despre, una despre alta. Pasarile se mai odihneau in zborurile lor pe cracutele lui….parauasul mai facea cate un ocol si pe la el sa.i dea si lui sa-si potoleasca setea, din apa cea albastruie si rece ca din munte ce o cara in fiecare zi, incepand cu Puietii, continuand cu Visineii si terminand cu Falnicii…caci toti aveau nevoie de apa lui racoritoare. Si Nucel cel Visin tare mult mai era el iubit de intreaga gradina…caci era haios, stia multe povesti si mai ales multe cantece, si de zi si de seara. Iar cand incepea el sa cante, toate pasarile il acompaniau cu triluri dintre cele mai rare, furnicutele se opreau si ascultau, bondareii zumzaiau si formau o mica orchestra …si toata gradina se inveselea si cu fiecare veselie si poveste zisa de Nucel cel Visin, gradina se facea si mai frumoasa, fructele Puietilor, Visineilor si Falnicilor deveneau si mai mari si mai rosii, pe la margini aurii, si mai gustoase …..si incepeau sa devina fermecate….caci asta era scopul gradinii…..pana cand aceasta devenea rosie ca focul..si numai atunci avea ea putere….sa ajute oamenii ce o faceau sa existe cu privirile si cu dorintele lor. Si astfel colina devenea ceva de vis, o frumusete rara iar oamenii nu se mai saturau sa priveasca frumoasa gradina ce in fiecare zi era mai rosie si mai puternica.

Gradina noastra aparea numai pentru ca oamenii isi doreau, si se facea in fiecare an mai frumoasa si mai frumoasa decat in trecut datorita gandurilor lor bune si dorintelor lor frumoase.
Am uitat sa iti zic, draguta mea, ca nuca cea verde era cea care anunta intotdeauna gradina despre ceea ce se intampla la poalele colinei, intre oameni,caci ea crestea pe varful copacelului si putea vedea totul….si in fiecare seara, dupa lasatul lunii…ea spunea gradinii tot ceea ce vedea in timpul zilei…acolo…jos…..dincolo de gardutul de nuiele ce o imprejmuia.

Dar intr-o buna zi, cand una din randunele, pe nume Fal Fal se pregatea sa-si odihneasca aripioarele pe crengutele Nucelului cel Visin….observa ca acesta plangea de se cutremura din toate radacinile si toate crengutele ii erau tare aplecate…Si atunci intreba:

- De ce plangi, Nuca Verde ?
- Of…of….daca-I stii tu Fal Fal…n-ai mai intreba….caci tare rau te-ai intrista….! Si din ce zicea d-aia plangea mai tare….
- Nuca Verde, te rog din sufletul meu curat de randunica…spune-mi caci altfel mor…de nu-mi vei zice..niciodata nu ai plans de cand locuim in Gradina Rosie…trebuie sa fie ceva tare grav….caci una ca asta ..aici niciodata nu s-a mai intamplat…
- Ei bine….fie…..iti voi spune…ce-am vazut eu acolo jos de zeci de zile...dincolo de gardut, la poalele colinei...tare rau m-a intristat....si crengile mi le-a uscat...
- Ei Nuca Verde, nu ma face sa ma pierd cu firea….dar ce s-a intamplat caci tare rau m-ai mai speriat!!!?
- Oamenii de jos, draguto, nu mai sunt cum ii stiam…buni si calzi si doritori….sunt rai si reci….si nu muncesc…si nici pe noi nu ne mai privesc….
- Nu se poate asa ceva…..asta e sfarsitul nostru…nu se poate…! Si Fal Fal aproape ca lesina….daca Vantuletul de gradina..nu-I venea in ajutor…iar daca parauasul nu ii arunca un strop de apa in cioculet…Offf…..sufletul mi-e atat de greu..ce ne facem Nuca Verde….vom muri…? Si oamenii nu ne vor mai iubi? Iar Gradina Rosie nu va mai fi? Doamne...cum se poate asa ceva?
- Acum asta mai lipsea, sa incepi si tu sa plangi…ca sa tulburi parauasul…si ca sa creezi panica printre visinii aurii.
- Dar ce sa fac..Nuca Verde….caci nu ma pot abtine….ce sa facem..nu exista remediu, nu putem schimba ceva, nu putem indrepta? Trebuie sa existe o cale…ceva ….orice…..
- Asta nu pot ca sa stiu…acum du-te la Falnici, anunta-I de ceea ce se intampla in josul colinei….ei sa anunte la randul lor mai departe si diseara, dupa lasatul lunii ne intalnim la sfat.acum cat inca mai avem putere….caci cu fiecare zi ce trece in ritmul asta, ne ofilim si puterea ne scade…..iar pana in ziua aceea …stii tu care….ultima….mai avem foarte putin timp…pentru a mai face ceva…iar ei, oamenii sunt foarte multi si altfel anul asta……iar 32 August nu va mai fi..daca nu reusim sa facem ceva…
- Bine….Nuca Verde…de indata plec…ia acum un fulgulet din aripioara mea…si stergeti lacrimile…noi toti avem nevoie de puterea ta…de tine…si de veselia ta…Nuca Verde ..tu esti farmecul nostru…si trista n-ai nici un farmec….asa ca te rog…revino-ti…o vom scoate noi la capat cumva…acum ma duc….pe curand…pe diseara dupa lasatul lunii…
- Bine Fal Fal…ai dreptate..imi voi reveni ca sa pot gandi…acum du-te te rog….nu mai avem mult timp…

Noaptea veni....luna se lasa....si imediat toti visinii aurii isi intinsera cracutele..pana la paraul din mijloc...pentru a putea sta la sfat..si pentru a hotara viitorul Gradinii Rosii...si asta numai prin recuperarea sufletului bun al oamenilor din josul colinei.
- Buna seara tuturor.....zise Nuca Verde prietenilor ei ...deja ingrijorati de ceea ce auzisera si le intunecara fructele si gandurile si veselia....si bunul mers al gradinii...
- Buna seara Nuca Verde....ce ne facem...si cum facem...? zisera toti, care mai de care mai speriat…si cu voce tremuranda….
- Pai de aceea ne-am intalnit aici, acum….sa vedem..sa ne gandim…sa citim din cartea Gradinii Rosii..si sa gasim o solutie impreuna..care sa fie cea mai buna pentru toti…va fi greu..dar pana la rasaritul soarelui va trebui sa gasim ceva…caci maine vom fi si mai rau…si puterea noastra scade in fiecare zi…si numai impreuna putem fi puternici…asta deja se stie…
- Da…ai dreptate tu, Nuca Verde, asta asa este..asa este de cand locuim in Gradina Rosie…sa incepem….asadar….

Si toata noaptea visinii aurii si Nuca Verde….vorbira si se sfatuira…si o dadura pe toate partile si nimic nu gasira care sa rezolve toate lucrurile dintr-o data….Si mereu se intorceau din drum..si iar o luau de la capat…si mai citeau si din Cartea Gradinii Rosii…doar doar istoria acesteia ii va ajuta cumva..si doar doar puterea fermecata din zeama si samburii visinilor aurii si a tariei Nucii Verzi..va duce la o rezolvare….si nimic….Cand, totusi, luna isi retragea si ultima raza a sa….Nuca Verde tasni din Nucelul cel Visin…si se rostogoli ca o nebuna pana la parau….Toti visinii aurii incremenisera:
- Nuca Verde, ce-ai facut…..stii foarte bine ca odata coborata din Nucel niciodata nu te vei mai putea urca inapoi!!! Si vei rataci tot timpul….iar viata-ti va fi scurta…ce-ai putut sa faci?! Of…..zise, unul din Falnici….acum, fara Nuca Verde totul e pierdut…..
- Stai Falnicule, nu te pripi….eu voi fi solutia la toate problemele noastre….altfel nu se poate….m-am gandi bine….chair daca pentru asta va trebui sa- mi scurtez viata considerabil…..Merita sacrificiul…..eu in schimbul Gradinii Rosii…..altfel nimic din ceea ce este acum nu va mai fi …nicicand….
- Dar Nuca Verde…..fara tine, Gradina Rosie nu va mai fi la fel....cine ne va mai inveseli.....cine ne va mai canta....cine se va mai uita dinjos de colina...cine va face toate lucrurile pe care le faceai tu...acolo in coltisorul tau de langa gardul de nuiele...langa Puieti.......cine, Nuca Verde......cine?

Freamate in randul visinilor aurii……mare nedumerire…..mare tristete…..

- Ascultati la mine ce spun, caci nu voi spune decat o singura data….timpul deja nu ne mai este prieten..iar jos acolo, oamenii au luat-o intr-o directie gresita….cu cat ei nu se vor opri..cu atat noi nu vom mai fi….ne vom rari…ne vom ofili…..vom pali…..si inevitabil vom dispare fara urma…Pana sa apara soarele….voi toti visini aurii…imi veti aduna intr-o frunzulita de Nucel cate o picatura din zeama si aroma fructelor voastre…..de la fiecare in parte: de la Puieti …pentru fragezimea si cruditatea si inocenta lor; de la Visinei…pentru tineretea si curatenia sentimentelor, pentru avantul de a creste si forma mai frumosi si drepti ca brazii; de la Falnici….pentru intelepciunea si rabdarea lor. Foarte putin din toate astea mai este acolo..jos…..si cand vor disparea de tot …….suntem istorie….Asadar incepeti de pe acum….sa-mi strangeti ce v-am cerut…iar cu taria mea…poate avem noroc si reusim….voi trimte o pasare cu frunza de nucel ..sa treaca pe la fiecare din voi….si sa va dati picatura si ultima farama de farmec care o mai aveti…in voi…dragi prieteni…eu intre timp ma voi duce la parau….sa-mi dau crusta verde jos…
- Si cum vei face Nuca Verde….cum vei reusi sa indrepti toate aceste lucruri….cu seva din noi? ..intreba la un moment dat un Visinel.
- Nu stiu daca voi reusi…dar voi incerca…trebuie sa stiu ca am facut totul pentru….ca am indeplinit rolul Gradinii Rosii asa cum era el scris. Cu tot ce voi strange de la fiecare din voi, cu taria mea si cu tot farmecul pe care-l mai avem…asa cum este el….voi trece dincolo de gardul de nuiele…si-mi voi da drumul la vale pe colina…cu toata viteza si indemanarea de care sunt in stare. Este necasar sa ajung pana jos…..intre oameni si suficient ca ceva sau cineva sa ma striveasca astfel incat sa ma fac tandari si sa ma pot imprastia peste tot cu tot ceea ce am de la voi si de aici. Si atunci ….ne mai ramane speranta, ca poate, dragostea noastra pentru ei este suficient de puternica pentru a-I face macar sa se opreasca din rau. Si tot e ceva daca reusim macar atat….Pentru a nu risca mai mult de atat, pasarile Gradinii Rosii vor fi cele care ma vor astepta jos….la poalele colinei….si vor arunca o piatra peste mine….astfel incat sa nu fie prea tarziu apoi..
- Oh….Nuca Verde…dar asta inseamna sa pleci si sa nu te mai intorci niciodata……si apoi grea sarcina ne mai dai tu noua, Nuca Verde, sa aruncam piatra peste tine……zise o pasare care d-abia acum intelesese ce va urma sa fie…Cum crezi tu ca vom putea face un asemenea lucru? Si de ce trebuie sa mori tu….pentru niste oameni care nu mai fac distinctie intre ce e bine si ce nu, pentru niste oameni care nu mai stiu sa spere si sa iubeasca, pentru niste oameni care se ineaca in propria lor indiferenta……?
- Da…Nuca Verde…de ce? Zisera toti intr-un glas....
- Ascultati ce va zic....odata coborata din Nucelul de Visin...inapoi nu ma mai pot urca....si acum deja nu mai sunt de folos aici...si cumva trebuie sa facem...iar eu am ales solutia cea mai buna. Nici una din visinele voastre nu este suficient de rezistenta ca sa ajunga pana dinjos de colina....drumul e lung si anevoios...si v-ati vesteji pe drum..si n-am rezolva nimic....eu stiu ce vorbesc....eu sunt cea mai potrivita pentru aceasta misiune. Asadar .....e timpul.....dragii mei....
- O Nuca Verde!!.....se auzea de prin toate colturile gradinii...

Si cu lacrimi pe crengute....pe frunzulite…si pe peste tot….visinii aurii isi luau ramas bun de la Nuca Verde….pasarile amutisera…florile palira…paraul aproape ca seca…

A venit timpul....nici nu apucara sa se dezmeticeasca bine, caci Nuca Verde nu mai era....soarele incepu sa-si lase razele sa se intrezareasca...inca mai era la limita dintre intuneric si lumina. Nu puteai spune daca vine dimineata..sau daca tocmai se insereaza...asa era...totul ....acolo....acum....Si totul amutise...totul palise...
.Dar dupa un timp, linistea fu sparta de o mare de lumina si de un zgomot de cutremur....Nuca Verde isi duse planul pana la capat. Se mai vazura doar pasarile..cum zburau inspre gradina....cenusite....greoi....obosite....s-au pierdut pe undeva printre ce mai ramasese din ramurile visinilor ce numai aurii nu mai erau....
.....................................................................................................................
Soarele era deja sus pe cer, oamenii au inceput sa forfoteasca……si totul capatase forma……cand de undeva din multimea ce forfota se auzi o voce de copil: “Priviti!” Atunci toata lumea si-a lasat treburile la o parte si s-au uitat cu toti in directia aratata de copilandru. Era Gradina Rosie in toata splendoarea ei…..mai frumoasa ca nicicand…rosie ca focul…..gata sa-si primeasca oaspetii…..

Veselie mare…..bucurie peste tot….venise ziua mult asteptata……toata lumea nu stia cum sa se mai pregateasca pentru ziua cea mare…………

…………..si la intrare in gradina….imediat cum intorceai capul sa te uiti dupa Puieti, pe partea dreapta…..langa gardul de nuiele….aparu un Vlastaras…cu cateva frunzulite pe ici pe colo….fara muguri de visin auriu….doar pe varf…..un mugur verde……..