Se spune că în momentul morții corpul uman pierde instantaneu douăzeci și unu de grame din propria-i greutate.
Unii susțin sus și tare că această cantitate aproape neglijabilă reprezintă greutatea sufletului care, în momentul trecerii trupului de carne în neființă, se desparte de acesta și se contopește cu Lumina Ființei Unice în Astralul atemporal.
Hmm…
Poate părea incredibil…
Oare toate bucuriile, toate necazurile, toate sentimentele omenești înmagazinate de-a lungul vieții în hard-discul denumit SUFLET, toate iubirile și urile din noi, toate amintirile, toate experiențele noastre se pot regăsi în numai… 21 grame ?!
Cam puțin, opinez eu…
Suficient și chiar prea mult, susțin unii ezoterici…
…………………………………….
A doua zi după ce am așternut pe o coală de hârtie cele de mai sus am plecat în piață. M-am oprit în fața unei tarabe cu mere, reamintindu-mi că mărul a fost fructul care a contribuit la izgonirea Perechii Primordiale din Paradis. Am spus:
- Vreau să cumpăr 21 grame de mere…
Vânzătoarea, o blondă platinată oacheșă, mi-a aruncat o privire afrodiziacă, ușor descumpănită, după care mi-a ales din grămada de mere de pe masă unul mic, cel mai sfrijit măr dintre toate, pe care mi l-a pus mai apoi pe cântarul electronic. A privit spre cadran și a exclamat uimită:
- Exact 21 grame. Poftim ! Luați-l ! Nu vă costă nimic…
Am plecat din piață cu fructul oprit în mână. Mi-a fost însă teamă să mușc din el, așa că l-am aruncat în primul coș de gunoi ce mi-a ieșit în cale…
…………………………………….
Morala întâmplării am înțeles-o abia a doua zi când soneria de la ușa coliviei mele cu gratii de fier la ferestre țiui strident. Am deschis ușa ferecată și am văzut-o pe Ea, La Femme en Noir. Avea mărul meu, cel pe care îl aruncasem ieri, în palma-i scheletică.
Iar în mâna cealaltă…