E de râs că nu râd. Ar trebui să râd de mine râzos, să râd râdicol, să râd de râzoși în exrâderi râzalnice, să râcomb de râs, să râd râzând de râdiculitatea mea, de-atâta râs să mă râc de râs, râzos, râzos, râsoșiu râzos, râ. Să râd de râsabilitatea râdirilor râzătoare. De râsimea râznetelor râzalnice. De râsoția râsă. Fiți râsionali, fiți râsionali, râstinul e râspru. Să râsesc de râs, râzând un râsan de râsete; râsurătura mea să se srâdă, râsă, mai râsă, cea mai râsă, râsătatea râsătăților, iar râsăturile mele să derâdă toate râzătoarele, pe râsografi, pe râsologi, pe râșâdinți, pe râsați, pe râsovni, pe râsolnici, pe rânsul și pe rânsa, pe atotrâsenii râsorâderii. Să râd de strărâsură. De tot ce râd râsonii. De râși. De râsiști și râsoi. Să râd de râsul care râde de râsătatea râsnetului. De râsul râsmei. Așa cum iepurâsul surrâde râsul râzătoarei. De râsanți și râsante la râsnetul râsoaicei. Să râd un râsturel de râs. Râstimp un râsețel. Râzi, urâsitoare! Cu arâsul, prerâsul, inrâsul, surâsul tău. Râstit mă râd. Să râd râsul, să mă râsal în râșeței, în râs desrâs, și mai desrâs. Râ-râ-râ, ce de râs e râsorâsul râsovoilor. De râset, rase rusul. Mă rarg de râs, mă râd, că m-am râzit. Mă râd atât de râs că m-am râdat, m-am râst de râs râstindu-mă, de urâsenie.


(în limba română de Gabriel H. Decuble
din ant. „Jaluzele deschise, jaluzele închise”, Ed. ART, Buc., 2010)