poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2012-01-09 | |
Am mai auzit o dată cu bate inima mea în gât. De unde să încep firul gândului. La cine mă gândesc acum când am terminat cu sentimentele? La timp, la oameni, la mine. A fost odată ca niciodată un om, bărbat în aparențe și copil în minte. Crescuse cu principii de om onest și cu idei de perfecțiune în cap. Viața te învață altfel.
Morena Dei, o fată superbă, cu lacrimi în păr și strălucirea stelelor în păr. Era departe, dar mă ghida în jocul nostru inocent, mă făcea să visez și să scriu. Am scris despre iubirea perfectă, am scris despre mine și despre ea, am scris despre posibilitatea unui vis. - De azi vrei să ne spunem „te iubesc!” în fiecare zi când vorbim? - Da. Ar fi un experiment asupra noastră. Ar fi ceva inedit și frumos. I-am scris, pentru că era departe și nu mă cunoscuse niciodată în persoană. A doua zi primesc o scrisoare frumoasă, parcă aș fi fost iubitul ei. Era ca un vis. Eu creeam femeia perfectă pe baza unor poze ale unei femei extraordinar de frumoasă. Eram un pictor în mintea mea, chiar dacă aveam tablouri cu ea. Sufletul meu dorea să dea naștere perfecțiunii. Citeam cu grijă tot ce îmi scria și simțeam cum sufletul și inima creșteau. Începusem să cred că această femeie chiar există. Știam că realitatea nu poate fi chiar așa de perfectă, dar faptul că ea nu „călca” deloc strâmb în visul ăsta mă făcea să o doresc mai mult. Poate citise și ea cărți cu iubiri perfecte, poate îți dorise și ea o poveste perfectă de dragoste și eu nu îi dădeam nici un motiv să nu își imagineze ceva perfect. A doua zi scrisoarea ei era perfectă, reală, ca o femeie îndrăgostită care lasă total garda jos. Dacă ar fi fost lângă mine ar fi fost deja în brațele mele și ar fi împins adânc de tot limba ei lângă limba mea într-o imagine atât de plăcută pentru cei îndrăgostiți. Alunecam ușor, ca într-o poveste reală de dragoste, și mă țineam cu unchiile de marginea prăpăstiei. Era departe, nu aveam cum să ajung acolo, nu aveam cum să o fac să mă iubească atât cât imi doream eu, de la distanță. Îmi încercam puterile, dar știam că într-o zi cu soare îți va da seama că iubirea mea din stele nu o poate face să simtă o îmbrățișare reală și caldă. De câte ori îmi apărea gândul ăsta îl alungam cu disperare... poate în sfârșit o să găsesc acea femeie perfectă care mă poate iubi oricum și oricât, să mă aștepte o viață pentru o clipă de fericire.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate