BMW-ul X6 se năpustește furibund pe strada lui Corneluș, derapează controlat în curbă și se avântă roșu și nervos în intersecție. Chiar în ultima clipă observă venind din partea dreaptă, o Dacie de culoare albă care, cel mai probabil, sperase în inocența ei, că un amărât de semn rutier, pe care scrie „Stop” poate opri avântul tehnologic și tradiția germană. Copleșit de oroare, pur-sângele bavarez încercă din răsputeri să evite contactul cu ieftina și vulgara creatură, de proveniență dubioasă și care se vinde peste tot. Datorită frânelor ceramice și a unui ABS de ultimă generație pe de-o parte, cât și a unui nou set de plăcuțe de frânare de partea cealaltă, cele două mașini se opresc la doar câțiva centimetri una de alta, ca doi îndrăgostiți cu ochii închiși și buzele întinse.
BMW-ul se dezmeticește primul, dă cu spatele pe urmele groase de cauciuc și-și deschide geamul din stânga. Din cele 12 difuzoare HiFi, acutele lui Horea Brenciu se dezlănțuie la bietul Logan și deținătorul acestuia, un bătrânel stafidit în sacou și cravată, cu mâna la inimă și ochii holbați la icoana de pe parbriz. Cântecul de disperare supremă încetează brusc, numai ca să-i urmeze țipătul doamnei consilier Alina Gojan:
- Ce faci bă, criminalule, nu mă vezi? Te bagi așa în mine?!
Bătrânul cască gura ca la extraterestru și nu pricepe cine îl blagoslovește. Doamna Gojan are 1.53 înălțime și chiar dacă are o pernă groasă sub fund, tot e bine camuflată de volan. Așa că se cațără pe ușă, scoate pe geam un coc amenințător și strigă cât o țin plămânii:
- N-auzi bade? Mută-ți ronghiul din stradă că de nu, te bag în penal! Știi cine-s io?!
Bietul om mormăie o „Maica Precista...”, dovedind că și-a pierdut orice urmă de judecată. Se zgâiește acum la niște ochelari de soare imenși, pe care orice cal de povară s-ar simți onorat să-i poarte în societate, și se lasă mai departe suduit de cocul teribil și ofensat.
- Ai noroc că n-am vreme de tine! Dă odată cu spatele, dobitocule, până nu te împing!
Bătrânul își aminti brusc cine e și unde se află. Parkinson-ul sau emoțiile îl fac să nimerească cu greu marșarierul, dar în cele din urmă mașina piteșteană se retrage grăbită din calea celei de rasă superioară. Abia acum pensionarul îndrăznește să coboare geamul și să-i atragă atenția cu voce pițigăiată:
- Știți că aveați Stop...
Drept răspuns BMW-ul își curăță temeinic parbrizul, scuipând mare parte pe Logan și pe trei pietoni care de cinci minute se țin de mână în dreptul zebrei, precauți. Apoi se turează la peste 6000 rpm în a-ntâia și o înfundă pe șoferiță în scaunul activ reglabil și încălzit la maxim. Aceasta dă drumul la muzica lăutărească a tarafului din Clejani, ideală pentru calmarea nervilor. Încă un minut și iat-o, în sfârșit, în fața casei Gojan, apăsând iritată la culme pe trei telecomenzi până o nimerește pe cea a porții de la intrare.
„Ce porcărie de drumuri și de reguli de circulație!... Și pensionarii ăștia, îi caută moartea pe acasă și ei hop la volan să piardă vremea prin centru și să umple parcările de rable! Dacă-mi zgâria vopseaua, praf îl făceam…el nu vede că mă grăbesc? Parcă mă mai interesează pe mine stop-urile când e bai așa mare cu copilul meu!... Of, și handicapatul acesta de bărbatu-mio tot nu mi-a reglat bine temperatura la scaun, mai am un pic și-mi ia foc curul!”