Doamna aceea, cu părul blond, înspicat cu alb, coborât în bucle pe lângă tenul deschis la culoare, aproape palid, se privea în oglinda de la baie. "Frumoasă culoare de păr am! cât se mai chinuie puștoaicele astea să prindă nuanța asta!"
S-a auzit ușa de la intrare deschizându-se aproape fără zgomot, apoi glasul bătrânului chemând câinele din curte, acoperit, parcă cu vată, de ușa care se închidea.
Doamna a ieșit din baie târându-și papucii de catifea de care se agăța în mers un motan jucăuș.
Domnul a lăsat papucii de curte și și-a luat papucii de casă în timp ce-și dezbrăca bișonul de hăinuță. Privirea lui s-a oprit o clipă asupra doamnei, a zâmbit, parcă unei amintiri, și apoi a coborât privirea pe măsuța din terasă, cătând un sprijin sau un refugiu.
Doamna a intrat în bucătărie, a deschis dulapul din colț și a scos dintr-un plic un teanc de bancnote.
Bătrânul era întins pe canapeaua din terasă, cu telecomanda televizorului în mână și pe pântec avea câinele ghemuit.
Balearea printre programele TV a durat câteva minute și în cele din urmă s-a oprit pe un program cu partide de pescuit în timp ce, în dormitor, televizorul doamnei era fixat le un program de știri.
La televizorul doamnei se derulau imagini din orașul cuprins de febra cumpărăturilor ocazionate de sărbătorile de iarnă. Calculatorul arăta pe monitor un articol expediat de către un site ortodox.
Doamna s-a strecurat în dormitor lăsând ușa
întredeschisă de unde s-a auzit întrebarea: "mănânci?".
Acel "mai târziu" , ușor iritat, a coborât colțurile gurii doamnei, pentru o secundă,, ca apoi gura să revină la superbul desen, păstrat nealterat încă din adolescență.
Imaginile reclamelor ce îndemnau oamenii să-și facă daruri au trezit în sufletul femeii instinctul matern sau poate o milă deghizată în generozitate. Mâinile au căutat într-un dulap din care a scos o cutie de carton.
-Ce ai vrea să-ți aducă Moș Crăciun?
Bătrânul a urcat în podul în care, într-un corp de bibliotecă veche, se aflau amintiri, și-a suflecat mânecile halatului și a-nceput să caute, suflând greu.
Primul gând scos din raft a fost că și-ar dori o mamă. La capitolul ăsta nu dusese lipsă pentru că avusese patru sau cinci mame dar rămăsese cu gândul că "mamă" ar fi altceva, despre care citise prin cărți. Gândul a fost lăsat să se așeze odată cu praful stârnit de căutări. La gândul către un Ferari a zâmbit acoperind părerea cu o neâncredere groasă, tivită cu un zâmbet cald. Apoi și-a dorit o lansetă de "match". E iarnă deja, la ce i-ar mai fi utilă acum când trecuse vremea acestui sistem de pescuit? Chiar dacă ar fi căpătat-o de la Moș Crăciun nu s-ar fi bucurat suficient pentru că nu-și dorea obiectul în sine ci activitatea cu obiectul acela.
O pălărie! Da, și-ar fi dorit o pălărie, dar din care?
Gândul pipăia cu degete tremurate opțiunile.
O pălărie de paie...doar pentru grădină și pescuit_ Aia nu avea demnitatea cuprinsă în cuvântul pălărie. Cuvântul trebuia rostit cu proptele, adică pălărie DE PAIE!
O pălărie de vară ar fi trebuit să fie deschisă la culoare și să aibă și găurele. Ce pălărie deschisă la culoare și pe deasupra și cu găurele ar fi putut duce demnitatea titulaturii de pălărie?
O pălărie conică ca a chinezilor, cultivatori de orez? Gândul acesta i-a înflorit un zâmbet imens pe obraz, imaginându-și cum ar arăta cu pălăria aceea pe cap, zâmbet amplificat de gândul la o pălărie mexicană. Nici pălăria de văcar american, din piele, cu șiret pe sub barbă și cu borurile îndoite spre în sus nu i-a făcut cu ochiul.
O pălărie de fetru! Da!!! Dar borurile? Dacă erau largi ar fi dus cu gândul la gaborii cu pălărie. Ideia că ar fi fost considerat țigan nu-l deranja, ba chiar el însuși se revendica a fi neam de țigani dar nu de gabori.
O pălărie cu bor scurt!
Asta este!
Inima a început să-i bată cu putere. Bunicul lui purtase o pălărie cu bor scurt care, alături de mustața tăiată drept, a la Franco, dictatorul, îi conferea un aer de profundă seriozitate.
Doamna observă cum se schimbă la față și cum respirația i se oprește sub zâmbetul adresat bunicului
Aerul a-nceput să-i iasă încet din piept, ca dintr-un cimpoi, pieptul în care inima se oprise , zâmbind și ea, ca la fotografie.
Aerul care ieșea șuierat a articulat, lăsând să înflorească un...aș vrea o pălărie de fetru, cu bor scurt, lângă cap.
Aerul încăperii s-a oprit și el umplându-se cu pălării de fetru cu bor scurt care, ca niște păsări obosite, au început să coboare spre pălăria nouă din cutia de carton ce-l aștepta pe bătrân pe masă.