Cuprindeam cu mâna un trup ca o nuielușă. Slab și livid de emoție, încă nu îmi reveneam din șocul invitației. Am avut curaj să o invit la dans și asta îmi consumase mai mult decât trebuia din energia mea. Mă obișnuisem atât de mult cu gândul că voi fi refuzat încât acum eram dezarmat de cuvinte. Ea era ca o poză perfectă a unui vis. Era doar un dans, dar muzica ne obliga să alunecăm unul spre celălalt în conversații plăcute.
Mă zbăteam pe uscat cu început de conversații jenante și „clișee” anoste. Așteptam să treacă ceva, să depășesc un moment pe care numai eu știam că există. Ea, de sticlă, mă privea cu răceală și indiferență exterioară totală. Aș fi vrut atât de mult să pătrund dincolo de ochii ei frumoși, să văd în sufletul ei, să aflu unde este portița pe care să o deschid, să intru cu o întrebare, și să nu fiu judecat conform colțurilor cuvintelor spuse.
Am luat mijocelul ei și l-am plimbat între mâinile mele. Încercam să nu îmi imaginez atâtea fantezii cu ea, că poate vede dincolo de portița ochilor mei, poate citește gândurile mele. Dansul ne apropia în transpirație de parfumuri și mă făcea să mă îngrop într-o amețeală de nedescris. Acum, deschis, bâlbâit în mine, așteptam să mă izbesc de o stâncă rece. Poate mă înșel și nu este așa, poate dacă fac o furtună destul de puternică, ochii ei se vor deschide, trupul ei va fi apă în valul meu de furtună.
Trecuseră cinci ore în mine, dar în realitate erau doar cinci minute. Savuram cum piciorul ei se atinge de mine, înghețam când piciorul meu era aproape să calce mici degete ale piciorușului ei... Și tot așa. Refuzasem demult să îmi imaginez ce gândește și asta mă făcea și mai dezarmat. Eram deschis. Sunt deschis. Se apropia spre mine ca spre o pradă sigură. Aș fi dorit să mă dorească, să pot să...
Muzică m-a dus pe val, am cuprins capul ei, cu mâna alunecând în sus, sub părul ei cu grame de apă. Cu siguranță nu îmi aude gîndul, pentru că ochii ei fatali se închid de plăcere, eu câștig siguranță și dansez cum nu am dansat vreodată. Eram doar noi singuri, într-o cameră mare cu multe locuri de care poți să te impiedici, dar fără haine și cu picioarele goale pe un parchet lucios. Eram îngeri cu o aripă care încercau pentru prima data să zboare împreună. Am îndrăznit mai mult spre vis, am pus buzele mele în colțul buzelor ei, am închis ochiul închizitor cu un sărut și am uimit-o cu pasul meu din dans. S-a agățat de mine cum eu mă agățam de ea și am plutit în sus.
Valsul acestă mă ducea departe. Imaginația nebună îi adresa ei întrebări, dar ochii ei de gheață nu spun nimic, ascund secrete, ascund un vals frumos, romantic, întrebător.