Încerc să-mi imaginez sistemul care învinge totul și nu e învins de nimeni: o hidră cu mai multe capete care cresc la loc ori de câte ori le tai, ca alcătuită din subsisteme sau, spus și altfel, din sisteme parțiale: politic, economic, informațional, spiritual, militar, și să tot mergi și să nu mai ajungi ori să ajungi nicăieri.

- M-a învins sistemul, a declarat cu afect primul președinte democrat la sfârșitul mandatului, omul în care românul își pusese toate speranțele, după ani de batjocură și umiliță.
- Nu am învins sistemul ticăloșit, dar nici el pe mine, a hăhăit al doilea președinte democrat. Nu am crezut că este atât de greu să schimbi România, a mai hăhăit apoi, dar, până la urmă, o să înving eu sistemul, a promis dânsul... România trebuie să fie a românilor și nu a câtorva oameni cu bani și cu interese. Mă refer la mogulii de presă și la instrumentele lor ticăloșite, ziarul și televizorul, a mai zis dânsul și, astfel, și-a fixat un scop ambițios de a se război - răfui cu toată lumea, de la stânga la dreapta și invers, fără a se gândi dacă îl țin brăcinarii. Nu contează că pierzi, gândea dânsul, important este să lupți, să lupți tot timpul, zi de zi și noapte de noapte. Și dă-i... și luptă... și...

- Blocat în lift, zici?!
- Da.
- Halal! De-ai fi măcar original... Prizonier, să zicem, într-o groapă cu lei. Căzut, să zicem, într-o gură de canal... Ori captiv, ca în „Iona” lui Sorescu, în burta unei balene...

- În fața Prostiei, batem în retragere: în grotă, în lift, în gaură de șarpe, adaug eu..., ori în lojile Parlamentului pentru a ne arunca în gol...

Luca Dorian s-a aruncat de la balconul Parlamentului în semn de protest, strigând: “Ați luat drepturile copiilor”. Bărbatul de patruzeci de ani a căzut de la o distanță de cinci metri peste unul dintre pupitrele sălii de plen, pe care l-a și rupt. El purta un tricou pe care scria: “Ne-ați ucis viitorul copiilor noștri”.

- Cei proști din naștere, vorbește Nimeni neîntrebat, au un comportament anormal. Îi recunoaștem de departe. Ei sunt previzibili și sinceri. Dar ce ne facem cu perverșii, acei proști cu diplome? Ãștia sunt periculoși, n-ar trebui lăsați în voia lor, ei trebuie puși la punct. Ãștia, când vin la putere, caută să-și impună propriul concept asupra societății. Iar rezultatul se bănuiește: o catastrofă! Nu e momentul să intru în detalii, poate ești obosit. Cât o să stai aici în lift, că durează până o să-l repună în funcțiune, o să avem timp... Numai atât vreau să-ți zic: Toți dau vina pe sistem, dar se omite că sistemul nu e ceva abstract, că e alcătuit din oameni și condus de oameni.

... Sincer să fiu, nu mi-am încercat, până acum, mâna într-ale scrisului, chiar dacă, în mod greșit, am considerat această preocupare, scuzată-mi fie aprecierea, neprofitabilă, sau cel puțin plicticoasă și fără efect, ca un „delirium tremens”, o înșiruire de vorbe fără noimă și neinteresante, o nesfârșită lamentare ridicată prețios la rang de voce împotriva sistemului, în concluzie, nimic altceva decât pierdere de vreme...

Dorian a declarat ulterior presei că gestul său a fost unul de mânie față de ceea ce se întâmplă, în prezent, cu copiii noștri: “Mă doare de când am văzut că nu mai există speranță pentru copii, că nu se mai vede luminița".

- Există concepția, zice Nimeni, că oamenii își folosesc doar o parte din creierul lor. Zece la sută sau chiar mai puțin. Einstein, însă, își folosea o parte mai mare din creier!...
- Glumești!, zic eu, înviorat. Cred că Einstein își folosea o sută zece la sută din creier...
- Eh, și tu, acuma! Nu stăm să cântărim cu gramul. Se presupune că restul din creier, în mare măsură, este inactiv. Și când zic „restul”, mă refer la potențialul intelectual, nu la o porțiune efectivă de creier. Înțelegi? La forța latentă care, dacă ar fi exploatată, ar face adevărate minuni. De pildă, oamenii ar putea să-și citească reciproc gândurile. N-ar mai avea nevoie de vorbe, de gesturi.
- Mai degrabă palavragiii. Ei ar fi cei mai câștigați, glumesc eu, fără a realiza că mă autoinclud în această categorie.

Luca Dorian a mai spus că ideea protestului i-a încolțit când a văzut că oamenii sunt tratați ca niște cifre: “Mă doare pentru că am început să devenim niște numere. Guvernanții nu gândesc că a da un om afară din serviciu nu înseamnă doar a economisi la buget, ci mai înseamnă că o familie e pusă în imposibilitatea de a trăi".

Dacă scrisul este o pasiune, înseamnă că se face din plăcere, așadar nu pricep cum din plăcerea lor de a scrie, unii sau alții se rup în suferință. Auzi pe câte un confrate că îi curge sânge prin vârful peniței atunci când scrie, ori pe altul că îi țipă durerea în șira spinării de atâta aplecare asupra hârtiei.
„ Ce mai faci?”, îl întreabă maestrul pe un tânăr scriitor, în loc de salut, când se întâlnesc după ceva timp, pe stradă, din întâmplare.
„Sufăr, maestre, sufăr!”, îi răspunde mai tânărul condeier, zdrelindu-l cu asprimea privirii de om chinuit.

Firește, cuvântul a fost dat tuturor; fiecare îl folosește cum și când vrea, când și cum poate, chiar și el, omul mut.
- Dar mă întreb, cine mă citește?
- Eu te citesc, îmi răspunde Nimeni, ți-am promis doar, iar promisiunea e datorie curată. Prin scris, tu te eliberezi. Prin citit, eu îți preiau poverile...
- Aha, oficiu psihoterapeutic...
- Să nu glumești cu lucruri serioase.
- Nu glumesc, să știi. Le iau în râs.
- Nerușinatule!
- Îmi place în pielea mea... Îmi place în pielea mea de Nimeni.

Tatăl unui copil bolnav de autism, un băiat în vârstă de cincisprezece ani și al unei fetițe în vârstă de șapte ani, Dorian a afirmat că nu situația sa familială l-a îndemnat la gestul de a se arunca de la balconul Parlamentului: “Poate că am putea să trăim și cu un milion pe lună în loc de trei. Nu asta mă doare. Problema e că nu mai avem speranță”.

Amicul Nimeni strigă cu voce tare să audă până și locatarii de la blocul învecinat:
- Uite ce spune Vasile Pavelcu! Genetic și fiziologic, Prostia este una din cele trei boli psihice, alături de schizofrenie și agresivitate. Ea poate fi moștenită genetic, dar este tratabilă, mai ușor și cu rezulate mai bune decât celelate două. Majoritatea oamenilor suferă de prostie totală, absolută, retardați, cretini, sau parțială, iar restul, puțini de altfel, sunt inteligenții și cei foarte inteligenți.
Prostia parțială este greu detectabilă, dar nu mai puțin periculoasă, deoarece un prost, mai ales dacă este supraevaluat, este incompetent și pune în pericol sănătatea, viața și averea altora, prin deciziile sale greșite. Prostia degenerează, astfel, și eșuează din punct de vedere profesional în incompetență și dezastru, iar, din punct de vedere moral, în impostură. Înțelegi, dragă Cineva?

- Fiecare dintre noi are un potențial intelectual încă neexploatat, continuă Nimeni, de chiar nouăzeci la sută din capacitate. Ei, bine, teoria mea susține că tocmai în această zonă neexploatată se regăsește prostia. Așadar, prin potențialul exploatat în plus, creăm o rezervă personală de inteligență... în detrimentul prostiei...

Întrebat despre copilul său bolnav de autism, Dorian a spus că acesta are un talent deosebit în a lucra pe computer și o înclinație specială în a vorbi limba engleză: “Ca să realizați ce înseamnă un copil cu autism, el i-a spus mamei sale că a văzut la televizor protestul meu și i-a zis: “Tati a avut noroc că a avut airbagurile bune la el”.

Continuă Nimeni, cuprins ca de febră:
- Am citit de curând că s-a descoperit o genă a prostiei. Cercetătorii presupun că ar putea fi o genă responsabilă cu potențialul intelectual. Se pare că toți ne naștem cu această genă. Atâta vreme cât gena este activă, zice-s-ar, prostia este în expansiune. Dacă gena este dezactivată, activitatea cerebrală se întețește, iar capacitatea de învățare și memorare este stimulată. Asta la animalele folosite drept cobai. Urmează a se găsi metoda de anihilare a genei prostiei la oameni, pentru a le îmbunătăți astfel inteligența.
- Pastile contra prostiei!, exclam eu, ca și când s-ar fi descoperit elixirul tinereții. Ha! Să vezi prin farmacii oameni călcați reciproc în picioare...

- Mai cu seamă cei inteligenți!, îmi face jocul Nimeni. Ei se vor călca în picioare. Pentru că proștii nu sunt afectați. Ei sunt sănătoși tun, sunt naturali, modele. Afectați sunt oamenii inteligenți, nu proștii. Ei vor fi tratați cu asemenea pastile. Bolnavii sunt cei care ar putea să schimbe lucrurile în bine, dar nu o fac. Aceia care se complac în lene și lașitate, seduși de firimiturile de la masa puterii, de lingușelile frumoșilor nebuni ai vremurilor noastre. Iată adevărații bolnavi de prostie: inteligenții!