Seara veni înspăimântător de repede, aproape că nici nu mi-am dat seama de trecerea zilei. Eram altă persoană acum că Angela era într-adevăr doamnă și nu doar un gest de politețe pe lângă grizonul din păr. În camera mea de la cabană. îmi făceam astfel de gânduri trezit, cu mâinile sub cap, privind cum soarele își spune ultimele versuri corect ca un elev de școală primară. La fereastră n-am văzut decât o umbră ce s-a împotrivit razelor de soare și mi s-a părut mult mai mare decât cea a Angelei. Vroiam să o strig, dar am rămas nepăsător, zicându-mi în sine că cerbul n-ar avea atâta tupeu să treacă pe lângă fereastra camerei mele. M-am ciupit imediat de obraz și mi-am dat o palmă ușor, știind că cerbul nu mi-a apărut decât în somn. Eram treaz și nimic nu putea contesta aceasta. Am sărit imediat din pat și m-am făcut decent, după care am ascultat fiecare zgomot produs afară, cu urechea apropiată de fereastra deschisă. Mișcare se auzi către intrarea în cabană și la un moment dat am auzit scârțâitul specific șezlongului, atunci când primește greutate. După scârțâit părea a fi o persoană cu ceva kilograme, deci era exclusă Angela, renunțând să o strig pe fereastră. M-am ciupit din nou de obraz și mi-am căscat un ochi cu mâna la gândul că ar putea fi fantoma bunicului Angelei și gândul că l-aș putea vedea, mă mai învioră. Îmi veni în gând tot felul de nebunii, gândindu-mă că de aceea cabana părea atât de nelocuită și m-au găsit pe mine spre a face oarece experimente, pentru că alte urme de oameni vii nu erau. În ciuda faptului că stăteam și ascultam toate zgomotele de afară, mi se păru o lașitate și mai ales lipsă de bărbăție, să fiu mulțumit doar cu zgomotele de afară. Hotărât și sigur am ieșit din cameră și am tras aer pe nări puternic în livingul mare al cabanei, șuierând aproape ca cerbul din vis. Totul era liniște aici și nemișcat față de ultima mea trecere, așa că am pus mâna pe clanța uși și mi-am zis că este momentul să dau ochi cu bunicul Angelei. Pe șezlong era într-adevăr o persoană în vârstă, dar nu prea îmi arăta a fi fantomă după greutate. Bărbatul stătea liniștit și privea pădurea întunecată ca și cum ar aștepta pe cineva să vină de acolo.
- Bună seara domnule Duran!
- Bună seara domnule… sunt sigur că cerbul nu vine decât dacă aveți ceva zahăr la dumneavoastră.
- Ha, ha! Bravo, asta da remarcă domnule.
Stăteam în spatele șezlongului și nu mă mai puteam urni de acolo, ceva mă speria. Fantoma avea chip și vorbea cu mine, dar persoana din șezlong a simțit aceasta și s-a ridicat impunătoare de acolo. Era un om înalt la vreo 60 de ani poate mai mult, statură impunătoare, ochi mici, vioi, care spuneau totul despre el. Mâinile puternice ca de marinar și o mustață ușor grizonată, dar bine îngrijită așezată pe o gură oxigenată cu buze puternice. Nasul de deasupra mustăți era la fel cu întregul, adică bine proporționat cu o formă aproape perfectă. Fața era veselă ceea ce dădea optimism celui cu care vorbea.
- Sper că nu te-am speriat domnule Duran, dă-mi voie să mă prezint. Sunt Pontic, tatăl lui Angela, gazda dumitale!
- Duran, îmi pare bine domnule Pontic!
- Să mergem în cabană domnule Duran. Vom sta la umbră, pentru că aici oricum nu este decât un singur loc…
- Și doar pentru cei care vor să vadă cerbul.
- Exact.
- Domnule Pontic, dar tocmai vroiam să aflu de la dumneavoastră acest mister deosebit?
L-am întrebat eu pe Pontic după ce ne-am așezat pe câte un fotoliu din piele în cabană.
- Ei mister! Poate că de acum începe să devină un mister domnule Duran. Nu era decât o sperietură de-a tatălui meu pentru nepoții săi, spre a nu deteriora frumusețea asta domnule. Pentru că după cum vedeți construcția în sine este o operă de artă.
- La ce vă referiți domnule Pontic?
- La tot ce vă înconjoară, în interior de exemplu domnule Duran, toată lemnăria aceasta din lemn extrem de scump. Mahonul a fost adus cu vaporul și montat de meșteri iscusiți de peste hotare. Tatăl meu era un om foarte dur, nu tolera greșeala.
- Deci să înțeleg că sunt singurul care a văzut cerbul în pădurea aceasta.
- Cred că da, însă în vis, pentru că nu am cunoștință de vreo familie de căprioare în această pădure.
- Probabil că ar fi fost riscant să fie adusă.
- Da, închipuiți-vă domnule Duran, după acea ar fi apărut cei care vroiau să le vâneze și…
- Să înțeleg că a evitat pe cât posibil socializarea acestei construcții de suflet, domnule Pontic.
- Aici ați punctat deosebit de bine, domnule Duran. Această cabană nu era altceva decât un refugiu pentru tatăl meu.
- Bănuiesc că venea obosit de pe mare și dorea în primă fază să se liniștească în oaza aceasta de verdeață.
- Da și asta, dar poate că era totuși un pic socializată, pentru că aici tatăl meu se bucura de…
- Am înțeles domnule Pontic, dar totuși am văzut ceva lucrări pe unele rafturi privind cerbul și familia acestuia.
- Da, asta este adevărat! Însă tot amenințând copiii cu cerbul său a devenit o obsesie mai târziu, la bătrânețe ca să zic așa, dorindu-și foarte mult să aducă o familie de căprioare.
- Și ce s-a întâmplat?
- Închipuiți-vă că nu am dorit asta sub nici o formă, pentru că apăreau braconierii, iar tata nu mai era într-o formă destul de bună pentru a face față intrușilor.
- Deci a studiat doar pentru a vedea dacă s-ar putea adapta căprioarele în pădurea sa.
- Cam pentru asta domnule.
- N-am înțeles de asemenea la ce folosea încăperea din spate, mai la liniște ca să zic așa, bănuiesc tot din cauza nepoților și altor invitați care se pofteau pe aici?
- Acolo era sufletul tatei, dacă pot să mă exprim așa. Vroia să scrie câte ceva din viața tumultuoasă pe care a dus-o, dar n-am răsfoit niciodată vreun manuscris din cele pe care se lăuda că avea să le scrie.
- Nu ați avut puterea sau nu le-ați găsit?
- Câte puțin din fiecare. Veneam câteodată după moartea lui, hotărât să caut documentele și să le răsfoiesc gândind că aceasta mă vor aduce în fosta viață
a tatălui meu, ceea ce mă speria totodată și mă făcea să renunț după ce ajungeam aici la fața locului.
- Deci era o misiune cu două tăișuri, dar asta înseamnă că aveați știință de existența manuscriselor din povestiri măcar.
- Da domnule Duran. De cele mai multe ori când îl găseam în birou, cum îi plăcea lui să-i zică, iar dumitale atelier după cum mi-a zis Angela, îmi povestea că ar vrea să-și facă o autobiografie sau să scrie un roman în privința aceasta pentru a rămâne viu prin cele scrise, familiei sale.
- Și n-ați avut puterea să citiți?
- Nu, domnule Duran. Nu am avut puterea așa cum spuneți dumneavoastră, pentru că mie îmi convenea povestea ce am trăit-o alături de tatăl meu și n-aș putea să accept altă realitate.
- Da; e posibil, dar omul este o ființă iscoditoare domnule Pontic și dorește să cunoască cât mai multe.
- Dorești asta pe un alt teren, credeți-mă.
- Vă cred domnule Pontic. Deci să înțeleg că sunt singurul care se întâlnește cu fantoma cerbului dorit de tatăl dumneavoastră.
- Ha, ha! Da este adevărat! Tocmai de aceea Angela m-a rugat să vă cunosc mai de aproape.
- Și ce ați constat?
- Deocamdată sunt sigur că nu dați înapoi, ceea ce ajută în toate. Perseverența este totul, dar ce poți vedea în câteva…
- Bună seara domnilor!
- Bună fata mea!
- Bună seara Angela!
- Tată, ai stat de vorbă cu eroul nostru!
- Care erou Angela? Am zis repede.
- Trebuie să recunosc fata tatei, că a fost singura persoană care n-a dat bir cu fugiții la coșmarul acesta destul de interesant.
- Să înțeleg că nu sunt singurul care a văzut cerbul?
- A, persoane nesemnificative domnule Duran, dumneata ești singurul care ai acceptat să cauți un răspuns la aceasta.
- Da, recunosc. Am pus cam multe întrebări și nu am plecat așa cum spuneți dumneavoastră, lăsând cerbul să pască în voie.
- Are spirit băiatul acesta Angela.
- Și când te gândești că l-am pescuit de pe malul mării, unde avea puterea să doarmă.
- Este o dovadă de curaj domnule Duran.
- Nu mi-a fost frică să dorm în natură niciodată, doar am ațipit pur și simplu, pentru că m-am simțit bine acolo jos.
- Tocmai de aceea am avut încredere în el tată și iată-l aici în această cabană. Nu puteam să-l cazez în altă parte, casa este o chestiune de familie.
- Să lăsăm asta fata mea. Domnule Duran! Să înțeleg că sunteți o persoană căsătorită, da?
- Da domnule Pontic, dar nu înțeleg de ce această întrebare!
- Pentru că mă gândeam fiul meu, să lucrezi câte ceva pentru mine.
- Da, mi-a spus Angela, însă nu știu dacă aș fi pe măsura cerințelor dumneavoastră. Angela mi-a spus că sunteți o persoană pretențioasă domnule Pontic.
- Deocamdată vei fi al dispoziția fiicei mele.
- Ca grădinar?
- Ce înseamnă asta Angela? Despre ce vorbește domnul Duran, mi-ai spus că ai vorbit cu dânsul!
- Cred că nu este altceva decât o glumă nevinovată tată.
- Mă scuzi domnule Duran, dar noi bătrânii de la un timp suntem o altfel de specie.
- Nu face nimic domnule Pontic. Suntem și noi pe același drum.
- Frumos spus.
- Nu-i așa că are spiritul treaz tati!
- Da fata mea. Deci rămâne stabilit, vei fi secretarul fiicei mele.
- Da…
- Nici nu vreau să aud altceva de la dumneata domnule Duran.
- Nu știu dacă am să mă ridic la…
- Te-ai ridicat deja Duran.
- Vroiam să vorbesc de munca acesta propusă de tatăl tău, Angela.
- Mulțumesc tati!
- Îmi rămâi datoare și nu uita să mi-l mai împrumuți și mie din când în când.
- Da tati, dar întâi v-a trebui să se ridice la rangul de care vorbești.
- Este acolo fata mea, altfel nu era aici.
- Eu…
- Nu trebuie să-mi mulțumiți mie domnule Duran, ci celei care v-a descoperit.
- Sunt de acord cu dumneavoastră, dar vroiam să zic că voi rămâne fidel și muncii actuale pe care o am.
- Domnule Duran; sunt amănunte pe care le discutați cu fata mea.
- Aveți dreptate domnule Pontic. Totuși…
- Nu vreau să aud nimic! Veți locui aici deocamdată, iar atunci când este cazul ne vom ocupa de cazarea dumneavoastră în condiții decente.
- Mulțumesc tati!
- A, vroiam să zic, asta pentru că sunteți un om gospodar, să puneți pe picioare biroul din spate și să-l luați în pază și apărare, având în vedere valorile sale, în speranța că vă va călăuzi în muncă, nu în mistere.
- Vă mulțumesc domnule Pontic! Ca și fiica dumneavoastră mi-ați citit gândurile.
- Acum că aveți toate stabilite din partea mea, eu mă retrag domnule Duran și sper că atunci când ne vom întâlni totul va fi numai de bine.
- Să nu aveți nici o grijă domnule Pontic, așa cum spunea fiica dv. suntem oameni căsătoriți doar.
- Da, asta este altă poveste domnule Duran.
- Vă mulțumesc pentru slujbă și pentru aceste valori pe care mă lăsați să le ating.
- O să-i mulțumești după ce-ți umplu cârca de treabă Duran!
- Nici o problemă domnule Duran! Și; n-o dezamăgi pe fiica mea.
- Niciodată domnule Pontic. Atunci când nu voi mai putea să ridic de jos, voi renunța singur.
- Nu vei renunța decât atunci…
- Fata mea, fata mea… dacă e să fie printre noi bunicul tău așa cum te-am învățat… s-ar cruci! De ce atâta duritate?
- Nu tată! Nu erau decât glume de-ale noastre. O să-i dau libertate, de n-o să o poată duce! Stai liniștit.
- Bine Angela, așa mai zic și eu! După cum spuneam domnule Duran, vârsta își spune cuvântul.
- Voi cântări totul cu atenție domnule Pontic, stați liniștit!
- Atunci copii, eu v-am lăsat, dacă aveți probleme, Angela știe unde mă găsește.
- Da domnule Pontic.
- Stai liniștit tată. Duran își v-a câștiga fiecare bănuț.
- Bine fata mea. Nu vă mai spun nimic, decât la revedere! A, mă scuzi domnule Duran, poate că trebuia să stau mai mult de vorbă cu dumneata, însă treburile nu mă lasă.
- Nu face nimic domnule Pontic. O am pe fiica dumneavoastră pentru orice problemă. La revedere!
- La revedere tată! Lasă-mă să te conduc până la poartă.
- Mă gândeam eu că nu lași un om bătrân singur cu gândurile lui.
- O să ai timp și de asta, doar n-o să fiu numai aici și atunci…
Au plecat împreună pe alee. Soarele expunea ultimele raze și dispărea cu fiecare secundă după orizont. Eram mulțumit și totodată încurcat neștiind dacă voi face față atâtor cerințe, câte mi s-au oferit.
Am luat în primire biroul și n-am deranjat încă husele de pe mobilierul din mahon, după cum spunea domnul Pontic, doar m-am uitat ușor pe sub huse prin rafturile de cărți, căutând în continuare o persoană, o entitate care să-mi atragă atenție. Atunci mi-au venit în minte manuscrisele de care amintise domnul Pontic, cele pe care nu le căutase din motive personale, care pe mine nu mă atingeau. M-am apropiat de biroul imens și am ridicat puțin învelitoarea descoperind un rând de sertare, mai precis patru la număr. Deși aveam liber din partea stăpânului să umblu în tot biroul, fiindu-mi dat în stăpânire, nu am avut puterea să deschid nici un sertar, poate că și noaptea care se așternea afară contribuia la toate acestea. Nici n-am apucat să mă ridic de pe scaunul din dreptul biroului că-și făcu apariția Angela.
- Domnule Duran, v-ați luat treaba foarte în serios, după cum se vede!
- Da doamnă!
- Văd că ai terminat cu gluma!
- Muncesc pe bani și nu-mi convine altfel.
- Auzi babalâcule! Ia mai termină cu…
- Mergem undeva Angela?
- Da. Mergem în control.
- Ei, așa mai merge!
- Mă gândeam și eu! Că doar n-o să poți trăi, fără să-ți vezi fetele!
- Chiar așa, că am uitat să-l întreb despre asta pe…
- N-ai tu grijă, tata a fost pe teren și după aceea a venit aici.
- De unde ști?
- Am vorbit o grămadă cu el. A venit pe la mine întâi, nu era normal?
- Ba da.
- Ce-ai pățit?
- Nimic. A fost mulțumit?
- Da, fetele nu mai erau mascate, cum îi place să le zică celor care își dau cu prea mult ruj.
- Înseamnă că s-a prins ceva de ele.
- Da, tocmai de aceea aș vrea să mergem și noi pe la cârciumă, să vedem ce se întâmplă.
- Foarte bine! Să mergem Angela, dar cu o singură condiție, în seara aceasta fără baie.
- Bineînțeles Duran, nu facem baie în seară, în dimineață! Am glumit! Bine, dacă nu mai poți duce, vom lăsa jos!
- Auzi Angela…
- Mergem odată?
- Da, dacă spui tu!
- Haidem Duran!
Drumul l-am făcut pe întuneric și parcă briza pe trecute ne intra în oase. Luna se ridică din apă și ne purta către distracție ținând pasul cu noi, ca un câine credincios, fără a cere recunoștință pentru dragostea sa. Angela era veselă, avea și de ce își văzu visul cu ochi, deci avea alături un angajat acum. Mă uitam la mare, nu la fel ca Angela și am lăsat ritmul mai încet. Lumina lunii oglindită în mare îmi aminti de baia de dimineață și de raza de speranță pe care ne-a trimis-o soarele. La fel și luna ne trimitea o astfel de speranță lăsând către noi o dâră de lumină pe marea parcă straniu de liniștită. Toate parcă au contribuit zilele acestea la bizareria ce se construia în mintea mea tot mai puternic. Nimic nu dorea să mă neliniștească în trecerea mea pe acolo, totul se dorea a fi frumos pentru a merge mai departe, dar oare ce ghem aveam să desfășor în continuare.